Conjunctivita este o infectie oculara frecvent intalnita in copilarie, in special la copiii sub 5 anisori. Aceasta afectiune contagioasa poate avea etiologie alergica, bacteriana sau virala. Tratamentul conjunctivitei la copii depinde de cauza care sta la baza infectiei. Descopera care sunt masurile terapeutice cele mai indicate si cum ingrijesti corect copilul acasa, pentru a evita raspandirea virusului sau bacteriei la cei din jur!
Conjunctivita sau inflamatia mucoasei pleoapelor poate aparea la unul sau la ambii ochi ai copilului. Se manifesta prin inrosirea accentuata a ochiului afectat, lacrimare excesiva, senzatia de mancarime locala sau prin scurgerea unei secretii alb-galbui din ochi.
Conjunctivita consta in inflamarea conjunctivei (invelisul intern al pleoapelor si a unei parti a globului ocular) si nu prezinta, in general, un pericol pentru vedere.
Conjunctivita infectioasa este de obicei cauzata de bacterii sau virusi. Cele mai intalnite bacterii ce duc la aparitia conjunctivitei sunt Streptococcus pneumoniae, Haemophilus influenzae si Staphylococcus aureus.
Conjunctivita alergica apare mai frecvent la copiii cu alergii si se intalneste indeosebi in unele perioade ale anului, in care agentii patogeni sunt mai prezenti in aer (poluare, praf, vant, polen, radiatii solare etc).
Conjunctivita iritanta poate fi cauzata de agentii chimici prezenti in exces in apa (nivel ridicat de clor) sau sapun.
Semne si simptome
Simptomele variaza de la copil la copil si in functie de tipul conjunctivitei. Senzatia de durere si discomfort la nivelul ochilor reprezinta simptomul ce se regaseste in toate cazurile. De asemenea, senzatia de arsura si mancarime, lacrimarea abundenta si fotofobia (sensibilitatea dureroasa la lumina) pot aparea ca urmare a afectiunii.
Secretia de culoare alba, galbena sau verde poate induce uneori lipirea pleoapelor, atunci cand copilul se trezeste dimineata.
Incubatia
Perioada de incubatie in cazul conjunctivitei bacteriene este de cateva zile, iar in cazul celei virale poate ajunge sa dureze o saptamana.
Durata
Conjunctivita bacteriana dureaza in jur de o saptamana, iar cea virala si inflamarile specifice pot dura chiar si peste 2 saptamani.
Tratamentul conjunctivitei la copii
In cazul in care suspectezi aparitia conjunctivitei la copil, mergi cu el la medic. Acesta il va consulta si ii va pune diagnosticul. Va stabili schema terapeutica in functie de cauza care a declansat infectia. Cele mai frecvente cauze ale conjunctivitei sunt virusurile, bacteriile sau alergiile.
Conjunctivita virala, cauzata de un virus, nu se trateaza cu medicamente, cu atat mai putin cu antibiotice. Infectia trece de la sine. Este important sa iei masuri de igiena locala si sa cureti zilnic zona infectata cu pansament sau tifon steril si ser fiziologic.
Conjunctivita bacteriana se trateaza cu antibiotice. Medicul este cel care stabileste daca se recomanda administrarea picaturilor de ochi cu antibiotic sau comprimate, in functie de severitatea infectiei. In cazul in care conjunctivita este alergica, atunci administrarea unor antihistaminice, orale sau topice (colir), poate contribui la ameliorarea simptomelor.
Ingrijirea copilului cu conjunctivita la domiciliu
Pe langa administrarea tratamentului recomandat de medic, exista si cateva masuri de ingrijire pe care le poti lua la domiciliu pentru a grabi vindecarea conjunctivitei. Daca infectia apare la un singur ochi, este foarte important sa ai grija ca ea sa nu se transmita si la celalalt.
Spala frecvent manutele copilului si repeta-i frecvent ca nu are voie sa duca manutele la ochi, oricat de mare ar fi disconfortul. Sterge-i ochisorul afectat cu un prosop curat, dar nu folosi acelasi prosop si la celalalt ochi, pentru a evita contaminarea.
Aplicarea unor comprese cu apa rece peste ochiul inchis contribuie la reducerea disconfortului creat de senzatia de arsura si mancarime. Si lacrimile artificiale, care se gasesc si se dau fara reteta in farmacii, ajuta la mentinerea curata si umeda a globului ocular si la reducerea infectiei. Acestea se gasesc sub forma de picaturi.
Igiena corecta a mainilor si a fetei, in special a ochilor, este esentiala pentru prevenirea conjunctivitei la copii. Invata de mic prichindelul sa nu puna manutele nespalate la ochi, sa se spele corect pe fata si sa se stearga doar cu prosoape curate.
Copilul tau a facut vreodata conjunctivita? Cum ati reusit sa "invingeti" infectia mai rapid? Spune-ne parerile tale in sectiunea de comentarii de mai jos!