7 produse care fac totul mult mai simplu atunci cand alaptezi

/ / Modificat: 2017-08-29
7 produse care fac totul mult mai simplu atunci cand alaptezi

Despre alaptare se spun multe lucruri frumoase: e magica, distractiva, necesara pentru o dezvoltare armonioasa si, cu siguranta, creeaza o legatura profunda intre mama si nou-nascut. Pana sa ajungi insa sa te bucuri de toate aceste beneficii, exista munca de culise si multe detalii practice.

Carcotasii vor spune ca, pe vremuri, se putea alapta si fara tot felul de ustensile ajutatoare. Da, dar asta nu inseamna ca era simplu sau placut.

Experienta alaptarii poate fi cu adevarat extraordinara pentru mama, daca sunt asigurate cateva conditii care fac totul mult mai simplu. Dupa lunile de sarcina, nu vei dori, de exemplu, sa ai din nou dureri de spate, iar alaptarea fara o perna ajutatoare exact asta face: creeaza presiune la nivelul coloanei vertebrale, daca alaptezi la fiecare doua ore sau chiar mai des.

Iata cateva dintre produsele care iti vin in ajutor:

1. Nu intamplator am mentionat perna de alaptat. Este primul accesoriu pe care trebuie sa il iei in calcul. Rolul sau este de a oferi o pozitie cat mai confortabila mamei si copilului, inlaturand nevoia de a te apleca si minutele pierdute pentru a gasi pozitia corecta.

2. Pompa de san face si ea parte din setul obligatoriu, aceasta fiind disponibila in varianta manuala sau electrica. Ambele au cupe flexibile, sunt discrete si usor de controlat, avantajul celei electrice fiind economia de timp, dar si faptul ca unele modele sunt disponibile impreuna cu accesorii precum perna pentru masaj.

3. Ca alternativa la pompa de san, poate fi utilizat kitul de alaptare, care contine aproape toate accesoriile necesare unei alaptari eficiente: pompa, tampoanele pentru san, biberoanele, recipientele pentru stocarea laptelui matern, tetinele pentru biberon si suzetele.

4. Colierul pentru alaptare, din silicon, este un accesoriu mai util decat ar putea parea la prima vedere. Purtat de catre mama, acesta mentine atentia bebelusului intr-un singur punct, in timpul meselor, dar poate fi utilizat si ca jucarie pentru dentitie.

5. Crema pentru hidratarea mameloanelor hidrateaza zona sensibila si reda starea de bine. De obicei, astfel de creme nu necesita inlaturare inainte de alaptare, dar ai grija sa achizitionezi un produs omologat medical.

6. Cantarul pentru bebelusi este o alta idee buna, pentru ca te ajuta sa monitorizezi cresterea copilului tau, in perioada alaptarii. Ulterior, poti cere opinia medicului pediatru referitor la valorile inregistrate pe cantar.

7. Rochiile pentru alaptare. Exista o intreaga discutie in jurul alaptarii in public, iar unele mame se simt confortabil cu asta, altele prefera mai multa discretie. Este, pana la urma, o alegere, iar daca te afli in cea de-a doua categorie, te poate interesa o rochie sau alte tinute create special pentru momentul mesei bebelusului.

Tu ce accesorii recomanzi pentru momentul alaptarii?

Sursa foto: Shutterstock

Taguri Accesorii alaptare Alaptarea bebelusului Pompa san Ingrijire sani alaptare

Articole recomandate

Citeste si despre