Umarul dislocat este o afectiune care necesita ingrijiri medicale. Cazaturile sunt frecvente printre copii si unele dintre ele pot sfarsi prin deplasarea osului bratului din articulatia umarului. Descopera care sunt semnele care indica ca este mai mult decat o simpla lovitura si ce masuri de prim ajutor sa ii acorzi.
Ce inseamna ca un copil are umarul dislocat?
Se numeste ca umarul este dislocat atunci cand osul bratului (humerus) iese din articulatie si intinde ligamentele de sprijin din jurul muschilor.
El poate fi partial dislocat (in cazul in care se mai tine "prins" in articulatie) sau complet dislocat (caz in care este complet desprins de articulatie).
Cum iti dai seama ca are umarul dislocat sau nu?
Umarul copilului se poate disloca in urma unei cazaturi puternice pe mana sau daca primeste o lovitura puternica in zona si prezinta urmatoarele simptome:
-
umflarea zonei;
-
invinetirea;
-
roseata;
-
diformitatea zonei;
-
durerea puternica;
-
dificultate in a-si misca bratul sau umarul.
Ar trebui sa incerci sa i-l repozitionezi la loc?
Poate ca in filme sau documentare acest proces pare destul de usor. In realitate este o treaba mult mai serioasa, iar tehnica necesita cunostinte medicale adecvate.
Nu incerca in niciun caz sa repozitionezi singura osul la loc. O manevra gresita poate adauga si alte leziuni sau afectiuni celei deja existente. Copilul va avea dureri si mai mari.
Tot ce poti face este sa incerci sa sprijini sau sa mobilizezi cumva umarul si bratul intr-un bandaj sau o bucata de panza in pozitia in care se afla, fara a incerca sa o corectezi. Apoi mergi cu el la primul spital de urgenta. Nu ii da copilului sa bea sau sa manance nimic pentru a-l calma sau a-l face sa se simta mai bine pentru ca daca are nevoie de sedare sau interventie chirurgicala nu este indicat.
Daca observi ca micutul prezinta semne de soc – pare palid, piele alui se simte lipicioasa, pupilele sunt dilatate sau priveste in gol – cheama salvarea de urgenta.
Care sunt ingrijirile medicale care-l asteapta pe copil al spital?
Medicul va examina cu atentie starea copilului si va recomanda realizarea unei radiografii pentru a fi sigur ca nu este fracturat si osul. Este posibil ca micutul sa fie sedat, iar apoi bratul sa fie repozitionat in umar si imobilizat cu atele sau in bandaj cu fase elastice, in functie de gravitatea situatiei.
Daca osul nu poate fi repozitionat sau daca medicul constata ca sunt implicate si vase de sange sau nervi in trauma, atunci copilul este supus interventiei chirurgicale.
Cand revii cu micutul acasa, acesta trebuie sa se odihneasca cat mai mult. Medicul te-ar putea sfatui sa ii pui din cand in cand gheata local si sa ii administrezi medicamente (antiinflamatoare) daca durerea este foarte mare. Ar putea avea nevoie ulterior si de cateva exercitii de tonifiere a muschilor care inconjoara zona.
Sursa foto:freepik