7 motive pentru care sa nu ii cumperi un telefon mobil copilului

/ / Modificat: 2016-08-17
7 motive pentru care sa nu ii cumperi un telefon mobil copilului

64% dintre adulti considera ca varsta potrivita pentru a le cumpara copiilor telefoane este cuprinsa intre 10 si 14 ani, dar exista si un procent destul de mare - 10% - care cred ca poti face asta chiar si inainte ca cel mic sa implineasca 10 ani.

Momentul in care ii cumperi primul telefon copilului tau este unul foarte important si totodata unul care va crea un precedent, pentru ca ulterior vei fi nevoita sa tii pasul cu toate noile aparitii din aceasta sfera a tehnologiei.

De aceea, este foarte important sa nu te grabesti si sa astepti pana cand te vei simti confortabil cu decizia de a-i oferi copilului tau acest gadget destinat in general adultilor. Daca instinctele tale iti spun ca este prea devreme sa faci asta, ar trebui sa tii cont de ele si sa mai amani momentul.

Iata doar 7 motive care te vor ajuta sa-ti argumentezi mai bine decizia!

1. Parerea medicilor

Copiii din ziua de azi petrec aproximativ cate 7 ore in fiecare zi in fata televizoarelor, a tabletelor, a telefoanelor, conform Academiei Pediatrice din Statele Unite ale Americii. In calitate de parinte, ai responsabilitatea sa monitorizezi si chiar sa limitezi aceste expuneri la mijloacele media, astfel incat sa nu afecteze sanatatea si educatia.

Daca ii vei cumpara copilului tau un astfel de gadget care sa fie doar al lui, nu vei mai putea monitoriza la fel de bine activitatile sale online si pe cele de socializare.

Este mult mai simplu sa ii imprumuti telefonul tau sau tableta pentru anumite aplicatii; in acest fel, vei putea masura timpul pe care il petrece cu astfel de activitati si vei putea supraveghea si paginile pe care le acceseaza atunci cand foloseste internetul.

Nu este cazul sa te gandesti la faptul ca ii violezi intimitatea, pentru ca scopul nu este acela de a verifica neaparat cu cine vorbeste online, ci acela de a sti totul despre pericolele la care se expune in mediul virtual.

2. Setarile de confidentialitate

Cel mai neplacut lucru in legatura cu utilizarea internetului este acela ca nu iti poti pastra anonimitatea. Chiar daca ai activat cele mai stricte setari de confidentialitate, conturile de social media pot sa te expuna cu privire la anumite date care, ajunse pe mainile cui nu trebuie, pot fi periculoase.

Locatia este una dintre ele; imagineaza-ti ca micutul tau isi va face un selfie pe strada, iar oamenii ar putea sa-si dea seama unde se afla doar in functie de decor si de imprejurimi.

O fotografie alaturi de colegii sai de clasa ar putea dezvalui scoala la care invata. Trebuie sa te gandesti bine la toate aceste lucruri inainte de a-i da pe mana un telefon propriu.

3. Viata sociala

Intr-un fel, tehnologia ne ajuta sa ne conectam cu alti oameni. Retelele de socializare sunt un prim exemplu in acest sens. Pe de alta parte, comunicarea atat de usoara poate fi, la randul sau, nociva.

Copilul tau s-ar putea obisnui cu aceasta forma de comunicare si ar putea sa ajunga sa nu se descurce in alte contexte sociale.

De exemplu, faptul ca ii este foarte la indemana sa isi trimita fotografii si mesaje prescurtate cu toti prietenii sai si chiar cu alti copii pe care abia ii cunoaste l-ar putea determina pe copilul tau sa creada ca in acelasi fel decurg interviurile pentru joburi, iar acest lucru nu-l va ajuta deloc atunci cand va deveni adult.

4. Aplicatiile disponibile

Daca tu scrollezi magazinul virtual pentru aplicatii precum cele de online banking sau cele care sa iti spuna cum va fi vremea, nu inseamna ca si copilul tau se limiteaza la astfel de programe. Jocurile si aplicatiile online pot fi adesea insotite de violenta sau continut sexual explicit, lucruri la care nu vrei sa il expui de la o varsta atat de frageda.

riscuri_telefon_mobil_copii

5. Hartuitorii

Hartuitorilor le place sa se ascunda in spatele ecranelor. Copiii sunt oricum expusi la rautate in scoli si la locurile de joaca, iar daca le vei mai oferi inca un loc unde poate oricine sa ii hartuiasca, ai putea genera adevarate dezastre in psihicul lor.

Fenomenul de cyberbullying este foarte comun, din pacate si infricosator. Studiile de pana acum arata ca 15% dintre elevii de liceu s-au confruntat cel putin o data cu el, conform Centrului de Prevenire si Control al Bolilor din SUA. De aceea, nu trebuie sa te simti deloc vinovata daca amani cat mai mult momentul in care copilul tau va avea parte de asta.

6. Dependenta

Acelasi copil care a fost dependent, cand era bebelus, de un cantecel sau de un videoclip cu unul dintre eroii preferati poate sa se transforme intr-un adolescent dependent de mediul virtual. Filmuletele virale, mesajele text sau retelele de socializare sunt doar cateva dintre lucrurile care le provoaca dependenta copiilor care au parte de un ecran doar al lor.

7. Lipsa de intelegere

Copiii nu inteleg intotdeauna consecintele propriilor actiuni, asa ca pot face alegeri gresite in orice moment daca nu sunt monitorizati. Unele dintre ele, cum ar fi fotografiile compromitatoare, i-ar putea urmari toata viata.

Imagineaza-ti cum ar ajunge sa se simta copilul tau intr-o astfel de situatie si incearca sa iei o decizie buna pe termen lung.

Explica-i ca vrei sa ii protejezi demnitatea in acest fel si asuma-ti decizia, probabil ca pe masura ce se va maturiza va intelege optiunea ta.

Copilul tau are telefon mobil? Ce masuri de protectie ai luat? Asteptam parerile tale in sectiunea de comentarii de mai jos!

Taguri Telefon mobil copii Riscuri copii tehnologie Expunere copii tehnologie Copii tehnologie

Articole recomandate

Citeste si despre