Nu stiu cum sunt altii, dar eu imi aduc aminte de verile copilariei mele, in care umblam in picioarele goale prin tarana, ma cataram prin copaci ca sa mananc cirese direct de la sursa (si ce gust aveau!), spargeam pepeni in gradina bunicii, la umbra nucului batran de 50 de ani si ii infulecam cu pofta, dupa care imi stergeam mainile si barbia plina de zeama pe tricou si plecam la pescuit cu bunicul.
Faceam vase din "lut", care era de fapt pamant umed, dupa fiecare ploaie si alergam prin iarba.
Acum ca sunt mama a doua fetite, una de cinci ani si una de 2, rememorez acele momente din copilarie si le retraiesc prin ochii lor, de fiecare data cand mergem in vacanta vara.
Imi aduc aminte de momentele in care mama ma lasa sa alerg prin ploaia de vara, fara sa isi faca griji ca ma fac fleasca, sau ca as putea sa racesc; de zilele in care mergeam in chiloti si tricou, desculta, la lacul din spatele casei si ma balaceam pana seara.
Cand eram copil, vacanta de vara era acel moment magic, in care nu aveam nicio grija si puteam sa ma dezlantui.
Si acum imi vad fiicele traind aceleasi momente magice, bucurandu-se de aceleasi experiente, pline de o bucurie de nedescris, fericite si curioase sa descopere natura si mediul inconjurator; nu as putea sa imi doresc o altfel de vara pentru ele, decat aceasta. Nu am nici macar o singura intentie sa imi fac griji ca sunt murdare pe haine, pe fata, pe maini, ca picioarele le sunt zgariate, ca parul le este incalcit si plin de praf.
O sa le las sa se joace, sa se murdareasca, pentru ca nu imi doresc pentru nimic in lume sa iti faca griji ca si-au patat bluza de sos de rosii, sau ca au inghetata pe fata sau ca le sunt piciorusele murdare. O sa le las sa se bucure si sa isi traiasca vacanta la maxim, chiar daca asta inseamna ca trebuie sa imi gestionez propriile anxietati si temeri, ca mama, la fiecare 10 minute.
Ma voi infrana de fiecare data cand vreau sa le curat fata muradara de ciocolata; pana la urma nu pare ca le-ar pasa ca sunt pline de inghetata, de ce sa nu ma abtin sa le sterg cu un servetel umed pana dupa ce termina de mancat?
Nu ma voi mai chinui sa o conving pe cea mica sa se imbrace cu o anumita fustita si nici nu o sa mai insist sa refac impletitura din parul celei mari. Pot sa se imbrace cu ce vor si cum se simt mai bine, pana la urma important este sa se distreze vara asta.
Nu o sa mai imi fac griji cand o sa le vad sapand in pamant, ca sa faca tunel pana in China, pana la urma exista sapun si apa si o cada la sfarsitul fiecarei zile.
Indiferent cat de mult vreau sa le protejez talpile catifelate, pe care le sarut in fiecare seara inainte de culcare, imi aduc aminte inca senzatia de eliberare atunci cand mergi descult prin iarba, sau prin nisip, asa ca nu o sa insist sa se incalte atat timp cat sunt in siguranta si nu se pot rani; de ce le-as nega aceeasi senzatie care mie imi da aripi?
De fiecare data cand le vad ranjetul fericit pe fata atunci cand se joaca in natura, ude leoarca si murdare la gura de capsuni, imi dau seama ca fetele mele sunt o inspiratie pentru mine. Incantarea lor in fata lucrurilor simple, ma face pe mine sa deschid ochii mai bine, sa trag aer in piept, sa ma bucur de bucuria lor.
