In vreme ce unele eprsoane isi aduc aminte, cu lux de amanunte, o multime de intamplari si trairi din copilarie, altele nu reusesc sa-si aduca aminte mare lucru din copilarie. Pentru altii amintirile sunt fragmentate, neclare, iar acest lucru poate fi derutant.
De aici apare si intrebarea tipica pe care multe persoane care se afla in acest stadiu si-o pun: "De ce nu-mi amintesc primii mei ani de viata?
“De ce nu-mi amintesc perioada copilariei?” Motive posibile
Uneori, memoria este traita aproape experimental, intr-un mod detaliat si senzorial. Unele persoane pot evoca emotii, senzatii fizice si chiar mirosuri si gusturi asociate cu momente din copilarie. Dar vorbim despre o minoritate.
Cei mai multi oameni nu sunt capabili sa isi aminteasca in detaliu copilaria. De fapt, este firesc sa avem nevoie de elemente externe, cum ar fi fotografiile sau videoclipurile de acasa, pentru a recupera memoria vremurilor trecute. Iata cateva dintre lucrurile care contribuie la faptul ca adultii isi pierd claritatea acestor amintiri.
Dezvoltarea cognitiva si activitatea cerebrala
Sigmund Freud a numit "amnezie infantila" dificultatea (nepatologica) pe care o au oamenii de a-si aminti evenimentele din copilaria timpurie - cele care se intampla inainte de varsta de 3 sau 4 ani.
Doi cercetatori au preluat teoria lui Freud pentru lucrarea lor publicata in revista Learning and Memory. Ei propun o ipoteza sustinuta biologic: cresterea prelungita a creierului dupa nastere poate afecta memoria.
Potrivit studiului lor, adaugarea continua de noi celule cerebrale in hipocampus in timpul copilariei poate interfera cu formarea de amintiri de durata. Suna paradoxal, dar neuroplasticitatea foarte mare a copilariei, care le permite copiilor sa invete si sa se adapteze pe baza experientei, face, de asemenea, dificila consolidarea amintirilor pe termen lung.
Incepand cu adolescenta, cand creierul a atins dezvoltarea optima si incepe sa se maturizeze, amintirile incep sa se consolideze mai ferm.
Neclaritatea amintirilor irelevante
Uitarea este un fenomen adaptativ in memoria umana. Ea ne permite sa filtram si sa eliminam informatiile pe care le consideram irelevante, ceea ce ne permite sa ne concentram mai usor asupra unor cunostinte mai importante si mai utile.
Desi dintr-o perspectiva adulta poate fi discutabil, la momentul respectiv este posibil sa fi acordat mai multa importanta numelor culorilor primare decat unei alte dupa-amieze in familie.
De fapt, o cercetare publicata in revista Neuron explica faptul ca acordam prioritate amintirilor care duc la recompense viitoare.
La randul sau, lipsa unui limbaj structurat si un discurs narativ deficitar actioneaza ca o bariera in calea consolidarii amintirilor, deoarece capacitatea copiilor de a exprima si eticheta experientele este limitata. Cu alte cuvinte, ei nu au suficiente resurse pentru a-si povesti ceea ce traiesc. De aceea, le este dificil sa si-o aminteasca mai tarziu.
Experientele de zi cu zi nu sunt, de obicei, consolidate in memoria pe termen lung.
Va amintiti unde va aflati la 11 septembrie 2001? Atacul asupra Turnurilor Gemene a fost un eveniment care a paralizat intreaga lume si a intrerupt rutina a milioane de oameni. Este o intrebare la care, fara indoiala, majoritatea oamenilor stiu sa raspunda.
Cartea "De ce ne amintim ceea ce ne amintim si de ce uitam ceea ce uitam", a cercetatorului CONICET Fabricio Ballarini, trece in revista descoperirile stiintifice despre memorie si mentioneaza un lucru mai mult decat interesant: multe dintre amintirile pe care le putem evoca cu precizie sunt cele legate de situatii putin frecvente.
In acest sens, imposibilitatea de a ne aminti copilaria poate fi explicata prin numarul de situatii cotidiene si de rutina pe care le traim. Este firesc ca acestea sa nu se fi consolidat in memoria noastra pe termen lung. In schimb, evenimentele mai extraordinare tind sa genereze amintiri mai vii si mai durabile.
Experiente traumatice
Insistam: lipsa memoriei din copilarie nu este sinonima cu trauma. Cu toate acestea, este o posibilitate. Atunci cand o persoana are o experienta traumatica, creierul sau poate folosi mecanisme de aparare pentru a se proteja de durerea emotionala. Astfel, una dintre modalitatile pe care le gaseste pentru a face fata situatiei este sa o uite.
Acest fenomen este cunoscut sub numele de amnezie disociativa sau reprimare traumatica. Un studiu realizat la Universitatea Republicii din Uruguay explica faptul ca, atunci cand un copil se confrunta cu o experienta care ii depaseste capacitatea de procesare, el se poate deconecta de el insusi si de realitatea din jurul sau pentru a evita durerea.
Poate fi recuperata uitarea?
Dupa cum ai observat, uitarea are numeroase motive. Cu toate acestea, unii oameni de stiinta arata clar ca este posibil sa recuperam anumite amintiri apeland la urmele pe care acestea le-au lasat in noi.
De exemplu, cercetatorii australieni, intr-un articol publicat in revista Learning & Memory, sugereaza ca exista o "amprenta neuronala" a experientelor timpurii, chiar si atunci cand acestea nu sunt exprimate sau rememorate. Cu alte cuvinte, informatiile nu sunt pierdute in intregime, ci ascunse.
Pentru a “recupera” amintiri din copilarie poti apela la urmatoarele strategii:
- Vorbeste despre copilaria ta cu persoanele care au fost prezente si roaga-le sa-ti impartaseasca amintirile lor. Ascultarea perspectivelor te poate ajuta sa reconstitui povestea.
- Viziteaza locurile preferate: Intoarce-te in locurile in care obisnuiai sa mergi in copilarie. Vizitarea cartierului, a casei bunicilor sau a scolilor primare iti poate facilita amintirile.
- Uita-te la fotografii si conecteaza-te cu ele: parcurgerea albumelor foto poate fi o modalitate puternica de a debloca amintiri.
- Practicati relaxarea si meditatia: inainte de a te indrepta spre amintiri, este important sa te implici in diferite practici de relaxare si meditatie pentru a te conecta cu tine insuti.
- Apeleaza la indrumarea unui terapeut
FOTO: freepik.com
