Fiecare parinte isi creste copilul cum stie si cum crede mai bine. Fie ca face lucrurile natural, fie ca s-a documentat atent cu privire la metodele de parenting, fiecare face lucrurile intr-o maniera proprie si in functie de caracteristicile copilului sau. Tocmai de aceea, pe langa modelele de parenting, avem si stiluri de parenting, fiecare cu particularitatile sale.
Stilurile de parenting se refera la tipul de interactiune care poate avea loc intre parinti si copii. Potrivit Asociatiei Americane de Psihologie, parentingul se refera la toate actiunile legate de cresterea copiilor. Cercetatorii s-au concentrat pe identificarea unor tipare de interactiune si, cu ajutorul lor, au incercat sa defineasca diferitele stiluri de parenting.
Numite si stiluri de crestere sau stiluri educationale, acestea reflecta modul in care parintii actioneaza cu copiii lor in orice situatie de zi cu zi; de notat, insa, ca multi parinti pot oscila intre ele, in functie de mai multi factori de moment. Este bine de stiut ca dezvoltarea copiilor, dar si adaptabilitatea lor psiho-sociala depind in mare masura de stilul abordat de parinti in cresterea lor.
Cum se diferentiaza tipurile de parenting
Psihologii au identificat patru stiluri educationale, pornind de la doua dimensiuni importante:
• afectiune/comunicare - cresterea copilului cu dragoste, aprobare, acceptare si ajutor
• control / limite - ponderea disciplinei, a controlului si a supravegherii in educatie.
Stilul democratic
Desi poate sa para paradoxal, parintii democratici se bazeaza in educatia copiilor pe multa afectiune si comunicare, dar exercita si un grad ridicat de control asupra lor; democratia nu inseamna in parenting lipsa limitelor, ci tocmai stabilirea lor tocmai pentru a nu fi incalcate.
Caracteristicile parintilor cu stil democratic:
• manifesta in mod constant afectiune fata de copii;
• comunica deschis si constant, incurajand copiii sa isi exprime nevoile, fara oprelisti;
• pun pret pe dialogul cu copiii, incearca sa le ofere mereu explicatiile de care au nevoie, pentru a-i face sa inteleaga de ce trebuie sa respecte anumite norme si care sunt comportamentele dezirabile sau nu;
• cer copiilor sa respecte regulile, dar dau dovada de flexibilitate si negociaza atunci cand este nevoie;
• manifesta interes pentru satisfacerea nevoilor copiilor;
• ghideaza comportamentul copiilor asigurandu-se ca, in acelasi timp, le respecta individualitatea si autonomia;
• pun pret pe strategii de disciplina pozitiva pentru a determina copiii sa se comporte bine, in loc sa foloseasca pedepsele in cazul unor comportamente nedorite.
Studiile arata ca acei copii crescuti in stil democratic sunt mai stabili emotional si mai fericiti, au o stima de sine ridicata, sunt mai increzatori si mai spontani, dar au si performante academice mai ridicate
Stilul autoritar
Parintii autoritari pun mai mare accent pe controlarea copiilor, decat pe afectiune si comunicare.
Acest stil de parenting se cracterizeaza prin:
• putine dovezi de afectiune
• tendinta de a ordona copiilor si de a astepta ca ei sa fie obedienti, fara prea multe explicatii
• stabilirea unor reguli minutioase si rigide
• lipsa disponibilitatii spre dialog cu copiii
• pedepsele sunt considerate principala masura de corectare a comportamentelor inadecvate
O astfel de strategie educationala, bazate pe dezaprobare, comunicare putina si afectiune cu portia, poate genera la copii o tendinta de a se razvrati impotriva parintilor in adolescenta; psihologii spun ca un copil crescut astfel ar putea dezvolta agresivitate si impulsivitate fata de semeni, tendinta spre supunere si dependenta, precum si o incapacitate de a se adapta in societate.
Stilul permisiv
La fel ca parintii democratici, cei permisivi nu se feresc sa le arate copiilor afectiune, insa nivelul de control este foarte scazut.
Caracteristicile stilului de parenting permisiv sunt:
• comunicare fara limite, cu scopul de a construi o relatie bazata pe incredere
• absenta criticilor, chiar si atunci cand situatia ar impune descurajarea unei decizii paguboase sau a unui comportament nedorit
• tendinta adultilor de a fi mai mult prieteni, decat parinti
• absenta restrictiilor, a regulilor si a limitelor
• tolerarea oricarui comportament, chiar si nepotrivit, in asteptarea autoreglarii
• acordarea de spatiu si libertate copiilor pentru a-si rezolva singuri problemele, fara indrumare.
Acest stil de parenting pare sa fie o incurajare a independentei copilului, insa de cele mai multe ori are ca rezultat copii neascultatori, care nu stiu sa asimileze si sa respecte valori. Copiii parintilor permisivi au tendinta sa devina agresivi, impulsivi si rebeli si se vor adapta destul de greu in societate, atunci cand se vor lovi de nevoia de a respecta acele reguli si limite care le-au lipsit in copilarie. In plus, dificultatile intampinate ii vor face sa puna la indoiala tot ceea ce au facut parintii in privinta educatiei lor si ii va face sa se simta neiubiti, neglijati, dezorientati si nepregatiti pentru viata.
Stilul neglijent
Parintii neglijenti nu sunt cei care nu se preocupa de bunastarea copiilor lor, din punct de vedere material, ci aceia care combina in educatia copiilor lipsa dovezilor de afectiune cu lipsa limitelor si a regulilor.
Cum sunt parintii neglijenti:
• indiferenti la nevoile copiilor;
• neimplicati emotional in educatia celor mici;
• mai concentrati pe treburile personale, decat pe copii;
• trateaza cu totala indiferenta orice comportament al copiilor, fara a aplica pedepse sau fara a oferi recompense atunci cand situatia o impune;
• considera ca totul poate fi rezolvat cu cadouri si privilegii.
Copiii parintilor neglijenti sunt copii privati de afectiune, supraveghere si indrumare, iar dezvoltarea lor este de obicei una problematica. Instabili emotional, cu dificultati de relationare cu alte persoane, cu o toleranta scazuta la frustrare si cu multe probleme de stima de sine, copiii parintilor neglijenti sunt acei copii care au performante academice scazute si comportamente deviante, ce pot ajunge pana la tendinta de a incalca legi si de a comite abuzuri.
Stilul de parenting nu este constant
Multi parintii trec prin doua sau mai multe stiluri de parenting, in functie de propria pregatire, de nivelul lor de dezvoltare emotionala si educationala, dar si in functie de etapele pe care le traverseaza copilul. Uneori este nevoie de mai multa afectiune in felul in care iti educi copilul, alteori poate fi oportun un control mai mare. Strategia educationala se poate schimba in functie de necesitati si de chestiuni subiective. Important este sa existe mereu un echilibru intre afectivitate si control, pentru ca un copil sa se poata dezvolta frumos si sa devina cea mai buna versiune a sa.
FOTO: Pixabay.com
