Felul in care ne crestem copiii influenteaza dezvoltarea personalitatii lor, stima de sine si dobandirea unor abilitati care le vor fi de folos toata viata. Din fericire, din ce in ce mai multe familii sunt constiente de importanta cresterii copiilor cu respect, alungand pedepsele si autoritarismul, care, departe de a educa, ne deconecteaza de copiii nostri.
Cu toate acestea, atunci cand vine vorba de parenting, inca mai cadem in anumite atitudini si comportamente toxice pe care nu suntem intotdeauna capabili sa le identificam, deoarece sunt prea normalizate. Transferul acestor situatii in lumea adultilor ne-ar ajuta sa identificam care sunt greselile comune pe care le facem in calitate de parinti si ce comportamente ar trebui sa evitam.
Iata cateva exemple:
"Nu plange... arati ca un bebelus; nu e mare lucru; te faci foarte urata..."
Poate ca, in incercarea de a consola copilul care plange, multi adulti fac greseala de a-i infantiliza sau de a le ridiculiza sentimentele, minimalizandu-le plansul cu fraze dureroase si daunatoare dezvoltarii. Adesea minimalizam ceea ce simte copilul sau nu ii oferim sprijin emotional atunci cand plange, chiar daca nu am face niciodata acest lucru cu un alt adult.
"Ridica-te de jos, nu ai nimic!"
Imagineaza-ti ca te plimbi pe strada cu un prieten, cand acesta se impiedica brusc si cade la pamant. Pun pariu ca l-ai ajuta rapid sa se ridice si te-ai interesa de starea lui. Nu ti-ar trece prin minte sa spui lucruri de genul "hai, ridica-te, nu-i nimic", "trebuie sa te uiti pe unde mergi, esti atat de neindemanatic", "nu fi teatral, ridica-te! Cu toate acestea, atunci cand un copil este lovit sau cade, nu ii acordam intotdeauna atentie ("nu ai nimic", "este in regula", "haide, esti un baiat curajos"). De multe ori chiar ii ignoram, pentru ca dupa ce am vazut caderea suntem siguri ca nu s-au ranit si pur si simplu plang pentru "a ne atrage atentia".
"Stai aici si gandeste-te la ce ai facut!"
Dupa ce un copil are un "comportament neadecvat", multi adulti inca recurg la asa-numitul "time-out" sau "scaunul de gandire" ca mecanisme de modificare a comportamentului. Astfel, indepartandu-l pe copil de la activitatea pe care o facea si obligandu-l in acelasi timp sa se "gandeasca la ceea ce a facut", se spera ca acesta se va gandi la actiunile sale, va deveni constient de ele, isi va cere iertare si isi va schimba atitudinea.
Sa transferam aceasta situatie in viata de adult. Imagineaza-ti ca gatesti si mancarea ti se lipeste sau rezultatul final nu este cel pe care il astepti (poate din cauza distragerii atentiei, pentru ca nu ai ales ingredientele potrivite, din cauza lipsei de exercitiu, pentru ca ai o zi proasta si esti preocupat de alte probleme...): cum te-ai simti daca cei care au luat masa te-ar critica, te-ar umili si te-ar obliga sa reconsideri felul de mancare pe care l-ai pregatit pana cand ai gasi greseala pe care ai facut-o?
"Ti-a mancat pisica limba?"
Imagineaza-ti ca esti invitat la o petrecere la care nu-i cunosti pe cei mai multi dintre cei prezenti si, prin urmare, iti este greu sa incepi o conversatie. Dintr-o data, o persoana se apropie de tine si pe un ton sarcastic te intreaba de fata cu toti cei prezenti: "De ce nu vorbesti? Ti-a mancat pisica limba?" Aceasta ar fi o situatie cu adevarat umilitoare!
FOTO: freepik.com
