Oreionul este o boala specifica omului, infectioasa si contagioasa, produsa de virusul urlian – Myxovirus parotidis, caracterizata prin inflamatia nesupurativa a glandelor salivare si a altor tesuturi si organe precum pancreasul, testiculele, sistemul nervos, dar mult mai rar; vindecarea este spontana si determina o imunitate durabila, pe viata cu toate ca sau descris si reimbolnaviri.
Poarta de intrare este mucoasa cailor respiratorii superioare unde virusul se multiplica si se raspindeste pe cale hematogena in restul organimului.
Receptivitatea este generala, dar contagiozitatea este mica, necesitind un contact prelungit si apropiat.
Sursa de infectie este omul bolnav.
Contagiozitatea incepe din ultimele 2-6 zile de incubatie si inceteaza dupa aproximativ doua saptamini de evolutie clinica. Transmiterea virusului se face de la bolnav la o persoana receptiva pe ca le aerogena.
Incubatia medie este de 18 zile. Debutul cel mai frecvent este brusc, cu unele fenomene generale, frisoane, discrete artralgii si mialgii, indispozitie, cefalee si inapetenta.
In formele severe de boala apar vomismente, otalgii, epistaxis si chiar redoare de ceafa.
Perioada de stare incepe o data cu aparitia primelor semne inflamatorii patognomonice si dureaza pina la retrocedarea tuturor semnelor locale sau generale de boala.
Parotidita este forma cea mai frecventa , apare unilateral, iar in 50-70% din cazuri devine bilaterala ; incepe printr-o jena moderata , mai ales in timpul deglutitiei, apoi in citeve ore se instaleaza tumefactia rapida, difuza, elastica si usor dureroasa a glandei, tumefactie parotidiana care dureaza de obicei 7-10 zile.
Submaxilita insoteste parotidita in 5% din cazuri si se manifesta prin tumefactia dureroasa a regiunii submandibulare.
Pancreatita apare relativ rar ca si manifestare clinica, sub forma unui sindrom digestiv dureros in etajul abdomonal superior asociat cu tulburari dispeptice cu greata, vomismente repetate, deshidratare si intoleranta digestiva. In aceste cazuri se inregistreaza cresterea amilazelor in singe si in urina, pancreatita evoluind catre vindecare totala clinica.
Orhita urliana apare cu o frecventa de pina la 25% afectind baietii dupa pubertate manifestindu-se cu tumefierea si cresterea in volum a testiculului si infiltrarea tegumentelor scrotului.
Meningita urliana survine relativ rar cu cefalee, fotofobie, vomismente, redoare de ceafa, iar daca are si componenta encefalitica se insoteste de somnolenta, convulsii, agitatie.
Diagnosticul pozitiv se bazeaza pe date clinice, epidemiologice si anamnestice.
Examenele serologice nu sunt de uz curent; se efectueaza reactia de hemaglutinoinhibare si reactia de fixare a complementului, folosind seruri pereche, recoltate la interval de minimum 10 zile, pentru cercetarea in dinamica a titrului de anticorpi.
Oreionul se izoleaza de obicei la domiciliu, internarea facandu-se in formele speciale. Nu exista un tratament etiologic. Repausul la pat este obligatoriu pe toata durata bolii; dieta trebuie adecvata curbei termice si tolerantei digestive.
Tratamentul medicamentos – antitermic,antialgic, sedativ – se face doar la nevoie, iar cel antiinflamator se aplica in caz de orhita sau meningita.
Izolarea bolnavului la domiciliu este obligatorie, intrarea in colectivitate nefiind permisa inainte de 14 zile de la debut.
Vaccinarea determina o imunitate durabila in 95-98% din cazuri.
Dr. Dana Paduraru
Spitalul Clinic de Urgenta pentru copii "Grigore Alexandrescu"
.jpg)
