Terapia de cuplu, cel mai bun lucru pe care parintii il pot face pentru copii

/ / Modificat: 2021-10-02
Terapia de cuplu, cel mai bun lucru pe care parintii il pot face pentru copii

Cuplurile care ajung la divort sunt din ce in ce mai multe intr-o societate in care familia pare sa fi devenit o notiune pe care se pune pret tot mai putin. Milioane de copii primesc in fiecare zi vestea ca mama si tata nu vor mai locui impreuna sau, poate chiar mai grav, sunt martorii conflictelor, neintelegerilor si, de prea multe ori, ai actelor de violenta domestica intre parinti care nici nu se despart, nici nu gasesc solutii pentru a crea un mediu familial decent. Un tablou trist, avand in vedere ca, intr-o societate moderna terapia de cuplu este un instrument ce poate ajuta la prevenirea si solutionarea unor astfel de probleme.

Terapia de cuplu nu impiedica, neaparat, divorturile, insa poate ajuta partenerii sa isi accepte mai usor partea de vina in neintelegeri, sa renunte la atitudinea conflictuala si, in ultima instanta, chiar sa accepte mai usor despartirea; iar in cuplurile cu copii toate acestea pot fi extrem de importante pentru felul in care cei mici vor gestiona situatia si se vor dezvolta in continuare.

Ce este terapia de cuplu

Terapia de cuplu inseamna sedinte de psihoterapie urmate de ambii parteneri, impreuna si separat, pentru a-si identifica problemele si a incerca sa gaseasca solutii pentru a ramane impreuna sau pentru a se desparti in mod civilizat, cu cat mai putine daune morale pentru ei si, in special, pentru copii.

Terapeutul joaca in cadrul terapiei un rol de "arbitru", asigurandu-se ca "jocul" este corect.

Motive pentru a apela la terapia de cuplu

Comunicarea intre parteneri este esentiala pentru relatia dintre ei. Cand nu se mai gasesc cai de comunicare, frustrarile, problemele se acumuleaza si se transforma intr-o buba cu puroi care, cand se sparge, scoate de obicei la iveala lucruri foarte urate. Iar cand in familie sunt si copii, ei au cel mai mult de suferit, de fiecare data.

Terapia de cuplu poate fi acel teren neutru de care partenerii au nevoie pentru a regasi calea de comunicare si pentru a vedea cele mai bune solutii la problemele lor.

Cand ar trebui sa te gandesti serios la terapie de cuplu? Iata doar cateva motive:

- comunicarea a devenit o problema

- cel putin unul dintre parteneri se gandeste la divort

- unul dintre parteneri sufera de tulburari psihice sau de depresie

- suspiciuni de infidelitate sau relatii extraconjugale

- conflicte tot mai intense si nefericire si chiar gesturi violente.

In strainatate, terapia de cuplu este deja ceva obisnuit in situatiile mentionate mai sus, dar si in cazuri de incompatibilitate sexuala, de neintelegeri privind educatia copiilor, de incapacitate a rezolvarii conflictelor.

Terapia ii poate ajuta pe parteneri sa identifice sursa problemelor si sa incerce sa o inlature, impreuna. Totodata, daca nici in urma terapiei cei doi nu reusesc sa gaseasca o cale de mijloc, ei pot lua impreuna decizia privind separarea si, daca la mijloc sunt copii, ei pot gandi o strategie care sa ii ajute sa nu le provoace prea multa suferinta celor mici.

Indiferent de situatie si de rezultatul terapiei, parintii ar trebui sa se gandeasca in primul rand la copii atunci cand aleg cum sa isi gestioneze problemele de cuplu si sa aleaga sa mearga ei, impreuna, la un psiholog, decat sa isi duca apoi copilul pe canapeaua unui psihoterapeut caruia ii va fi foarte greu sa gestioneze daunele deja provocate.

Articole recomandate

Citeste si despre