Plansul este la fel de uman ca zambetul, supararea sau bucuria, fiind totodata un mecanism intelept al corpului si al mintii, care ne ajuta sa ne descarcam energia, sa procesam experientele si chiar, indirect, sa cerem ajutor.
Astfel, plansul este un raspuns uman natural la situatiile de tristete, stres sau chiar bucurie intensa (atunci cand ne emotionam). Ceea ce se intampla este ca, in calitate de adulti, incercam uneori sa ne „protejam” copiii de emotiile noastre, in special de cele pe care le percepem ca fiind negative, cum ar fi plansul.
Cu toate acestea, este important sa normalizam faptul ca toate emotiile au functia lor, precum si sa reflectam asupra impactului pe care il are asupra copiilor faptul ca isi vad parintii plangand si cum acest lucru poate deveni o oportunitate valoroasa de a-i invata despre gestionarea emotionala.
Emotiile copiilor cu privire la plansul parintilor lor la varste diferite
Sa-si vada parintii plangand poate fi o experienta confuza si emotionanta pentru copii atunci cand emotiile nu au fost discutate acasa sau cand sunt inca foarte mici. In inocenta lor, copiii isi vad adesea parintii ca pe niste figuri puternice si protectoare, astfel incat intalnirea cu o imagine diferita, cum ar fi plansul, poate genera emotii diferite in ei.
CITESTE SI: Este bine sau nu sa plangi in fata copiilor? Ce spun psihologii
Cu toate acestea, desi noi, adultii, incercam adesea sa ne ascundem lacrimile pentru a ne proteja copiii, a le permite sa ne vada emotiile poate fi o ocazie valoroasa de a-i invata despre importanta de a simti si de a exprima ceea ce este in noi ca ceva natural, uman si necesar (precum si vindecator).
A le permite sa ne vada emotiile poate fi o oportunitate valoroasa de a-i invata despre importanta de a simti si de a exprima ceea ce este in noi ca ceva natural.
Reactia unui copil cand isi vede parintii plangand va depinde in mare masura de varsta acestuia si de capacitatea sa de a intelege emotiile. Cei mai mici copii, intre 2 si 4 ani, inca isi dezvolta constiinta emotionala si se pot simti confuzi sau speriati cand ii vad pe mama sau pe tata plangand. Neintelegand pe deplin motivul din spatele lacrimilor, reactia lor cea mai frecventa este sa caute alinare sau chiar sa planga cu ei.
Copiii prescolari, in varsta de 5-7 ani, au deja o capacitate mai mare de a identifica emotiile celorlalti. Ei pot intreba direct „De ce esti trist?” si pot incerca sa ofere alinare, desi nu inteleg inca pe deplin motivele complexe din spatele anumitor emotii ale adultilor. In aceasta etapa, este esential sa le oferim explicatii simple si linistitoare, validand ceea ce simt, fara a-i coplesi cu detalii care ar putea fi prea mult pentru ei pentru a le intelege.
De la varsta de 8 ani, copiii sunt mai dezvoltati emotional si cognitiv, ceea ce le permite sa inteleaga mai bine contextul din spatele emotiilor adultilor. La aceasta varsta, ei pot juca un rol mai activ in alinarea parintilor lor, dar tot atunci incepem sa observam cum internalizeaza suferinta. Desi isi pot verbaliza ingrijorarea, de exemplu „Nu vreau sa fii trist”, poate exista si tendinta de a se simti responsabili pentru situatie.
Echilibrul dintre exprimare si protectie
Dar este important de subliniat un alt aspect. Desi este important pentru copii sa ne vada exprimandu-ne emotiile, trebuie sa fim constienti si de limitele lor. Desi este bine pentru ei sa ne vada plangand, nu trebuie sa se simta responsabili pentru bunastarea noastra emotionala. De exemplu, un copil poate incerca sa-si aline mama sau tatal, ceea ce este bine, dar nu ne putem astepta ca ei sa ne poarte grijile sau problemele. Ei sunt copii si merita sa fie copii.
CITESTE SI: De ce e in regula ca micutii mei sa ma vada plangand
Si aici intervine importanta respectarii ritmurilor lor si a rolului lor de copii. Chiar daca ne alina cu o imbratisare sau o vorba buna, nu trebuie sa le permitem sa isi asume responsabilitati emotionale care nu sunt ale lor. Confortul ar trebui sa fie reciproc, dar adultii au responsabilitatea de a-si gestiona propriile probleme fara a le transmite copiilor lor.
Unele semne ca un copil isi poate asuma responsabilitati emotionale nepotrivite sunt comentariile de genul „Nu vreau sa mai plangi”, „O sa te fac fericita” sau „Daca sunt cuminte, mami va fi fericita”. Aceste sentimente, daca nu sunt gestionate corespunzator, pot crea o povara emotionala pe care nu trebuie sa o poarte ei.
- Surse: bebesymas.com
- Foto: Freepik
