Cand rolurile de parinte si copil se inverseaza si cum previi parentificarea copilului tau?

Ce copil matur! Ce copil ascultator si responsabil! Gandeste ca un om mare!

In momentele dificile, precum boala, probleme de sanatate emotionala, divort, decesul unuia dintre parteneri sau adictii, parintii se pot orienta catre copii pentru a primi consolare, sprijin si afectiune. Psihologia relatiilor ne arata faptul ca fiinta umana este configurata neurobiologic pentru a relationa si a cauta adapost interpersonal in momentele dificile si de criza.

Cu alte cuvinte, nevoia noastra de-a fi in relatie este una extrem de importanta, iar pentru a pastra conexiunea cu parintele, copilul este dispus sa-si asume chiar si responsabilitati care nu-i apartin. Desigur ca intrajutorarea este o caracteristica de baza a familiilor, dar, cu toate acestea, un copil nu ar trebui sa faca mai multe pentru parinte decat face acesta pentru propria persoana.

Acest lucru presupune a trata copilul ca si cand ar fi adult si a avea asteptarea ca acesta sa indeplineasca nevoile emotionale ale parintelui. Apare astfel o inversare a raportului sanatos parinte-copil, in care parintele ar trebui sa se ocupe de nevoile emotionale ale copilului. Din nevoia de atasament (de a pastra conexiunea) si dintr-o loialitate implicita fata de cei care i-au dat viata, copiii pot intra in roluri de adulti, pentru a contribui astfel la buna functionare a familiei.

A fi un „parinte mic” implica o responsabilitate excesiva sau o povara emotionala care poate afecta dezvoltarea unui copil. Da, este important sa ne amintim ca o anumita responsabilitate este un lucru bun. Ajutand un parinte ocazional si la nivelul potrivit, il ajuta pe copil sa creada in sine si in capacitatea lui de a fi intr-o zi un adult responsabil si asumat.

Cu toate acestea, aceasta responsabilitate trece de multe ori pragul unei limite sanatoase si astfel ajungem sa vorbim despre ceea ce se numeste a fi parentificarea copilului. Nu inseamna ca orice parinte care are dificultati personale isi va transforma copilul intr-un copil parental. Problema apare in momentul in care adultul nu este suficient de atent la ce se intampla in relatia cu copilul si nu observa cand acesta din urma incepe sa faca lucruri care ii depasesc dezvoltarea cognitiva si emotionala.

Tehnic vorbind mintea copilului nu este inca echipata sa faca fata unor probleme din viata adultului, dar asta nu inseamna ca nu incearca si ca nu face eforturi sa se adapteze la ceea ce se intampla in jurul lui. Pana la urma, el depinde de contextul din care face parte. Ce este important de mentionat este ca acest tipar de adaptare se desfasoara de-a lungul unui spectru, oamenii pot fi in acest rol pornind de la o intensitate foarte mica, sa zicem un copil care a observat conflictele parintilor si a incercat sa fie cuminte astfel incat sa nu ii supere si mai mult, pana la un copil care a fost constant mediatorul parintilor, a incercat sa ii medieze in conflicte, sa apere un adult de furia celuilalt adult sau sa fie sprijin pentru un parinte cu o problema majora, fizica sau psihica.

In dezvoltarea acestui tipar de adult parental sunt implicati mai multi factori: varsta pe care o are copilul atunci cand incep problemele (cu cat mai devreme cu atat impactul este mai mare), motivele pentru care apare acest tipar; claritatea asteptarilor pe care adultii le au de la copil, natura asteptarile pe care adultii le au de la copil, ghidajul si suportul oferit copilului in aceasta perioada, durata pe care se intinde criza sau nevoia de ajutor din partea copilului etc.

La inceput un copil intr-o astfel de situatie ajunge sa fie foarte atent la ceea ce se intampla in jurul lui, sa scaneze in mod constant mediul inconjurator, reactiile emotionale ale parintilor, modificarile lor emotionale, sa sesizeze nevoile celor din jur si sa incerce sa le satisfaca. Pe termen lung asta se poate transforma intr-un tipar de salvator, intr-un adult care incearca deseori sa ii ajute pe cei din jur, sa le ghiceasca nevoile, sa ii ajute fara sa ii fi fost cerut ajutorul, copilul parental devine un adult care isi sacrifica destul de des resursele lui in favoarea celorlalti, nu pune limite, nu spune Nu si simte vinovatie daca nu reuseste sa ii multumeasca pe ceilalti.

