In incercarea de a fi mame perfecte, multe dintre noi ne simtim vinovate din cauza unor lucruri care tin de relatia mama-copil. Desi este un sentiment neplacut, vina, in doze mici, poate fi si constructiva. Ne face sa devenim mame mai bune si sa incercam sa nu mai ajungem in situatia care ne-a provocat aceste sentimente.
Orice mama are indoielile ei atunci cand vine vorba despre cresterea copiilor, indiferent de varsta, statutul social sau de venituri. Simplul fapt ca te simti vinovata arata ca iti pasa si este o dovada a faptului ca esti o mama care are in permanenta in vedere binele copilului.
Iata care sunt cele 7 lucruri din cauza carora mamele se simt vinovate.
Hranirea bebelusului cu lapte praf
Fie ca este vorba despre o problema legata de cantitatea de lapte, despre faptul ca te-ai intors la serviciu sau orice alt motiv ai avea pentru stoparea alaptatului, trebuie sa stii ca foarte multe mame apeleaza la formula cu lapte praf atunci cand vine vorba despre alimentatia copilului. De altfel, statistica arata ca 67% dintre mame si-au hranit micutul cu lapte praf in primele sase luni, iar 79% dintre femeile care au optat pentru laptele praf se simt vinovate din cauza ca nu-si mai alapteaza copilul.
Laptele matern este, intr-adevar, cel mai bun, insa si micutii hraniti cu lapte praf au parte de nutrientii necesari pentru o dezvoltare sanatoasa si armonioasa. Vina pe care o resimti legata de stoparea alaptarii nu va disparea prea usor, insa expertii spun ca cel mai bun lucru pe care il poti face pentru copilul tau este sa fii o mama fericita, chiar daca asta inseamna sa-l hranesti cu lapte praf.
Folosirea televizorului pentru a-l tine ocupat
Timpul este una dintre cele mai importante resurse ale unei mame si, uneori, atunci cand vrem sa mai facem cate ceva prin casa il mai lasam pe micut in fata televizorului in timp ce ne vedem de treburi. Desi acest lucru ne ajuta mult, apare si sentimentul de vinovatie legat de faptul ca micutii petrec mult timp in fata televizorului. Aceasta vinovatie a fost alimentata in ultimii ani si de diverse studii care spuneau ca micutii sub 2 ani nu ar trebui sa se uite niciodata la televizor.
Daca incalci aceasta regula si iti lasi bebelusul in fata televizorului, afla ca nu esti singura. Se pare ca numai 10% dintre mame au scos televizorul complet din viata bebelusului. De altfel, daca nu exagerezi si nu lasi copilul toata ziua in fata televizorului, nu ai de ce sa te simti vinovata. Alege programe potrivite pentru micut si cata vreme are sub 2 ani e preferabil sa nu stea in fata televizorului mai mult de 15 minute consecutive.
Lipsa de preocupare fata de ecologie
Faptul ca nu esti preocupata de mediul inconjurator si de reciclare te face sa te simti vinovata de cand ai devenit mama, cel putin asa arata studiile. Potrivit analizelor, oamenii devin mai grijulii cu mediul incojurator atunci cand au copii, asa ca atunci cand din comoditate prefera sa dea o fuga pana la magazin in masina si nu cu bicicleta, se simt in mod automat vinovati.
Cand ai copii si o multime de lucruri de facut, e greu sa te gandesti si la natura, asa ca fa ce iti vine mai usor sa faci - scoate din priza aparatele pe care nu le folosesti, seteaza masina de spalat pe apa rece atunci cand este posibil acest lucru, schimba becurile din casa cu cele economice. Aceste lucruri sunt usor de facut si te vor ajuta sa te simti mai bine in ceea ce priveste natura.
Fast-food si snacks-uri
Dupa o zi lunga si stresanta e mai usor sa dai comanda de o pizza sau sa iei in drumul spre casa cateva sandvisuri de la un restaurant tip fast-food, insa foarte des acest lucru te face sa te simti vinovata. Cata vreme nu exagerezi si alegi optiuni mai sanatose din meniurile fast-food-urilor, nu ar trebui sa-ti faci neaparat griji. Asigura-te totusi ca micutii tai nu mananca mai des fast food decat mancare facuta in casa.
Angajarea unei bone
Multe mame se simt vinovate atunci cand angajeaza o bona care sa aiba grija de micut cata vreme ele sunt la serviciu. De fapt, studiile arata ca mamele care se intorc la lucru inainte ca micutul sa implineasca 2 ani se simt foarte vinovate si simt sa-si neglijeaza copilul.
Alege cu grija o bona pentru micutul tau si e preferabil chiar sa o angajezi cu cateva saptamani inainte sa te intorci la serviciu si sa petreci putin timp cu ea inainte. Aminteste-ti ca te-ai intors la serviciu pentru binele familiei tale, fie ca vorbim despre partea financiara fie ca doar iti place mult ceea ce faci si te face fericita.
Ridicarea tonului
Sa fii mama poate fi destul de stresant si trebuie sa ai o rabdare de fier. Uneori, cand oboseala ne doboara, scapam un tipat aproape fara sa vrem, iar cand observam ochii mari ai micutului in care se citeste frica, apare in mod automat vinovatia.
Daca te simti vinovata pentru ca ai tipat la copilul tau gandeste-te bine la ce a determinat aceasta reactie, a fost iesita din comun sau se intampla adesea? Daca a fost o scapare, ar trebui sa-ti acorzi niste circumstante atenuante, insa daca atunci cand reflectezi asupra comportamentului tau general iti dai seama ca ai adesea astfel de scapari, e cazul sa le temperezi, eventual chiar cu ajutor specializat din partea unui psihoterapeut.
Si cei mai calmi oameni din lume au uneori iesiri nervoase. Explica-i micutului tau ca iti pare rau, daca te simti vinovata si iti dai seama ca ai exagerat, spune-i si copilului acest lucru.
Resurse financiare limitate
Sa spunem ca multi copii de la gradinita/scoala merg la un curs extrascolar foarte scump, altii au parte de vacante in jurul lumii, insa tu nu iti permiti aceste lucruri; asta te face sa te simti vinovata ca nu ii poti oferi mai multe copilului tau.
E normal sa-ti doresti ca micutul tau sa aiba parte de tot ce e mai bun si de mai mult decat ai avut tu insati in copilarie, insa unele lucruri despre care credem noi sa sunt absolut necesare, nu au cu adevarat importanta pe care le-o acordam. De altfel, daca ii pui totul pe tava copilului tau s-ar putea sa nu realizeze valoarea banilor si sa devina prea preocupat de lucrurile materiale.