5 pasi pentru spalarea corecta a hainelor bebelusului

/ / Modificat: 2016-12-19
5 pasi pentru spalarea corecta a hainelor bebelusului

Un bebelus murdareste un munte de haine in cateva zile, iar mamicile se trezesc ca au de spalat zilnic, pentru a face fata. Orice mamica isi pune insa mai multe intrebari despre cum este corect sa spele hainele bebelusului si daca este intr-adevar nevoie sa le calce dupa fiecare spalat.

Pielea bebelusilor este mult mai sensibila si predispusa la alergii sau iritatii. De aceea, multe mamici se intreaba daca este nevoie sa cumpere un detergent special, mai bland, care sa nu lase reziduuri pe haine, daca trebuie sa spele hainutele la masina de spalat sau de mana, ce temperatura ar trebui sa aiba apa, pentru a elimina bacteriile si microbii, sau daca sa calce hainele, dupa ce s-au uscat.

In timp ce unele dintre acestea sunt doar mituri, altele sunt esentiale pentru sanatatea bebelusului tau. Iata ce ar trebui sa stii:

Alege o masina de spalat care sa nu consume mult si sa spele eficient

Cand ai de spalat aproape zilnic, o masina de spalat care sa iti economiseasca energie si apa va fi un ajutor de nadejde, mai ales cand vin facturile. Pe langa economia de resurse, o masina de spalat buna ar trebui sa aiba o capacitate suficient de mare pentru nevoile familiei tale, dar si programe de spalare delicata si ingrijire, astfel incat sa fie potrivita pentru a curata impecabil hainele bebelusului.

Noi am gasit aceasta masina pentru spalatul rufelor, care se pliaza perfect pe nevoile oricarei mamici, are consum redus de energie si apa si programe de spalare delicata sau rapida, avantaje care o fac ideala pentru orice familie.

Spala toate hainutele imediat dupa ce le cumperi

Inainte de prima purtare, este indicat ca hainutele noi ale bebelusului tau sa treaca printr-o igienizare corecta. Asta va indeparta din tesaturi orice substante cu potential periculoase pentru micutul tau sau praful acumulat cat timp au stat pe rafturi, in care se afla acarieni care pot declansa boli respiratorii, printre care si astmul, dar si alergii, avertizeaza Academia Americana de Pediatrie.

„Unii producatori folosesc substante chimice pentru a da un aspect apretat hainelor, iar acestea ar putea dauna pielii bebelusului. In plus, este bine ca parintii sa fie mai atenti, daca hainele au fost fabricate in alte colturi ale lumii, deoarece multe tari permit folosirea formaldehidei pentru ca imbracamintea sa nu faca mucegai si pentru a reduce dezvoltarea bacteriilor in timpul transportului”, spune Mary Marlowe Leverette, expert in fabricarea materialelor si a hainelor, potrivit care.com.

Detergent special sau obisnuit?

Bebelusii au pielea foarte sensibila si predispusa la alergii sau iritatii. Tocmai de aceea, chiar daca nu exista nicio dovada stiintifica a faptului ca detergentul normal este mai iritant, unii parinti prefera sa aleaga un detergent bio sau formule special create pentru spalarea hainutelor bebelusului.

Pentru un plus de siguranta, poti clati de doua ori hainutele, daca vrei sa te asiguri ca nu au mai ramas urme de detergent pe ele.

La ce temperatura trebuie spalate hainutele?

Poti spala imbracamintea bebelusului la 30 sau la 40 de grade Celsius. Acest interval de temperatura este suficient pentru a te asigura ca hainele se curata bine, ca petele sunt indepartate cu usurinta, dar si ca vor fi distrusi microbii sub actiunea apei si a detergentului.

Intr-o masina de spalat performanta poti pune si hainutele din lana sau din alte materiale mai delicate, cu conditia sa alegi un program special, care sa nu le deterioreze. De aceea, este recomandat sa verifici intotdeauna instructiunile de spalare de pe eticheta si sa le respecti intocmai.

Iata cateva reguli generale de care sa tii cont:

• Alege o masina de spalat economica si eficienta;
• Foloseste un detergent incolor, fara parfum. Indicat ar fi sa optezi pentru un produs special conceput pentru spalarea hainelor bebelusilor;
• Spala hainele pe dos;
• Clateste hainele de doua ori;
• Nu schimba detergentul. Bebelusii au pielea foarte sensibila, asa ca daca micutul s-a obisnuit cu un anumit tip de detergent, care nu ii irita in vreun fel pielea, nu ai motive sa schimbi produsul;
• Nu folosi prea mult detergent;
• Lasa la inmuiat zonele patate, inainte de spalare;
• Nu incarca masina de spalat mai mult decat capacitatea ei;
• Hainele bebelusului se spala separat de cele ale familiei.

Calci sau nu hainele uscate ale bebelusului?

De multe ori, apa si detergentul nu sunt suficiente pentru a igieniza perfect hainutele micutului tau, asa ca va trebui sa calci imbracamintea dupa fiecare spalare. Astfel, bacteriile vor fi slabite, iar fibrele materialelor se intaresc si devin mai compacte. Asta inseamna ca hainutele vor fi mai rezistente pe termen lung, dar si mai igienice. Stiinta ne arata ca nici caldura degajata de fierul de calcat nu este suficienta pentru a ucide toti germenii, insa acestia vor fi slabiti si nu se vor putea extinde. Acesta este motivul pentru care pediatrii recomanda sa calci hainele micutului pana in jurul varstei de 1 an, cand bebelusii isi intaresc sistemul imunitar destul pentru a face fata microbilor.

Daca tii cont de aceste sfaturi, scazi riscul ca bebelusul tau sa dezvolte alergii sau alte afectiuni cauzate de imbracaminte. In plus, spalatul hainutelor nu va mai fi o activitate care sa iti dea de furca, odata ce ai deprins abilitatea de a seta masina de spalat pe programul ideal pentru tine si a o lasa sa isi faca treaba, in timp ce tu te ocupi de cel mic.

Sursa foto: Shutterstock, Copyright: Lopolo

Taguri Spalare haine bebelus Detergent haine bebe

Articole recomandate

Citeste si despre