Unul dintre gandurile predominante ajunge sa fie „Ceilalti ma plac pentru ceea ce eu fac pentru ei, pentru ceea ce ofer, nu pentru ceea ce sunt” si atunci relatiile ajung sa fie dezechilibrate. Copilul devenit adult ajunge sa aiba dificultati in a cere ajutorul sau a primi fara sa ofere ceva la schimb, isi face griji foarte mari despre cum va fi perceput daca pune limite sau daca cere lucruri pentru ei. Pe de alta parte, asta inseamna ca isi dezvolta abilitati foarte bune de a se descurca independent, are foarte multe resurse de a face fata in situatii dificile si este perceput din exterior ca fiind o resursa importanta a grupului din care face parte, te poti baza pe acesta.

Cum se manifesta acest fenomen (fara a ne limita):

• parintele povesteste in detaliu problemele cu care se confrunta, cere sfatul copilului sau isi exprima ingrijorarea fata de acestea
• parintele dezvaluie copilului detalii despre viata sa personala sau intima sau despre relatia cu partenerul de cuplu, cu intentia de a primi consolare sau incurajare din partea copilului
• parintele vorbeste copilului negativ despre celalalt parinte, cu scopul de a-l ajuta pe copil sa inteleaga cat de mult a suferit in relatia de cuplu sau cat de rau este celalalt parinte
• parintele ii spune in mod repetat copilului cat de matur este pentru varsta lui si cat de mult il ajuta pe parinte conversatiile cu acesta
• parintele isi exprima emotiile intense si dificile in fata copilului

Cand vorbim despre parentificare este firesc sa ne intrebam care sunt parintii care recurg la aceste tehnici. in general, parentificarea apare atunci cand avem parinti infantili, imaturi din punct de vedere intelectual sau emotional, parinti care au dizabilitati sau boli (fizice sau psihice), parinti care nu beneficiaza de nici un suport emotional din partea altor adulti, parinti care au fost ei insisi parentificati atunci cand erau copii etc. Un alt grup de parinti care parentifica este grupul parintilor care doresc sa fie „cei mai buni prieteni” ai propriilor copii. De regula acesti parinti fac o grava confuzie intre parintele prietenos si parintele prieten. Trist este ca multi parinti din aceasta categorie chiar ajung sa fie ceea ce declara ca sunt – mai mult prieteni decat parinti. Evident, situatia in care copilul este crescut de prieteni nu este situatia cea mai favorabila pentru o dezvoltare sanatoasa a sa. Printre greselile comune in randul acestor „prieteni” sunt: discutiile nepotrivite, joaca neadecvata, incurajarile prostesti etc. Deseori, in astfel de cazuri, copilul vine acasa si povesteste diverse situatii de la scoala criticandu-si profesorii, regulile, sistemul etc. Parintele „prieten” este incantat de „perspicacitatea” si „maturitatea” propriului copil si il incurajeaza spunandu-i frecvent ca regulile respective sunt proaste, ca profesorii gresesc etc. in plus, vin cu exemple personale din propria viata implicandu-si copilul in luarea unor decizii pentru care el nu este pregatit.

Specialistii care au analizat fenomenul de parentificare disting doua tipuri:

• parentificarea instrumentala intervine atunci cand copilul are grija de un parinte bolnav fizic, plateste facturi sau munceste efectuand activitati nespecifice varstei sale etc.
• parentificarea emotionala este si mai frecventa decat cea instrumentala si poate cunoaste diverse forme si niveluri de intensitate. Parentificarea emotionala are loc in situatiile in care copilul este nevoit sa isi asculte parintele atunci cand acesta ii vorbeste despre propriile probleme, atunci cand copilul isi sfatuieste parintele sau este confidentul acestuia, atunci cand copilul ajunge mediator intre parinti (incercand sa ii impace sau fiind nevoit sa transmita mesaje de la unul la altul), atunci cand trebuie sa pastreze secrete ale unui parinte etc.

Care sunt urmarile inversarii relatiei parinte-copil?

Maturizarea prematura este insotita de o multime de efecte negative:

-in primul rand, evident, vorbim despre pierderea copilariei. Cea mai delicata si frumoasa perioada din viata unui om este inlocuita in aceste cazuri de griji, preocupari, responsabilitate si sarcini nepotrivite. Grijile nejustificate il vor urmari pe copil toata viata pentru ca pe termen lung copiii parentificati ajung sa fie tematori si nesiguri, au o incredere de sine scazuta, se autoinvinovatesc, sunt mai retrasi si mai inclinati spre stari depresive.

-un copil fortat/incurajat sa se ocupe de nevoile altora (parinte sau frate) este invatat in mod indirect sa-si neglijeze propriile nevoi si toata viata sa va cauta persoane care au nevoie de ajutor sacrificandu-si propria viata si propriile nevoi pentru a face pe plac altor persoane.

