La varste mici, sanatatea ochilor si a vederii copilului este unul dintre aspectele cele mai importante de care trebuie sa tii cont in ingrijirea celui mic. Cele mai frecvente boli la care sunt predispusi copiii sunt conjunctivita, miopia sau ulciorul. Iata cateva informatii esentiale despre fiecare in parte, pentru a le recunoaste mai usor si pentru a lua masurile necesare pentru tratarea lor!
Conjunctivita
Conjunctivita sau "boala ochilor rosii" este cea mai intalnita afectiune contagioasa a ochilor la copii si este cauzata de infectia cu virusuri sau bacterii. Acestea ajung in organism prin intermediul manutelor, pe care copiii au tendinta de a si le duce mereu la ochisori.
Se poate recunoaste destul de simplu, deoarece se manifesta, in principal, prin inrosirea ochilor, lacrimarea excesiva si senzatia de mancarime. Copilul poate deveni sensibil la lumina si se poate plange de disconfortul provocat de infectie. Pot aparea secretii apoase sau purulente.
Daca suspectezi ca cel mic are conjunctivita, mergi cu el la medic pentru a i se prescrie tratamentul adecvat. Conjunctivita este de mai multe feluri - virala, bacteriana etc., iar fiecare tip presupune un tratament propriu.
Miopia
Miopia este un viciu de refractie care se caracterizeaza prin probleme cu vederea la distanta. Copilul vede bine in plan apropiat, dar incetosat la departare. Este o problema medicala care afecteaza destul de multi copii si care poate aparea de la varste foarte fragede.
Poti suspecta faptul ca cel mic sufera de miopie atunci cand se apropie foarte mult de televizor pentru a privi, cand sta cu jucariile foarte aproape de ochi, se incrunta sau are ochii intredeschisi atunci cand se uita la un obiectat indepartat.
Din fericire, este un defect ocular care poate fi corectat, daca este diagnosticat la timp. Se trateaza prin purtarea ochelarilor de vedere sau a lentilelor divergente (cu "minus"). La varste mici, sunt mai recomandati ochelarii decat lentilele de contact.
Ulciorul
Ulciorul este o afectiune medicala a pleopelor care se poate repeta de mai multe ori de-a lungul copilariei. Se manifesta prin aparitia unei pustule la nivelul pleoapei. Aceasta se manifesta la inceput prin senzatie de arsura sau mancarime locala, iar dupa formarea pustulei, prin durere si disconfort.
Cauzele aparitiei ulciorului sunt bacteriile (care ajung la ochi prin intermediul manutelor), frecatul constant al pleoapelor si utilizarea produselor cosmetice.
Tratamentul ulciorului nu necesita ingrijiri medicale speciale, ci este ambulator. Nu se administreaza medicamente, ci se lasa sa se vindece de la sine. Insa simptomele pot fi ameliorate cu ajutorul unor comprese locale calde si umede cu ser fiziologic, aplicate de mai multe ori pe zi.
In cazul in care simptomele sunt severe si greu de suportat de catre copil, poti consulta medicul in vederea cumpararii unei solutii oftalmice sau unui unguent antiinflamator care sa il ajute sa se simta mai bine. Cel mai sigur si eficient tratament este preventia.
Orjeletul (ulciorul) poate fi prevenit printr-o igiena locala corespunzatoare. Evitarea ducerii manutelor nespalate la ochi este principala metoda de a preveni aparitia ulciorului.
Copiii trebuie examinati de un oftalmolog daca au strabism divergent sau convergent, daca au probleme cu invatatul, daca se plang ca ii dor, ii ustura sau isi simt ochii umflati, daca au ochii injectati, daca au frecvent dureri de cap, daca tin cartea prea aproape cand citesc, isi inclina capul intr-o parte cand se uita atent la ceva sau daca vederea nu este buna la testul cu optometrul efectuat de medicul curant intre 3 si 4 ani.
Oricum, daca copilul poate citi lliterele pe ecranul luminos, nu inseamna ca sigur vederea lui este buna. Daca exista simptome de oboseala a ochilor, el trebuie neaparat examinat de specialist.
Copilul tau a suferit de vreuna dintre aceste afectiuni oculare frecvente ale copilariei? Spune-ne parerile tale in sectiunea de comentarii de mai jos!