Plansetele nocturne ale copilului izbucnesc adesea in cele mai profunde faze ale somnului. Uneori, din cauza oboselii si a starii de somnolenta, nu reusesti sa iti mai dai seama daca visezi ca plange sau nu, dar cu siguranta, imediat ce te dezmeticesti, prin mintea trec o multime de idei, unele mai "compromitatoare" decat altele.
"Cred ca este copilul vecinului de dedesubt, ca se aude prea incet. Da, cu siguranta este bebelusul lor."
(este faza de negare, in care somnul si oboseala incep sa cantareasca mai mult decat ingrijorarea de a vedea de ce plange copilul).
"Nu mai poooot! Nu mai reziiist! Sunt atat de obosita! Am facut alergie la plansetele din timpul noptii!"
(fii sincera si recunoaste cat de tare te enerveaza sau irita plansul bebelusului; asta nu inseamna ca nu il iubesti, ci doar ca esti foarte obosita, stresata si lipsita de puteri).
"Il mai las 2 minute sa planga! Si... inca 2 minute, poate se opreste singur! Aoleu, sunt cea mai rea mama de pe planeta! Daca a patit ceva si eu aman de zor sa ma ridic din pat?!"
(in cele 4-5 minute, in niciun caz nu esti cea mai rea mama de pe pamant).
"Daaa... trebuie sa ma ridic din pat acum! Acum, acum... acum?"
(si uite asa trec vreo 10 minute pana sa ajungi la patutul bebelusului care tipa din toti rarunchii de foame, dar, parca pentru prima oara, nu iti pare rau ca nu ai reactionat imediat; esti prea obosita pentru a mai avea sentimente de vinovatie).
"Off... nuuu! De abia ce am adormit! Dar stai, e randul lui sa se duca la bebe acum!"
(te loveste un moment de luciditate, in care tragi de tatic sa se ridice din pat pentru a calma copilul din plans... ce bine te simti, nu-i asa?)
"Daaa, vin... plansul tau a devenit muzica pentru urechile mele!"
(crezi sau nu, vine un moment in care devii imuna la sunetele ascutite pe care copilul le scoate cand plange, ceea ce nu te linisteste, ci te ingrijoreaza mai tare!)
"Nuuu... cine m-o fi pus sa fac un copil?! Nu dormeam eu bine noptile?"
(vorbeste doar starea de somnolenta pe care o ai si oboseala acumulata in ultimul timp si nu mama din tine).
"Ce enervant este! Numai pe mine ma trezesc plansetele copilului, in timp ce barbatul meu sta si sforaie langa mine, fara niciun fel de probleme!"
(sentimentul matern nu te lasa sa dormi decat iepureste, iar grija pentru siguranta si sanatatea copilului vor prima intotdeauna in fata somnului; doar esti mama; sentimentul patern nu este atat de profund si "sensibil" precum al tau, de aceea taticii reactioneaza mai greu in astfel de momente).
"Chiar daca e randul meu, imi trezesc barbatul si ma prefac ca imi este rau si nu pot sa ma duc la copil"
(un siretlic care, din cand in cand, mai da roade si te lasa sa mai furi cateva zeci de minute in plus de somn; meriti pe deplin, asa ca nu te simti vinovata).
Tie ce ganduri sincere, mai placute sau mai putin placute, ti-au trecut prin minte in momentele in care ti-auzeai copilul plangand noaptea, desi erai obosita si stresata? Ajuta-ne sa completam lista si sa recunoastem ca, uneori, si mamicile care se cred superfemei au momente de slabiciune in care simt ca cedeaza!
