Dr. Mihai Craiu atrage atentia: O complicatie a virozelor si a gripei trimite copiii la spital cu probleme la picioare

/ / Modificat: 2019-02-10
Dr. Mihai Craiu atrage atentia: O complicatie a virozelor si a gripei trimite copiii la spital cu probleme la picioare


Dr. pediatru Mihai Craiu, fondator al paginii de Facebook Spitalul Virtual pentru Copii, atrage atentia parintilor asupra unei complicatii care poate aparea in urma racelilor sau a gripei. 

Iata mai jos mesajul medicului: 

In ultimele 2 saptămâni am avut la Compartimentul de Primiri Urgențe al INSMC "Alessandrescu-Rusescu" mai mulți copii aduşi de părinți în brațe. Pentru că aceşti copii au refuzat să meargă, acuzând dureri de picioare.

Totul apărut dintr-o dată, aparent fara nici o cauză traumatică. Niciunul din aceşti copii nu se lovise in seara/ziua precedentă.

Ce aveau ei in comun?? Toți avuseseră in urmă cu nişte zile o răceală obişnuită sau mai puțin obişnuită, mimând gripa (ILI - Influenza-like Illness). Dar boala acută părea ca se vindecă in momentul in care au apărut durerile de picioare şi refuzul mersului.

Boala se numeşte BACM (Benign Acute Childhood Myositis - miozita acută benignă a cipilăriei). Este o complicatie evolutivă a virozelor respiratorii şi poate sa apară şi in gripă.

Aceşti copii sunt de obicei şcolari, mai frecvent băieți si au dureri localizate la membrele inferioare in mod simetric. Ambele picioare sunt afectate la fel, de regulă.

Unde sunt durerile? De obicei sunt mai importante la piciare, de la genunchi in jos. Copilul nu poate flecta planta si are tendința să meargă pe vârfuri sau sa nu meargă deloc. La examinarea picioarelor copilului nu se găseste nimic anormal - nici vânătăi, nici tumefactii importante sau alte anomalii.

De obicei BACM trece singura in cateva zile (2-4) si se vindecă făra nici o urmare. Spun multe articole de specialitate ca NU sunt necesare medicanente specifice în formele uzuale https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5429052/

Pentru a fi siguri ca este BACM medicul face o serie de analize, după ce termină evaluarea clinică, in ideea excluderii altor boli grave. O investigație specifica este determinarea CKazei (creatin fosfo-kinaza) din sânge - aceasta poate fi mult crescută, de ordinul sutelor sau miilor de unități.

Un copil care se vindeca de gripa sau altă răceală si ce rezuză să meargă brusc ar putea avea BACM. Mergeti la medic pentru confirmarea diagnosticului! Dacă se confirmă atunci boala se vindecă repede (în 2-4 zile) fără complicații", este mesajul postat de medicul Mihai Craiu pe pagina de Facebook Spitalul Virtual pentru Copii. 

Taguri Gripa Gripa a

Articole recomandate

Citeste si despre