Conjunctivita alergica este o afectiune destul de comuna in randul copiilor si se manifesta prin iritatii si inflamatii ale mucoasei oculare si ale conjunctivei, cauzate de reactia sistemului imunitar la anumiti factori din atmosfera.
Acesti factori se numesc generic alergeni si stimuleaza organismul sa reactioneze intru apararea sanatatii, atunci cand potentialul lor este perceput drept nociv.
Conjunctivita alergica este insotita de simptome precum congestia conjunctivei si iritarea acesteia, lacrimari frecvente, mancarimi si stranut. La fel ca orice alta alergie, poate degenera in cele mai extreme cazuri in anafilaxie.
Semnele conjunctivitei alergice la copii si diagnosticarea
In cazul in care observi ca fiul sau fiica ta lacrimeaza constant si are ochii inrositi si pleoapele inflamate, este un semn ca ar putea suferi de conjunctivita alergica infantila. Aceasta afectiune nu este una ereditara si nici contagioasa, iar in cele mai multe dintre cazuri nu afecteaza si nu obtureaza vazul.
La fel ca alte alergii, respectiv reactii ale sistemului imunitar la factorii prezenti in mediul inconjurator, conjunctivita alergica poate fi insotita si de simptome precum stranutul sau eliminarea in cantitati mari a mucoaselor nazale.
Factorii care pot declansa conjunctivita alergica sunt:
-praful;
- pielea sau parul animalelor de companie;
- sporii de mucegai din locuinta;
- polenul florilor;
- substantele medicamentoase;
- alimentele;
- intepaturile de insecte.
In cazul adultilor, aceasta poate fi generata si de utilizarea anumitor produse de ingrijire personala, asa cum sunt:
- gelurile de dus;
- parfumurile;
- cremele si lotiunile pentru fata si corp;
- spuma de ras;
- produsele pentru machiaj si lotiunile demachiante;
- in general, tot ce intra in contact cu pielea.
Cum la copii nu poate fi vorba despre utilizarea unei game atat de variate de produse cosmetice, cei mai comuni factori declansatori raman cei mentionati anterior, care pot varia in functie de sezon (polenul) sau de schimbarea mediului ambiental.
Pruritul in zona ochilor este obisnuit in cazul conjunctivitei alergice infantile, precum si iritatiile locale si lacrimarea constanta. Edemul pleoapelor si iritatiile acestora pot surveni si ele, insa nu sunt prezente in toate cazurile.
De multe ori, simptomele pot fi confundate cu cele ale racelilor obisnuite, iar medicii alergologi pot stabili cauzele acestora prin realizarea testelor cutanate sau a celor sangvine. Este bine de stiut ca aceasta afectiune nu este de cele mai multe ori una singulara, ci insoteste alte alergii precum sunt rinitele alergice sau febra fanului si astmul bronsic alergic.
Tratamentul conjunctivitei alergice infantile
Dupa punerea diagnosticului si recunoasterea factorilor declansatori ai alergiei, primul lucru recomandat de catre medici este evitarea contactului cu acestia. Cele mai banale tratamente implica utilizarea unor lubrifianti oculari, cum sunt lacrimile artificiale sau picaturile de ochi ce contin substante antiseptice neiritante.
In cazul in care conjunctivita este insotita si de o alta alergie, medicul ii va prescrie copilului pacient medicamente antihistaminice, menite sa reduca inflamatiile, iritatiile si frecventa stranutului, precum si picaturi sau sprayuri nazale.
Recomandari pentru reducerea simptomelor conjunctivitei alergice la copii
Igiena este extrem de importanta atunci cand vine vorba de ameliorarea simptomelor conjunctivitei alergice, asa ca spalatul des al mainilor si al fetei este foarte important. Pentru a evita iritarea si inflamatiile zona ochilor trebuie curatata cu apa rece si sapun si stearsa prin tamponare usoara cu un prosop curat, pe care sa il foloseasca doar copilul, nu si ceilalti membri ai familiei.
Evitarea mediilor poluate poate fi si ea de ajutor, iar mentinerea igienei nu se limiteaza doar la cea corporala, asadar fetele de perna si asternuturile din camera copilului trebuie si ele schimbate foarte des, spalate la temperaturi mari cu detergenti care nu contin alergeni si calcate.
Compresele cu apa rece pot reduce inflamatiile, insa bandajarea ochilor nu este recomandata, deoarece poate favoriza retinerea si inmultirea germenilor.