Istoria verighetei este ca si ea, un cerc fara inceput si fara sfarsit. Este practic imposibil sa spunem cand si cum a aparut prima verigheta. Inelul pe care il cunoastem noi astazi sub forma de verigheta, sau mai sofisticat ca acela pe care il ofera barbatul in semn de logodna iubitei, a suferit de-a lungul veacurilor tot felul de trasnformari. O sa incercam sa trecem in revista doar cateva, fara a avea pretentia de a spune totul.
Asa cum la crestini verigheta a ajuns sa fie ceva firesc, un obiect important de care avem nevoie inca din timpul ceremoniei religioase a Sfintei Cununii, exista si biserici care condamna purtarea acestei bijuterii.
Barbatii care refuza sa poarte verigheta, sau o scot imediat ce pleaca intr-o escapada amoroasa, nu au nimic in comun cu perceptele acestor dogme religioase. De aceea nici nu le vom aborda acum.
Primele inele au aparut in Egiptul antic, folosite ca sigiliu, simbol al puterii si al unei anumite autoritati. In capitolele 41 si 42 din Geneza gasim urmatoarea mentiune: `Faraon si-a scos inelul din deget si l-a pus in degetul lui Iosif.` Ulterior, femeile bogate ale Egiptului au inceput sa poarte inele din aur pe toate degetele. Podoabele au fost copiate de femeile din patura saraca a societatii. Ele se foloseau de materiale ca argint, bronz, sticla sau lut, acoperite cu o glazura silicioasa colorata in albastru sau verde.
Romanii au purtat o lunga perioada de timp doar inele din fier. Dupa anul 31 i. Hr. au aparut inele de aur, dar erau folosite doar de nobili: ambasadori, senatori, consuli si sefului oficial al statului. Au fost date si o serie de legi care reglementau purtarea inelelor.
Cu timpul, inelul a devenit obligatoriu pentru "a lega" o persoana de clasa lui sociala. Ulterior a aparut si inelul de logodna. Primii care au foslosit aceasta bijuterie au fost romanii. La ceremonia de logodna, logodnicul dadea un inel simplu de fier, familiei miresei, ca un simbol al angajamentului.
Initial, ceremonia de logodna era mai importanta decat cea a casatoriei, care venea doar sa implineasca primul angajament. Primul inel crestin de logodna a fost gasit in catacombele Romei, nu era din aur, datorita perceptelor biblice, si dateaza din anul 200 d. Hr.
Crestinii au acceptat inelul marital, preluat de la pagani, doar pentru ca era un simbol al angajamentului casatoriei. Acesta este si motivul pentru care ei nu purtau inele mari si pe toate degetele, precum romanii precrestini. Barbatul ii dadea sotiei inelul si ca sigiliu pentru bunurile din casa lui. Femeia era cea care avea rolul de a pastra averea familiei.
In fine, inelul de cununie incepe sa fie folosit in timpul ceremoniei religioase, undeva in prima jumatate a secolului IV. Al patrulea deget a fost ales pentru a fi purtata verigheta, ca simbol al iubirii, socotit "vera amoris", iar mana stanga a fost stabilita datorita inimii, situata in partea stanga a trupului. Astfel, degetul inelar, cum este cunoscut astazi, era considerat ca o prelungire a inimii. Obiceiul a fost preluat de la crestini de toate popoarele.
Si totusi, odata cu perpetuarea divortului, simbolistica verighetei a inceput sa scada, indemnul "pana cand moartea ne va desparti" ramanand tot mai mult o fraza goala. Chiar si asa, mai exista inca multe cupluri pentru care "veriga de aur este inca cea care leaga sufletul de Iisus Hristos, un caracter curat si sfant, adevarata iubire, bunatate si smerenie care sunt fructul adevaratului crestinism, si astfel influenta noastra sa fie sigura oriunde in lume" - Petru si Pavel.
