In fiecare zi, ca mama, trebuie sa iei decizii care, desi mici in aparenta, te pun pe ganduri si iti dau emotii mari. Asa se intampla si acum, cand fetita mea este invitata la prima ei petrecere in pijamale.
Cunoastem cu totii acele momente in care inima ni se indoaie, in ciuda cunostintelor noastre. Si acum ma aflu si eu in fata aceleiasi provocari. Fetita mea de 3 ani a fost invitata la petrecerea in pijamale de la gradinita. Va ramane acolo de sambata dimineata pana duminica la pranz, intr-un program cu jocuri, cantece si activitati pentru copii. Totul suna minunat, dar pentru mine, ca mama si ca psiholog, aceasta decizie este incarcata cu o multime de intrebari si emotii contradictorii.
De-a lungul carierei mele, am invatat cat de important este sa sprijin dezvoltarea independetei copiilor, sa le permit sa infrunte frici si provocari intr-un mod controlat, sa invete sa se desprinda treptat de bratele noastre protectoare. Insa, atunci cand vine vorba de propriul meu copil, totul devine diferit.
Fetita mea nu a dormit niciodata departe de mine. Nu a fost niciodata un "moment perfect" pentru a o lasa sa petreaca o noapte departe de casa. Iar acum, cand ma gandesc la seara aceasta, ma simt coplesita de contradictii. Pe de o parte, stiu cat de important este ca ea sa aiba propria experienta de independenta, sa invete ca poate avea incredere si in ceilalti si ca nu este nevoita sa depinda in permanenta de prezenta mea. Pe de alta parte, ca mama, imi este greu sa o las sa plece, sa ma separ de ea, chiar si pentru o noapte.
Am citit mult despre importanta acestor experiente de desprindere in primii ani de viata. Cum fiecare mic pas de distanta este esential pentru construirea unui sentiment de incredere in propriile forte. In calitate de psiholog, inteleg teoria, dar in calitate de mama, simt greutatea emotiilor care ma leaga de copilul meu. Stiu ca in acest moment, fetita mea va invata ce inseamna increderea in sine si in ceilalti, dar acest gand nu imi alina teama.
Dar, pe masura ce vorbesc cu alte mamici, incep sa inteleg ca poate acest moment este mai important decat cred. "Si eu am simtit acelasi lucru" , imi spune o mama, cu o voce blanda si calma.
„La inceput, m-am temut. Fiica mea nu a dormit niciodata fara mine, dar cand a venit momentul, am inteles ca trebuie sa o las. Si a fost bine. A avut o noapte minunata, a invatat lucruri noi, a invatat sa aiba incredere in ceilalti si sa se distreze fara mine. La intoarcere, mi-a povestit totul cu un zambet larg pe fata, ca si cum a avut parte de o aventura de neuitat.”
Alta mama imi povesteste despre fiul ei, care a trecut prin aceeasi experienta.
"Nu stia cum sa doarma fara mine, dar educatoarele au fost atat de grijulii. L-au facut sa se simta in siguranta, sa invete cum sa se relaxeze si sa se distreze. Iar cand s-a intors acasa, mi-a spus ca a fost o seara minunata. Ca s-a simtit protejat, ca a avut timp sa se joace, sa rada, sa isi faca noi prieteni.”
Si, ca psiholog, stiu ca este esential ca un copil sa invete sa faca fata noilor situatii. Indiferent de cat de dureros este pentru noi, ca parinti, sa-i lasam sa se desprinda de noi, aceasta desprindere este un semn de sanatate emotionala. A invata sa fii capabil sa te increzi in ceilalti si sa-ti gestionezi emotiile atunci cand esti departe de mama este un pas important in dezvoltarea unui copil echilibrat si increzator in sine.
Desigur, nu este vorba doar de lasarea unui copil sa doarma intr-un alt loc. Este vorba de incredere in educatoare, incredere in faptul ca fetita mea va fi bine, ca va infrunta aceasta experienta cu curaj si ca va invata sa se simta confortabil chiar si atunci cand nu sunt langa ea. Inteleg, de asemenea, ca fiecare pas mic de independenta ajuta la formarea unui cadru emotional stabil, care o va sprijini in cresterea ei viitoare.
Inca ma intreb daca este prea devreme. "Oare va plange dupa mine? Va intelege ca este doar un pas temporar? Va avea parte de toata atentia si grija de care are nevoie?". Insa stiu ca aceste temeri sunt normale. Ca psiholog, am invatat ca fricile noastre ca parinti sunt adesea mai mari decat fricile copiilor. Si, chiar daca inima mea se simte grea, sunt constienta ca este un pas important pentru amandoua.
Ca mama si psiholog, stiu ca educatia emotionala nu inseamna doar sa-i inveti pe copii sa exprime ce simt, ci si sa-i ajuti sa invete sa infrunte momentele de vulnerabilitate si separare. A invata sa doarma fara mine este, de fapt, un pas catre dezvoltarea unei identitati puternice si independente.
Asadar, da, o voi lasa sa mearga. Ma voi incuraja sa o las sa aiba aceasta experienta, chiar daca ma simt nesigura. Tinand cont de formarea unui comportament emotional sanatos, este esential ca ea sa invete sa se simta in siguranta, chiar si atunci cand nu sunt acolo.
Si, poate ca atunci cand va veni acasa, cu ochii ei mari si plini de povesti, voi sti ca acest moment a fost mai mult decat o noapte de distractie – a fost un pas spre construirea unei increderi de neclintit, atat in altii, cat si in propriile sale forte.
