Scabia (Raia) la copii

/ / Modificat: 2012-11-20
Scabia (Raia) la copii

Scabia este o infectie a pielii care se caracterizeaza prin mancarime excesiva, aproape insuportabila. Aceasta se mai numeste si raie in limbaj popular si este o afectiune frecventa printre copii. Este o boala contagioasa si se transmite cu usurinta de la un copil la altul. Afla totul despre scabie si cum sa o tratezi eficient la copii!

Ce este scabia?

Scabia este o boala de piele provocata de un mic parazit (insecta sau acarian) numit Sarcoptes scabiei. Femelele acestor paraziti sunt atrase de corpul uman, in special de caldura. Odata ce ajunge pe piele acest parazit patrunde in epiderma si se inmulteste, provocand infectia.

Raia sau scabia, o boala a copiilor care nu respecta regulile de igiena?

Se crede in mod eronat ca raia este o boala numai a copiilor maricei. Realitatea este ca oricine se poate imbolnavi de scabie: de la bebelusi la copii mai mari si pana la adulti.

De asemenea, raia a fost considerata o boala aparuta in urma conditiilor precare de viata sau de igiena. Nu este adevarat, chiar si copiii sau persoanele cu o igiena excelenta pot contracta parazitul. Copiii sunt mai predispusi pentru ca stau mereu in colectivitati mari (locuri de joaca, gradinita, scoala etc.).

Minusculii paraziti sau acarieni ai scabiei nu sunt deloc pretentiosi: poti fi curat, murdar, sarac, bogat, ei nu au un criteriu de selectie pentru a-si alege gazda. Se ataseaza de orice fel de persoana, deci ideea stilului de viata si a mediului pe care il viziteaza copilul ies din discutie in privinta prevenirii acestei afectiuni sacaitoare.

Scabia, o boala contagioasa

Raia sau scabia se transmite simplu prin contact apropiat sau intim cu o persoana infestata cu parazitul. Dormitul in acelasi pat, banala atingere a pielii, folosirea articolelor vestimentare, de uz casnic sau personal la comun cu ale unui bolnav de scabie sunt suficiente pentru a contracta parazitul.

Totusi, el nu zboara de pe un corp pe altul cu usurinta. Ei au o viteza de deplasare extrem de mica. Daca parazitii ajung sa stea pe o gazda non-umana, ei traiesc pana la 4 zile, timp in care mai exista riscul contaminarii in urma atingerii respectivelor obiecte.

Copiii care ajung sa contracteze scabia sunt contagiosi si inainte, in perioada de incubatie, si dupa aparitia simptomelor.

Care sunt simptomele?

Simptomatologia scabiei este iritanta si chiar sacaitoare, greu de suportat:

  • piele uscata;
  • prurit sever;
  • inrosire a pielii;
  • mici basicute;
  • eruptii cutanate.

          La bebelusi si la copii zonele cele mai iritate sunt:

          • la nivelul scalpului;
          • pe gat;
          • pe fata;
          • pe palme;
          • pe talpi.

                  Cum se trateaza scabia?

                  Imediat cum observi ca micutul are mancarimi severe (acesta este primul simptom), mergi cu el de urgenta la medic. Cu cat depistezi mai repede boala cu atat diminuezi riscul raspandirii bolii in jurul lui. Poti merge atat la medicul de familie, la un pediatru sau la un dermatolog. Toti sunt in masura sa diagnosticheze boala si sa prescrie tratamentul adecvat.

                  Scabia nu trece de la sine, ca in cazul unor boli ale copilariei, ea necesita tratament. In general acesta consta in lotiuni si creme cu aplicare locala, pe zonele iritate sau chiar pe intreg corpul, la indemnul medicului. De obicei se asteapta o perioada pentru ca substantele active din ele sa actioneze, dupa care copilul este spalat. Aplicatia cremelor se poate repeta timp de 1-3 zile, cat tine si tratamentul.

                  Medicamentele orale prescrise nu sunt utile in cazul scabiei. Aceasta nu trece cu ele, deoarece nu exista un astfel de medicament care sa distruga in totalitate parazitul, de aceea se apeleaza la lotiuni si creme aplicate direct pe zonele infestate. Medicul ar mai putea prescrie antihistaminice orale copiilor, pentru a incerca ameliorarea mancarimii.

                  Este necesar ca si persoanele care au intrat in contact cu micutul bolnav sa fie consultate de medic. Acestia vor primi si ei tratament, chiar daca simptomele inca nu apar. Este necesara dezinfectarea tuturor ustensilelor si articolelor de vestimentatie sau de igiena cu care a intrat in contact pentru a se distruge parazitul.

                  Taguri Scabia copii Boli contagioase

                  Articole recomandate

                  Citeste si despre