Medic Mihai Craiu: "Este imoral sa duci un copil bolnav la gradinita"

/ / Modificat: 2020-01-14
Medic Mihai Craiu:

Intr-un interviu acordat pentru medichub.ro, medicul Mihai Craiu a vorbit despre semnele care arata ca un copil are gripa. In primul rand, debutul foarte rapid, in al doilea rand este vorba despre ascensiunea febrila relativ rapida si mare, iar in al treilea rand este starea generala. Copilul se simte foarte rau. 

Care este tratamentul pentru gripa

Pediatrul mai precizeaza si care este tratamentul adecvat gripei. El spune ca un copil nu ar trebui sa primeasca antibiotice, daca este diagnosticat cu gripa. 

"Doua lucruri sunt importante pentru parintele care are un copil cu o boala ce seamana cu gripa. Primul si cel mai important lucru este sa nu-l duca in colectivitate. Din pacate, sunt parinti care au profesii ce ii plaseaza in dificultatea de a sta acasa cu copilul, dar este absolut imoral sa duci un copil gripat la gradinita.

Al doilea lucru, daca a inceput cu febra mare, durere de cap, diaree, vomitat, trebuie mers la un spital de urgenta pentru copii sau la medicul de familie. Exista teste specifice care se fac, ca un exudat nazal, si se da rezultatul pe loc. Gripa se tratează cu antivirale si nu cu antibiotice," a precizat Mihai Craiu pentru sursa citata.

De ce gripa nu se trateaza cu antibiotice

Mihai Craiu a explicat si de ce trebuie evitata admistrarea antibioticului persoanelor cu gripa.

"Trebuie spus ca gripa ne face rau nu numai pentru ca produce febra mare, pe care o suportam cu dificultate, ci pentru ca are efect anergizant, ceea ce inseamna ca scade performanta sistemului imun si il face mai prost decat era inainte de episodul gripal si apararea strict locala a caii aeriene este mult mai modesta. In momentul in care administram in loc de un antiviral, care ar bloca replicarea virusului gripal si in felul asta ar imbunatati indirect performantele sistemului imun, un antibiotic, acesta, pentru ca nu are pe cine sa omoare in corpul nostru, are drept tinta numai barierele noastre naturale, asa numitul microbiom – suma microbilor care ne apara ca niste graniceri. Cu alte cuvinte, in urma administrarii antibioticului la infectii cu germeni, devenim multirezistenti. (...)De aceea, numai cu prescriptie medicala, numai dupa consult si investigatii, numai dupa reevaluare trebuie administrat antibioticul. Si, din punctul meu de vedere, pacientii cu gripa care au nevoie de antibiotic ar trebui sa fie la spital, si nu acasa," a precizat medicul Mihai Craiu.


Taguri Medic pediatru Dr mihai craiu Gripa Gradinita

Articole recomandate

Citeste si despre