Alimente care ajuta in caz de constipatie la copii

/ / Modificat: 2017-10-10
Alimente care ajuta in caz de constipatie la copii

Constipatia este o problema cu care se confrunta aproape toti copiii si, de obicei, nu este o problema ingrijoratoare. Poate sa apara din cauza unor probleme de sanatate, a administrarii unor medicamente, dar si din cauza unei diete sarace in fibre si a unui aport insuficient de lichide.

Indiferent care ar fi cauza, una dintre masurile de combatere a acestei probleme o reprezinta schimbarile in ceea ce priveste obiceiurile alimentare ale copilului. Daca micutul tau sufera de constipatie, incearca sa nu il hranesti in exces cu alimente care sunt sarace in fibre sau care nu le contin deloc, precum cascavalul, inghetata, alimentele de tip fast-food, preparate din carne si sa introduci mai multe alimente bogate in fibre in alimentatia sa.

Alimentele care ajuta la prevenirea si eliminarea contipatiei

Prune

Aceste fructe sunt bogate in fibre, vitamina A si potasiu, fiind printre cele mai bune remedii contra constipatiei. Prunele contin si sorbitol, care actioneaza ca un laxativ natural in organism. Daca nu gasesti fructe proaspete sunt excelente si prunele uscate.

Pere

Bogate in apa si in fibre, perele stimuleaza digestia si ajuta la eliminarea scaunului. Sunt si o sursa buna de vitamina C, contribuind la cresterea imunitatii.

Broccoli

Broccoli, leguma din familia cruciferelor, ajuta la imbunatatirea miscarilor intestinului. Cel mai sanatos mod de a-l gati este la aburi, pentru ca isi pastreaza cele mai multe dintre proprietati. O cana cu broccoli fiert contine aproximativ 5,1 grame de fibre.

Seminte de in

Aceste seminte sunt bogate in acizi grasi Omega 3 si fibre. Poti adauga astfel de seminte la salate, dar si in iaurt.

Morcovi

Fiind plini de fibre, morcovii cruzi fac parte din programul de dieta sanatoasa pe care sa il adopte cel mic. Ii poti da pe razatoare, ca apoi sa faci o salata de morcovi, foarte gustoasa, sau ii poti face un piure de morcov. Aceste legume au si un continut important de betacaroten si de vitamina A.

Fasole

Fasolea contine nu numai fibre, dar este si o sursa bogata de fier si proteine, care ajuta la cresterea si dezvoltarea sanatoasa a copilului. O cana de boabe de fasole contine 14 grame de fibre. Fasolea este si o sursa importanta de fier, vitamina B6 si proteine vegetale. Exista o sumedenie de retete cu fasole boabe si cu fasole verde pe care le poti incerca.

Piersici

Uscate sau proaspete, piersicile sunt o buna sursa de fibre. Mai contin cantitati importante de potasiu, calciu si vitamina A. Piersicile proaspete sunt printre preferatele copiilor, datorita gustului dulce si a aromei speciale.

Smochine

Recomandate pentru ca ii scapa pe cei mici de constipatie sunt si smochinele. Calitatile lor laxative sunt cunoscute inca din Antichitate. Stimuleaza digestia si ajuta si la eliminarea toxinelor din organism.

Pepene galben

Aromatul si gustosul pepene galben este util in ameliorarea constipatiei. Este insa benefic si pentru prevenirea altor probleme de sanatate datorita continutului de antioxidanti, minerale si vitamine. Printre acestea se numara calciul, fosforul, vitamina A, magneziul si potasiul.

Paine din faina obtinuta din cereale integrale

Painea pe care o folosesti atunci cand ii prepari sandvisuri copilului tau trebuie sa fie din faina din cereale integrale. Ajuta la buna functionare a sistemului digestiv, fiind si o sursa excelenta de minerale si vitamine.

Ananas

Un alt fruct benefic contra constipatiei este ananasul. In afara de fibre, contine calciu, potasiu, vitamina C si vitamina A, in cantitati importante. In compozitia sa intra si bromelaina, substanta care ajuta la o mai buna digestie a proteinelor. Un laxativ natural eficient este sucul proaspat de ananas.

Zmeura

Stiai ca o jumatate de cana de zmeura proaspata poate sa furnizeze aproape 4 grame de fibre? Zmeura este, de asemenea, bogata in vitamina C si compusi antioxidanti, care ajuta la buna functionare a sistemului imunitar. Poti pune fructe proaspete de zmeura in iaurt.

Avocado

Un fruct foarte sanatos pentru copil, care previne si ajuta la tratarea constipatiei, este avocado. Originar din America de Sud, avocado contine fibre, luteina, acid folic, fier, vitamina E, o adevarata comoara de elemente esentiale pentru buna functionare a organismului.

Lintea

Saraca in grasimi, lintea este un aliment cu un continut bogat de nutrienti. Contine antioxidanti, fibre, potasiu, zinc si fier. Cel mai bun mod de a gati lintea este o supa delicioasa pe care cei mici o vor adora. Cele mai bune sortimente sunt lintea verde si cea rosie.

Mere

Se spune ca un mar pe zi tine medicul la distanta. Zicala este pe buna dreptate, pentru ca merele sunt fructe bogate in vitamine si minerale, esentiale pentru dezvoltarea armonioasa a copiilor. Merele contin atat fibre solubile, cat si fibre insolubile, ambele fiind utile in prevenirea si tratarea constipatiei.

Dovleac

Un alt aliment care combate constipatia este dovleacul. Are un continut ridicat de fibre, ceea ce inseamna ca este un bun stimulant al digestiei. Poate fi pregatit la cuptor.

Spanac

Spanacul este ideal pentru a combate anemia, insa se incadreaza si in categoria alimentelor care pot fi folosite in lupta cu constipatia. Contine fier, potasiu, magneziu, dar si o cantitate importanta de fibre.

Capsune

Usoare proprietati laxative au si aromatele capsuni. Aceste fructe ajuta la mentinerea sanatatii florei intestinale. Totodata, accelereaza procesul de evacuare a materiilor fecale din intestin. Ideal este sa fie consumate cu 30 de minute inainte de masa.

Miere

Episodele de constipatie la copii pot fi combatute si cu ajutorul mierii de albine, un adevarat superaliment. Poti sa o amesteci cu cateva felii de fructe, o poti folosi pentru indulcirea ceaiului sau ii poti da copilului cate 1-2 lingurite de miere pe zi.

Mure

Micile fructe delicioase sunt si ele ideale pentru a combate constipatia copiilor, datorita fibrelor pe care le contin. O ceasca de mure contine nu mai putin de 8 grame de fibre. Murele sunt si o buna sursa de vitamina K, care ajuta la prevenira bolilor cardiovasculare si a cancerului. Si concentratia de vitamina C care se gaseste in mure este una destul de mare, ceea ce inseamna ca aceste fructe ajuta la buna functionare a sistemului imunitar.

Taguri Constipatia Constipatie copii Dieta constipatie copii

Articole recomandate

Citeste si despre