Cum sa acorzi primul ajutor in caz de reactie alergica?

/ / Modificat: 2016-05-26
Cum sa acorzi primul ajutor in caz de reactie alergica?

Alergiile, indiferent de natura lor, apar atunci cand sistemul imunitar simte ca este amenintata sanatatea si respinge astfel substantele pe care le percepe drept nocive pentru viata. Acestea pot sa apara la inhalarea anumitor compusi sau la ingerarea unor alimente.

Printre substantele care provoaca cele mai multe alergii respiratorii se numara polenul florilor, praful si substantele volatile. In ceea ce priveste alergiile alimentare, exista peste 160 de alergeni cunoscuti, dintre care 8 afecteaza cea mai mare parte a alergicilor. Acestea sunt:

- laptele;

- ouale;

- soia;

- graul;

- pestele;

- crustaceele;

- nucile;

- alunele. 

Manifestarea reactiilor alergice la copii

Cele mai multe reactii alergice nu sunt periculoase si pot fi tratate cu ajutorul medicamentelor, insa exista si cazuri grave in care viata este amenintata din cauza acestora, prin degenerarea lor in anafilaxie.

Reactii comune in cazul rinitelor respiratorii sau al febrei fanului:

- stranutul;

- iritarea si lacrimarea ochilor (conjunctivita alergica);

- mucozitatile nazale abundente;

- congestionarea nazala;

- dificultatile respiratorii;

- ametelile;

- aparitia unor pete rosii pe piele care nu de putine ori sunt insotite de prurit;

- inflamarea fetei si a membrelor.

In cazurile mai grave, acestea pot fi insotite de lesin sau pot chiar degenera in soc anafilactic, care, in cazul intarzierii unei interventii, se poate finaliza prin deces.

Alergiile alimentare se manifesta prin:

- respiratie suieratoare si blocaje respiratorii;

- umflarea limbii sau a buzelor;

- eczeme insotite de mancarimi cutanate;

- pete rosii pe piele;

- crampe intestinale;

- scaune moi;

- varsaturi si greata;

- ameteli si lesin.

In cazuri foarte grave, poate surveni socul anafilactic, in cazul caruia trebuie intervenit imediat cu injectii cu adrenalina, pe care medicii le prescriu pentru persoanele predispuse la anafilaxie din cauza alergiilor.

Diagnosticarea alergiilor si tratamentul lor

Rinitele alergice pot fi depistate cu usurinta prin teste cutanate, pe care copii le tolereaza foarte bine, deoarece nu sunt invazive si dureroase. Acestea trebuie insa evitate in cazul predispozitiei catre reactii alergice grave si inlocuite cu analize sangvine, ale caror rezultate nu sunt dezvaluite decat dupa cateva zile, insa care prezinta o siguranta crescuta fata de testul pielii.

Pe langa testele cutanate si cele sangvine, alergiile alimentare pot fi diagnosticate si prin expunerea directa la alergeni, insa aceasta prezinta riscuri majore pentru copii si este de regula evitata. In rarele cazuri cand medicii o recomanda, aceasta este facuta sub stricta lor supraveghere.

In ceea ce priveste tratamentul alergiilor, medicamentele antihistaminice si antiinflamatorii sunt adesea prescrise pentru a reduce simptomele. Aceste medicamente nu trateaza insa cauza alergiilor, ci doar diminueaza manifestarile lor.

De aceea, medicii recomanda evitarea expunerii la alergeni precum polenul, praful, fumul de tigara sau animalele de companie pentru persoanele care sufera de rinite si conjunctivite alergice, respectiv eliminarea din alimentatie a alergenilor alimentari pentru persoanele care sufera din cauza acestora.

Cum pot fi prevenite reactiile alergice?

Reactiile alergice pot fi cauzate de:

- anumite mancaruri;

- de medicamente;

- de intepaturile insectelor;

- de polen.

Desi cele mai multe reactii sunt blande, exista si cazuri in care acestea pot ameninta viata pacientilor si care necesita ingrijiri medicale specializate.

Printre reactiile blande se numara:

- mancarimile cutanate si roseata pielii;

- dificultatile respiratorii;

- stranutul;

- congestionarea nazala sau mucozitatile abundente;

- conjunctivitele.

Simptomele grave, in cazul carora trebuie anuntat de urgenta medicul sunt:

- umflarea gurii sau a limbii;

- diminuarea capacitatii de a vorbi sau de a inghiti;

- senzatia de sufocare;

- disconfortul intestinal;

- vertijurile;

- lesinul.

Pentru a preveni oricare dintre aceste reactii, este important sa nu iti expui copilul la substantele despre care stii ca ii fac rau si sa ai intotdeauna medicamente antihistaminice la indemana, precum si o doza de adrenalina, prescrisa in prealabil de catre medic pentru situatii de urgenta.

Taguri Alergii copii Prevenire alergii Reactii alergice copii

Articole recomandate

Citeste si despre