Parintii toxici au uneori cele mai discrete fete. Cu greu ne-am putea da seama la prima vedere daca este vorba de parinti care tipa, de parinti lipsiti de empatie sau de narcisisti care exercita o influenta psihologica asupra celor mici!
Dar nu este nevoie de prea mult pentru a ajunge la toxicitate. Chiar si parintii bine intentionati pot sfarsi prin a deveni parinti toxici in practica. Jennifer Breheny Wallace, cercetator in psihologie specializat in acest domeniu, subliniaza ca un lucru atat de banal poate ajunge sa distruga psihologic un copil: sa fii atat de implicat in succesul lui incat sa te concentrezi, fara sa vrei, pe rezultatele si performantele sale in toate domeniile (scoala, activitati extrascolare etc.). De aceea, spune ca este singurul lucru pe care nu il face niciodata cu proprii copii.
Aceasta implicare nu trebuie sa ia neaparat forma presiunii parintilor, a meditatiilor particulare excesive, a planificarii la secunda, a mustrarilor si/sau a pedepselor atunci cand copilul nu are performante satisfacatoare: nu trebuie sa fii un parinte tigru cu asteptari nerealiste de la micutul tau pentru a fi toxic.
Asa cum explica foarte bine Dr. Wallace, chiar si un comportament inofensiv poate ajunge sa fie nesanatos pentru un copil mic. De exemplu, atunci cand, la sfarsitul zilei, va intrebati copilul cum a fost testul, este suficient pentru a accentua hiperperformanta si pentru a-i afecta copilaria.
Concentrarea discutiilor si a laudelor pe performanta copilului
Nu faptul ca puneti intrebari despre examene, teste sau concursuri la care participa copilul dvs. este toxic in sine, ci faptul ca il intrebati despre rezultatele sale. Cand pleaca de la scoala, daca mama si/sau tata ii intreaba direct: "Ai trecut examenul de spaniola?", "Cum a decurs testul de matematica?", "Ai reusit sa marchezi la turneul de fotbal?"; in mintea copilului in cauza se produc diverse indoieli.
Acesta poate ajunge sa creada ca se acorda mai multa importanta realizarilor lor decat celorlalte evenimente care au avut loc in timpul zilei.
Daca practica este frecventa si repetata, copilul poate ajunge sa se simta presat sa performeze si sa satisfaca asteptarile parintilor sai, pe care vrea sa-i faca mandri. Bineinteles, din partea parintilor, aceasta obsesie pentru performanta nu este neaparat adevarata.
In cele mai multe cazuri, ei vor pur si simplu sa stie cum se descurca copilul lor si sunt interesati in mod natural atat de esecurile, cat si de performanete. Dar, concentrandu-si conversatiile asupra rezultatelor sale, copilul poate crede ca parintii sai sunt obsedati de ideea ca exceleaza la scoala si in activitatile sale.
- Sursa: cnbc.com
- Foto: Freepik
