Intoleranta la lactoza VS alergia la lapte. Simptome, asemanari si diferente

/ / Modificat: 2017-05-17
Intoleranta la lactoza VS alergia la lapte. Simptome, asemanari si diferente

Statisticile arata ca circa trei sferturi dintre adultii din intreaga lume au intoleranta la lactoza, unii dintre ei chiar nestiind ca au aceasta deficienta. Este mult mai frecventa decat alergia la lapte, insa cand vine vorba despre bebelusi, procentul micutilor care sunt intoleranti la lactoza sau alergici la lapte este unul mic, insa este o problema cu care se confrunta unii copii.

Intoleranta la lactoza. Simptome si cauze

Lactoza este zaharul care se gaseste in lapte, iar intoleranta la glucidele din lapte este de fapt un deficit enzimatic intestinal. In organismul celor care au aceasta deficienta nu se gaseste suficienta lactaza, enzima care desparte galactoza si glucoza.

Cu alte cuvinte, este vorba despre incapacitatea organismului de a digera in mod complet laptele. De aici apar diverse probleme gastrointestinale, care nu sunt grave, insa sunt inconfortabile. Printre aceste probleme se numara flatulenta, diarea, balonarea, durerile abdominale. Ele apar de obicei la un interval de 30 - 60 de minute dupa ce au fost consumate alimente care contin lactoza.

In cazul copiilor nascuti prematur apar mai des aceste probleme, insa in general sugarii nu au intoleranta la lactoza, deficienta de lactaza aparand dupa varsta de 7 ani in general si in mod special la persoanele adulte.

Nu exista cauze sau factori de risc pentru intoleranta la lactoza. Nu este vorba despre un comportament care determina aceasta deficienta, ea instalandu-se in mod natural in organism dupa varsta de 2 ani cand nivelul de lactaza produs se micsoreaza considerabil.

In cazuri foarte rare se intampla ca bebelusii sa fie intoleranti la lactoza, asta presupunand ca ambii parinti sa aiba deficienta de lactaza si copilul sa mosteneasca gena. Sugarii intoleranti la lactoza au probleme nu numai la laptele de vaca sau cel praf, ci si la laptele matern. Micutii vor avea dureri abdominale si diaree din cauza acestei deficiente. Este posibil de asemenea ca bebelusii sa aiba doar episoade de intoleranta la lactoza si dupa o perioada scurta de timp corpul sau sa inceapa sa produca lactaza necesara pentru digestia laptelui.

Intoleranta la lactoza se manifesta diferit insa de la o persoana la alta, sunt persoane la care se manifesta episodic, persoane care prezinta simptome doar dupa ce consuma o cantitate mai mare de produse care contin lactoza si persoane care si la o cantitate infima de lapte prezinta simptomele intolerantei.

Alergia la lapte

In cazul alergiei la lapte lucrurile stau putin diferit. Corpul identifica in mod gresit proteinele din lapte ca fiind periculoase pentru organism. Se intampla extrem de rar ca un sugar sa aiba alergie la laptele matern, in general fiind vorba despre laptele de vaca. Ca si incidenta, circa 2-3 procente dintre sugari sufera de aceasta alergie, dar o depasesc in timp.

alergie_lapte_bebelusi

Ca si in cazul intolerantei la lactoza, in cazul alergiei la lapte nu este vorba despre factori de risc studiati si cunoscuti. Alergia la lapte este de obicei genetica, factorii de mediu avand un aport mic in dezvoltarea ei. Apare in primele 3 luni de viata, iar la copiii care provin din familii care au un istoric alergic apare inca din prima luna.

Simptomele in cazul alergiei la lapte sunt aparitia unor eruptii cutanate asemanatoare cu eczemele, umflarea fetei, a buzelor, a ochilor si pleoapelor. Ea poate determina de asemenea si tuse seaca si spastica, precum si diaree si varsaturi. Rar si numai in cazuri extreme poate aparea si socul anafilactic.

Nici alergia la lapte si nici intoleranta la lactoza nu pot fi prevenite in vreun fel, asa ca tot ce poti face in cazul in care copilul tau sufera de una dintre aceste conditii medicale este sa ai mare grija la alimentatia lui.

Alergia la lapte se trateaza in general cu medicamente antihistaminice iar in cazurile extreme sigurul tratament este injectarea imediata cu epinefrina.

Ce alimente poate consuma copilul daca este intolerant la lactoza/alergic la lapte

Laptele si produsele lactate sunt alimente omniprezente in dieta oricarui copil, asa ca daca micutul tau este intolerant la lactoza sau alergic la lapte va trebui sa depui ceva eforturi pentru a-l tine departe de ele.

Incepe prima data cu diagnosticarea afectiunii la un specialist. Daca micutul tau prezinta simptomele intolerantei la lactoza nu inseamna in mod automat ca sufera intr-adevar de asta, ar putea fi vorba despre o alta afectiune, asa ca o vizita la cabinetul pediatrului e absolut necesara.

Un alt lucru pe care trebuie sa-l ai in vedere daca micutul tau nu poate consuma produse lactate si care contin lactoza este sa citesti cu atentie etichetele si sa alegi alimentele care nu contin lactoza. Din cauza incidentei crescute a cazurilor de intoleranta la lactoza, legea ii obliga pe producatori sa mentioneze daca produsul lor contine aceasta substanta, asa ca eticheta te va ajuta sa te lamuresti in aceasta privinta. Lactoza se poate regasi in o multime de produse, nu numai in cele lactate, spre exemplu in cerealele pentru micul dejun, in paine sau in dessinguri de salate, asa ca trebuie sa citesti orice eticheta.

Unele branzeturi contin mici cantitati de lactoza, cheddar si schwitzer-ul spre exemplu, si pot fi consumate fara probleme de cei cu o intoleranta minora. Si iaurtul de casa are putina lactoza si este mai usor de digerat decat laptele, mai ales pentru ca bacteriile bune din el ajuta la producerea de lactaza.

E foarte important insa ca micutul tau sa aiba parte in dieta sa de toate elementele esentiale cresterii, calciul fiind unul dintre ele si regasindu-se in mod special in produsele lactate. Va trebui sa gasesti alte alimente cu un continut ridicat de calciu, asa cum sunt broccoliul, somonul, portocalele, laptele de soia si tofu. E recomandat sa consulti un medic nutritionist ca sa identifici alimentele prin care poti inlocui produsele lactate si eventualele suplimente de care ar avea nevoie.

In cazul sugarilor care au alergie la lapte sau intolerenta la lactoza exista o formula speciala fara lactoza sau lapte praf fara lactoza cu care il poti hrani pe micut.

Taguri Intoleranta lactoza Intoleranta lactoza copii

Articole recomandate

Citeste si despre