La scoala, la locul de joaca, la petrecerile de ziua de nastere, se intampla adesea ca cei mici sa inceapa sa se certe, ba chiar sa se agreseze fizic. Iar cand este vorba despre frati, acest gen de conflicte pare adesea la ordinea zilei. Tentatia parintilor de a interveni este foarte puternica.
Este nevoie doar de o mica scanteie pentru a dezlantui cearta intre fratii. Iar parintii devin protagonistii unui arbitraj care, oricat de corect s-ar dovedi, tot va dezavantaja pe cineva. De aici si pana la a se naste frustrari, reprosuri este un singur pas.
Copiii, daca sunt doi sau trei la parinti, concureaza intotdeauna pentru a-si obtine primatul. Este o lege a firii si nu ai cum sa te pui cu ea. Trebuie doar sa stii cand si cum sa intervii in disputele dintre copiii tai.
Pentru ca prin cearta copiii incearca sa le atraga atentia parintii lor, dorindu-si sa ii implice in conflict, distragandu-i astfel de la ceea ce faceau. Ai observat probabil ca micutii tai se cearta mai ales atunci cand ai mai multa treaba, cand esti mai concentrat sa faci un lucru exact atunci parca isi gasesc motive de scandal.
Ei bine, tocmai asta si vor, sa te mobilizeze in mijlocul lor. Un alt moment tipic este acela cand te intorci de la serviciu. Practic, ei au nevoie de atentie dupa atatea ore petrecute departe de tine.
Pornind de la aceste ipoteze, cel mai bun comportament din partea parintilor poate fi rezumat in trei puncte:
Nu interveni. Tentatia de a interveni este puternica, deoarece certurile sunt deranjante, copiii tipa, uneori se si bat si fac tot posibilul sa te implice. Cel mai bine este sa stai cat mai departe de conflict si mai ales sa eviti sa cauti vinovati.
Nu te grabi sa intrebi: cine a facut asta? Este o atitudine care creste indicele emotional negativ al copiilor, ii face sa se simta prost si declanseaza un mecanism spirala, in incercarea celor vinovati de a arata ca nu sunt vinovati. Tot ce trebuie sa faci este sa verifici daca copiii sunt in regula, daca nu sunt raniti.
Lasa-i sa rezolve singuri conflictul. Pare barbar la prima vedere, insa copiii trebuie sa invete discearna intre ce e bine si ce e rau pentru ei. Iar asta nu o vor face daca mereu exista un arbitru intre ei. Cearta este in sine un instrument de dezvoltare personala. In ciuda aparentelor, ea ajuta la consolidarea relatiilor dintre cei doi frati.
Ii incurajeaza sa dezvolte strategii creative, sa caute o solutie alternativa, care sa-i dea satisfactie si poate care sa ii dea ocazia de a se impaca cu fratele sau. Interventia "de sus" ii impiedica sa descopere si sa testeze toate aceste resurse, impiedicand calea catre autonomie.
Indeamna-i sa vorbeasca unul cu celalalt. Uneori, parintii tind sa atenueze disputa rapid, intrucat se tem ca ar putea escalada. Cu toate acestea ar trebui sa ii sustina pe copii sa se confrunte, sa-si exprime fiecare propriul sau punct de vedere si sa isi exteriorizeze emotiile.
Dar intotdeauna unul fata de celalalt, fara sa ii ceara parintelui opinia vizavi de conflict. Rolul parintelui este doar de a media, nu de a arbitra conflictul. De multe ori parintii sunt tentati sa ii dea dreptate fratelui mai mic pentru ca “e mai mic si nu stie ce face”, creandu-i o frustrare uriasa fratelui mai mare. Chiar si in acest caz, trebuie sa lasam copiii sa cada singuri la pace.
