In ultimii ani, tot mai multi romani au lasat agitatia orasului pentru o viata mai calma si mai linistita, in zonele rurale, cat mai aproape de natura. Printre acestia se numara si Adina Zorzini, care in urma cu 4 ani a ales sa se mute definitiv din Bucuresti intr-un sat din Maramures, impreuna cu cei patru copii ai sai.
Femeia povesteste, intr-o postare pe Facebook, ca nimic nu se compara cu satisfactia pe care o ofera natura si traiul la tara. Maramuresul este un taram magic pentru ea si copiii sai si un loc al libertatii.
„Nu pot cuprinde in imagini activitatile si muncile acestor luni de primavara, aniversarile celui mai mic si celui mai mare dintre cei 4 baieti ai nostri, nici oboseala dar nici satisfactia pe care ti-o dau natura si traiul la tara. Maramuresul este un taram magic pentru noi, practic un nou acasa, stramutati deja de 4 primaveri de la Bucuresti in varful unui deal la Viseu de Jos, un loc al libertatii si al implinirii sufletesti, al adaptarii continue si al descoperirii”, a scris femeia, intr-un grup pe Facebook.
Adina recunoaste ca decizia mutarii de la oras in varful dealului a venit la pachet cu obstacole, frustrari, dar si cu impliniri si o experienta de viata de neuitat:
„Pentru noi se implinesc curand 3 ani de Maramures, cu multe bucurii si cu obstacole, cu frustrari dar si cu impliniri, cu indoieli dar si cu certitudini, cu bune si cu rele, o experienta de viata de neuitat, atat pentru noi cat si pentru baietii nostri, cei patru zmei paralei, cei patru magnifici sau patru muschetari. Viata la tara (in varful dealului, oricare ar fi acesta) nu se compara absolut deloc cu viata la bloc (in marele oras, in oricare oras) - la tara, confortul ti-l construiesti singur, pe parcursul anilor, in raport cu nevoile si cerintele specifice fiecarei familii - munca este atat fizica cat si intelectuala, niciodata la birou pentru noi - apa, aerul si hrana le gasesti sau ti le faci, intr-o mult mai mare libertate, dar si cu foarte multa munca”, a mai scris Adina.
Aceasta mai spune ca, desi iubeste Bucurestiul, fiindca este orasul in care a crescut si locul in care i-a nascut pe cei patru baieti ai sai, i se pare minunat ca le poate oferi copiilor sansa de a creste liberi si sanatosi, atat de aproape de natura.
„Iubesc Bucurestiul, este orasul in care m-am nascut si am crescut, locul in care i-am nascut pe toti cei patru baieti ! Dar iubesc si Maramuresul, taramul magic in care copiii nostri pot creste atat de liberi si sanatosi, atat de simplu si minunat, atat de aproape de natura si de Dumnezeu. Celor dintre voi care va imaginati viata la tara, va transmit curaj si putere de munca, chiar este o implinire, o realitate, nu un vis”, a mai povestit femeia.
- Surse articol: Facebook, Adevarul
- Sursa foto: Freepik