Tractul urinar include rinichii (care produc urina), ureterele (tuburi care transporta urina din rinichi in vezica), vezica (stocheaza urina pana cand organismul este gata sa o goleasca) si uretra (tubul care transporta urina din vezica in afara organismului).
In mod normal urina parcurge acest traseu fara probleme, dar daca bacteriile ajung in urina, de pe pielea din jurul organelor genitale, a rectului sau pe cale sanguina, acestea pot provoca infectie si inflamatie in oricare punct din acest traseu. Aproximativ 8% din fetite si 2% din baieti vor face cel putin o infectie urinara in copilarie.
Vorbeste cu medicul pediatru daca banuiesti ca ceva nu este in regula. Infectiile tractului urinar, de obicei, sunt usor de tratat, dar daca raman netratate acestea pot cauza boli renale ireversibile si chiar insuficienta renala.
Copiii sub 2 ani sunt mai predispusi la complicatii, asa ca este foarte important sa depistezi si sa tratezi aceasta boala cat mai repede.
Ce simptome pot indica o infectie de tract urinar (ITU)?
La majoritatea copiilor febra inexplicabila este singurul simptom. Aproximativ 5% dintre sugarii sau copiii care au febra, fara alt simptom, au ITU.
In anumite cazuri, un copil poate avea si alte simptome, insotite sau nu de febra.
Acestea sunt:
- Plans sau orice indica o urinare dureroasa;
- Urina urat mirositoare;
- Urina tulbure sau sanguinolenta;
- Iritabiliate neexplicata si persistenta;
- Voma;
- Inapetenta (lipsa poftei de mancare);
- Dureri abdominale sau de spate;
- Fatigabilitate;
- Frisoane.
Ce va face doctorul?
Doctorul te va intreba despre simptomele copilului si il va examina. Este posibil sa te intrebe daca in familie sunt persoane cu ITU petru a vedea daca exista o predispozitie genetica.
Daca doctorul suspecteaza o ITU, va trebui sa ia o proba de urina pentru a vedea despre ce bacterie este vorba. Este important ca doctorul sa verifice daca exista o infectie si ce bacterie este implicata pentru a putea prescrie antibioticul corespunzator.
Provocarea o reprezinta faptul ca doctorul trebuie sa recolteze o proba de urina "sterila" sau o proba care nu a fost contaminata cu bacterii care se gasesc in permanenta pe pielea copilui. Acest lucru este foarte dificil la copiii mici care nu pot urina la comanda si nu pot urma instructiuni stricte.
Cel mai probabil doctorul va folosi un cateter pentru a lua o proba. Acesta va curata organele genitale ale copilului cu o solutie sterila, iar apoi va introduce un tub sau cateter prin uretra pentru a lua o proba direct din vezica. Aceasta procedura este sigura si de rutina si dureaza aproximativ un minut, dar pentru majoritatea copiilor este dureroasa.
O alta optiune, care nu este folosita in mod frecvent, este sa colecteze urina direct din vezica cu ajutorul unui ac introdus in abdomenul pelvin.
Doctorul poate obtine rezultate preliminare analizand urina la microscop. Daca acesta vede urma de infectie poate incepe tratamentul antibiotic imediat. Daca trimite urina la laborator, rezultatele se obtin intr-o zi sau doua.
Este posibil ca doctorul sa recomande si alte teste in cazul in care copilul tau este baiat, sau daca este fetita si are sub trei ani. La aceste grupuri de varsta o infectie de tract urinar poate fi semnul unei anomalii a tractului urinar al copilului.
Bolile care pot determina ITU includ blocajele si o boala numita reflux vezico-ureteral (RVU), in care urina din vezica urca inapoi in rinichi. RVU apare la 30-40% dintre nou-nascutii si copiii mici care au ITU.
Testele care ii pot fi recomandate copilului tau includ:
- ecografia, care foloseste ultrasunete pentru a poza rinichii si vezica;
- o cistouretrograma, care va arata daca urina se intoarce din vezica in rinichi. Procedeul dureaza aproximativ 20 minute.
Care este tratamentul pentru ITU?
Este foarte posibil sa primesti o reteta pentru antibiotic sirop, cu intructiuni de administrare intre una si patru doze pe zi timp de doua saptamani, in functie de medicament.
Chiar daca incepe sa se simta mai bine dupa cateva zile, respecta reteta si administeaza-i intreaga cantitate de medicament care ti-a fost recomandata. Daca nu respecti acest lucru este posibil ca infectia sa nu fi trecut complet si sa aiba loc o recidiva foarte rezistenta care va determina o imbolnavire mult mai grava a copilului.
Daca este foarte bolnav si nu poate manca sau bea, va trebui sa isi petreaca cateva zile in spital, asa va putea sa primeasca medicamente intravenos.
Ce se va intampla daca doctorul descopera o problema?
Daca se descopera un blocaj in tractul urinar al copilului tau, este posibil sa aiba nevoie de o interventie chirurgicala pentru a o corecta. In anumite cazuri, interventia chirurgicala este necesara si pentru a corecta RVU, chiar daca in anumite cazuri se vindeca complet pana la varsta de 6 ani. Ce poate face doctorul copilului tau in acest timp pentru a preveni deteriorarea rinichilor este sa ii prescrie antibiotic in doza mica pe termen lung pentru a preveni recurentele.
Este vreo posibilitate pentru a preveni infectiile?
Unii copii sunt predispusi la ITU, dar exista anumite lucruri pe care le poti face pentru a minimaliza riscurile aparitiei infectiei:
- Asigura-te ca-i oferi copilului tau multe lichide. Lichidele ajuta la prevenirea constipatiei, care poate favoriza ITU. Consumul crescut de lichide il va face pe copilul tau sa urineze mai frecvent, curatant tractul urinar.
- Ofera-i copilului tau multe fructe, legume si cereale integrale, care de asemenea ajuta la prevenirea constipatiei.
- Daca este fetita, evita sa ii iriti organele genitale cu sapunuri dure sau spuma de baie. Sterge-o din fata in spate cand ii schimbi scutecul, pentru a minimaliza zona bacteriana.
- Ofera-i copilului tau cantitati mici de suc de afine. Anumite studii au aratat ca acest remediu homeopat poate ajuta la prevenirea recurentelor ITU. Totusi, nu exista nici o dovada certa ca sucul de afine este bun pentru vindecarea unei infectii deja existente.
- Incurajati-va copilul sa urineze regulat, la fiecare trei ore in cursul zilei (daca bea multe lichide va facilita acest lucru), si adu-i aminte sa isi goleasca toata vezica de fiecare data cand merge la toaleta.
- Copiii de multe ori intarzie sa mearga la baie sau se ridica de pe toaleta inainte sa termine pentru ca prefera sa se joace. Dar urina care ramane in vezica poate acumula bacterii care favorizeaza aparitia infectiilor.