-copilul invata ca parintele sau este neajutorat, dependent si prea putin capabil sa ofere siguranta si orientarea de care copilul are nevoie. in timp, copilul va simti nevoia sa se distanteze de parinte, fie fizic, atunci cand devine adult, fie doar emotional, cand desi incearca sa il ajute pe parinte, legatura emotionala cu acesta devine superficiala si inautentica.

-copilul simte ca nu poate fi el insusi in relatia cu parintele, deoarece acesta nu poate face fata provocarilor care sunt asociate cu autenticitatea copilului.

-fratii copilului aflat in aceasta relatie cu parintele sau partenerul de cuplu al parintelui se pot simti exclusi, respinsi sau gelosi pe relatia aparent apropiata dintre parinte si copil.

-copilul parentificat poate dezvolta modele de relatii nesanatoase in viata lui. Poate fi atras de parteneri sau situatii care ii reaminteste de dinamica parentificarii, iar aceasta poate afecta stabilitatea si fericirea relatiilor sale in viitor.

-perfectionismul devine o problema pentru acesti copii, la varsta adulta, deoarece foarte des incearca sa vina cu solutii din ce in ce mai bune la probleme care nu pot fi rezolvate sau care nu sunt in controlul lor, insa gandul care se insinueaza in mintea lor este ca "trebuie sa fac mai mult, trebuie sa incerc mai mult si sa fac mai bine". Apare acest sentiment de impostor, ca indiferent ce ar face nu este suficient de bine, dar de cele mai multe ori nu isi dau seama ca problemele pe care au incercat sa le rezolve nu erau ale lor de la bun inceput.

-copiii parentificati pot avea uneori ganduri de sinucidere, alteori putem remarca o anume izolare sociala. in anumite situatii sunt prezente si simptome fizice (specifice uneori si depresiei) – dureri de cap, burta etc. Pe termen lung, copiii parentificati dezvolta o lipsa de incredere in alte persoane si se angajeaza in relatii disfunctionale, violente etc. Consecinta a acestor stari si comportamente este si riscul sporit de dependenta de diverse substante (alcool, droguri), mancatul compulsiv, anxietatea, depresia etc.

Mesaje care cauzeaza confuzie pentru un copil

Mesaje duale pe care le aude, adesea, copilul crescut intr-un astfel de mediu: 

– Esti singura persoana care nu-mi cauzeaza niciodata probleme. Ceea ce ajunge la copil, de multe ori, este: Nu ai voie sa fii altfel decat cuminte.

– Esti o fiinta atat de blanda si de intelegatoare. Ceea ce copilul aude, de multe ori, este: Nu ai voie sa simti furie, frustrare, suparare.

– Esti special pentru mine. Ceea ce se traduce prin: Fii ceea ce vreau eu sa fii. 

– Ce m-as face fara tine, cu tine ma inteleg cel mai bine. Ceea ce impune pentru copil este: Fara tine nu pot sa traiesc. 

Pentru multi dintre noi, amprenta unui parinte poate ramane pentru toata viata. Indiferent de alegerile de viata pe care le facem, poate fi greu de ”dezbracat„ aceasta haina de rani emotionale care a fost ”crosetata” pe parcursul a multor ani. Indiferent de cat de dificil poate parea, este posibil sa iesim de sub aceasta umbra parentala. Totusi, acest lucru necesita munca si perseverenta. 

Prevenirea parentificarii

Urmatorii pasi pot ajuta la prevenirea parentificarii:

• abordeaza si impartaseste-i copilului informatii care sunt in interesul acestuia;
• asigura-te ca indatoririle copilului sunt adecvate varstei sale;
• ofere-i copilului spatiu pentru exprimarea nevoilor si tine cont de acestea;
• nu delega responsabilitatile parentale. Acestea ar putea include gestionarea finantelor si luarea de decizii in perioadele dificile;
• mentine limite. Nu te baza pe copil pentru sprijin emotional si nu il trata ca pe un confident. De exemplu, daca divortezi de tatal copilului, evita sa faci comentarii negative despre acesta in fata copilului;
• cere sprijin emotional si afectiv de la partener sau alti adulti;
• incurajeaza relatiile de prietenie ale copilului;
• incurajeza-i calitatile copilului;
• invata-l sa se ingrijeasca de propria stare de bine.

Referinte

1. National Parenting Taskforce, (2013), „The Art of Parenting: Summary Guide”

2. Dreikurs, R., & Grey, L. (1991) „Parenting with Love and Logic: Teaching Children Responsibility.” Pinon Press.

3. Dreikurs, R. (2011), „Cum sa cresti copii fericiti”

Autor: Catalin Durla – Psihoterapeut la Clinica Aproape