Odata cu venirea verii nu avem de stabilit doar concedii, ci si o serie de activitati pentru cei mici, avand in vedere ca scolile vor fi inchise, iar timpul trebuie foarte bine gestionat. Daca in alti ani lucrurile puteau fi un pic mai usoare datorita taberelor organizate la munte sau a cursurilor de mestesugarit, acum pandemia de coronavirus ingreuneaza realizarea unor astfel de evenimente.
Asadar, daca si tu esti in cautarea unor idei care sa te ajute sa te distrezi cu copilul vara aceasta si sa-i ocupi timpul intr-un mod constructiv, citeste lista de mai jos si vezi care dintre propuneri vi se potriveste.
Construiti un circuit de obstacole
Veti avea nevoie de cateva accesorii, precum cercuri din plastic, bastoane sau baghete de spuma, cateva jaloane si franghii. Pentru a face jocul si mai distractiv, puteti cronometra fiecare tura, iar cel mai rapid dintre voi castiga un premiu. Pe langa distractie, un astfel de joc le va dezvolta abilitatile sociale, competitivitatea sanatoasa si le va dezvolta motricitatea.
Organizati turul orasului
Asa cum exista Turul Frantei, asa poate sa existe si turul orasului vostru. Impreuna cu cei mici stabiliti un traseu pe care sa-l urmati si porniti in aventura. De asemenea, pe parcursul turului puteti crea si cateva opriri, astfel incat sa le povestesti copiilor lucruri inedite despre orasul in care traiti. Daca stati intr-un oras aglomerat, puteti incerca aceasta activitate in parc sau organizati o evadare la munte, unde cu siguranta veti gasi locuri superbe unde sa va plimbati. Inainte de a face acest lucru, verifica daca au echipamentul necesar si vezi daca bicicleta copii este inca potrivita sau trebuie sa cumperi un model nou. Este foarte important ca aceasta sa corespunda varstei si inaltimii copilului atat pentru siguranta si sanatatea celui mic, cat si pentru ca el sa indrageasca aceasta activitate.
Realizati o hranitoare pentru pasari
Invata-i pe cei mici sa aiba grija de vietatile din jurul lor, precum sunt pasarile. Asadar, construiti hranitoare pentru ele si amplasati creatiile in copaci din jurul casei sau blocului. Puteti face una extrem de simpla din bete sau una din bidoane de plastic. Pentru cea din bete, veti avea nevoie de 2-3 crengi mai groase, pe care sa le dati cu unt de arahide si apoi sa puneti seminte speciale pentru pasari. Mai trebuie sa le prindeti intre ele cu sfoara si este gata hranitoarea. Cea din bidoane de plastic este la fel de simplu de realizat si va vor fi de folos cateva linguri din lemn. Asadar, perforati sticlele, introduceti lingurile si apoi semintele. Desigur, le puteti vopsi sau, daca vreti, construiti chiar o casuta mica. Sunt foarte multe modele care pot fi realizate cu putine materiale.
Mergeti la pescuit
In functie de varsta copilului, poti organiza o iesire la pescuit. Va trebui sa planificati totul din timp si sa luati la voi merinde si accesoriile necesare, de la undita pana la carlige si momeli. Poti opta pentru undite din magazin, dar nimic nu se va compara cu cele facute din lemn, la marginea lacului. Aceasta activitate il va invata pe cel mic sa aiba rabdare si ii va starni curiozitatea. De asemenea, este o buna oportunitate pentru a-i vorbi despre pesti, habitatul lor si cat de nocive sunt deseurile.
In plus, nu uita ca din fiecare excursie sa strangeti cateva pietre pe care sa le aveti amintire si pe care cei mici sa le coloreze ulterior cu vopsea sau markere.
Sursa foto: Shutterstock