Malformatia congenitala auriculara este un defect genetic rar si vizibil la nastere, care determina functionarea defectuoasa a simtului auditiv, pe langa aspectul inestetic al pavilionului urechii. In general, din pricina incidentei scazute a bolii, parintii sunt dezarmati in fata acestei situatii, nestiind cum se poate ameliora problema. Asadar, informatiile despre aceasta ocurenta medicala rara sunt extrem de utile pentru remedierea anomaliei.
Foto: dryagoda.com
Din fericire, malformatia congenitala a pavilionului auricular a devenit mult mai usor de tratat odata cu evolutia tehnica a interventiilor chirurgicale, o buna parte dintre acestea concentrandu-se cu precadere asupra acestui tip de defect din nastere. Denumirea generica a tuturor metodelor medicale de remodelare si refacere a urechii externe poarta numele de otoplastie.
Cauzele malformatiei congenitale auriculare
Malformatia congenitala auriculara, in toate formele sale, are drept cauze erorile care s-au petrecut in embriogeneza. Mai exact, ea este rezultatul unor evenimente intrauterine care au afectat dezvoltarea normala a embrionului, respectiv a fatului.
Formarea urechii implica o fuziune a ectodermului, endodermului si a mezodermului, 3 structuri vulnerabile interventiei defectelor de formare si, ulterior, de functionare a organului auditiv.
Urechea externa este formata dintr-un pavilion care prezinta un schelet cartilaginos invelit in piele si canalul auditiv. Numit si auricul, pavilionul se formeaza prin fuziunea a 6 umflaturi de tesut moale pe suprafata embrionului. 3 din acestea deriva din primul arc branhial (Meckel), iar restul din cel de-al doilea arc branhial (Reichert), in timpul celei de-a 5-a saptamani in mediul intrauterin.
Tot in aceasta perioada, se formeaza si canalul auditiv extern, prin interiorizarea epiteliului. In saptamana a 6-a de sarcina, apar si cele 3 membrane subtiri ale timpanului, insa dezvoltarea completa a acestor organe este completa abia dupa aproximativ 28 de saptamani de gestatie. Procesul continuu de formare a urechii externe implica, asadar, un risc propriu-zis de cauzare a malformatiilor pe fondul unor factori nocivi, precum consumul de alcool si droguri in sarcina.
Tipuri de malformatii congenitale auriculare
Tipurile de malformatie congenitala auriculara sunt diverse, implicand pe alocuri si afectarea capacitatii auditive a nou-nascutului. Cele 3 tipuri principale sunt:
- Urechile decolate/in ansa: pavilioanele sunt indepartate de cap in mod excesiv, insa functia auditiva nu este afectata in general.
- Anotia: se caracterizeaza prin lipsa totala a urechii externe, tratandu-se chirurgical prin grefe de cartilaj si piele.
- Microotia: presupune dezvoltarea incompleta a urechii externe, rezultand un pavilion mic, deformat si total diferit in comparatie cu cealalta ureche.
Tratamentul malformatiei congenitale auriculare
Tratamentul tipic pentru malformatia congenitala auriculara poarta denumirea de otoplastie. Specialistii recomanda parintilor sa planifice aceasta interventie inaintea procesului de socializare si dupa dezvoltarea aproape completa a urechii (in jurul varstei de 4-5 ani).
Pe langa evitarea traumelor sociale la care este supus copilul (porecle, batjocura), aceasta etate este ideala pentru ca tesuturile urechii sunt mai moi, mai usor de remodelat si mai capabile sa se vindece eficient dupa operatie.
In functie de tipul malformatiei, otoplastia implica incizii la nivelul cartilajului urechii, plierea si suturarea acestuia, in detrimentul sectionarii. Dupa remodelarea urechii externe, zona este drenata si incizia inchisa, dupa care se aplica un mulaj protectiv cu uleiuri minerale care sa accelereze vindecarea tesuturilor.
Exista si o metoda fara incizie, prin care se aplica anumite forte elastice care actioneaza pe partea opusa a pavilionului si il "obliga" sa ia o forma corecta, in timp. Aceasta tehnica implica aplicarea unor suturi permanente sub nivelul pielii, in spatele urechii, menite sa remodeleze cartilajul in forma si pozitia dorita.
Cat despre dezvoltarea incompleta a urechii externe sau lipsa acesteia, este necesara marirea sau aditia de elemente pentru a inlocui structurile lipsa sau diforme. Adaugarea unor structuri se face din cartilaje costale sau prin repozitionarea sau slabirea anumitor structuri auriculare (apartinand urechii externe).
Rezultatele otoplastiei sunt vizibile dupa 1-3 luni de la interventie, iar o usoara asimetrie poate persista dupa procedura, in functie rezistenta cartilajului.
