Dieta cu apa este una dintre cele mai simple, dar si la moda metode de slabit, tinuta de o multime de vedete de la Hollywood si nu numai. Desi exista variante ale dietei care se bazeaza exclusiv pe consumul apei pentru a reduce greutatea in plus, indicat este sa optezi pentru o dieta echilibrata, care sa te slabeasca rapid cateva kilograme, dar fara a-ti pune in pericol sanatatea!
Descopera cea mai simpla dieta cu apa si regulile pe care trebuie sa le respecti atunci cand urmezi aceasta dieta, pentru a nu-ti pune in pericol sanatatea!
Cum te slabeste dieta cu apa?
Apa este o bautura nelipsita din niciun regim de slabit, datorita proprietatilor ei esentiale in eliminarea kilogramelor in plus. Este considerata un aliment detoxifiant, ajutand la eliminarea toxinelor din organism si la reducerea depozitelor de grasime.
Pe langa faptul ca stimuleaza metabolismul sa arda grasimile, consumul crescut de apa inhiba pofta de mancare. In acest fel, consumi in fiecare zi mai putine alimente si ajuti organismul sa elimine surplusul adipos.
Dieta cu apa calda, cum se tine?
Desi ai putea crede ca dieta cu apa se bazeaza exclusiv pe consumul acestei bauturi, in realitate, aceasta se bazeaza pe integrarea inteligenta a apei intr-un meniu echilibrat, astfel incat sa se furnizeze organismului nutrientii de care are nevoie, dar fara un surplus adipos nedorit.
Cea mai cunoscuta varianta a acestei diete este cea cu apa calda. Desi consumul de apa este cheia intregii diete si nu este nevoie de un meniu alimentar special pe parcursul ei, este indicat sa se consume alimente sanatoase, hipercalorice, dar nutritive.
Dieta se desfasoara pe parcursul a doua saptamani. In prima saptamana, se consuma zilnic un pahar cu apa calduta, pe stomacul gol, inainte de micul dejun. Insa consumul nu se limiteaza doar la acest pahar zilnic. Se consuma in jur de 2 litri de apa zilnic.
In a doua saptamana, se continua consumul paharului de apa pe stomacul gol, dar se bea si in restul zilei, cate un pahar inainte si dupa fiecare masa principala.
Reguli si precautii in tinerea dietei cu apa calda
Una dintre regulile principale ale dietei cu apa calda este ca aceasta sa nu se bea rapid, ci se consuma in inghitituri mici, pe un interval de cateva minute. Se procedeaza la fel cu fiecare pahar consumat pe parcursul regimului de slabit.
Apa poate fi inlocuita cu ceaiuri neindulcite - ceai verde, din cozi de cirese etc, care sporesc efectul slabitului. Insa este recomandat ca, pe parcursul unei zile, sa fie alternate ceaiurile cu apa. Nu se bea deloc apa in timpul mesei, intrucat dilueaza sucurile gastrice si afecteaza digerarea alimentelor.
Este important sa se respecte recomandarile exacte cu privire la consumul de apa in dieta. Sunt excluse bauturile dulci carbonatate sau necarbonatate, cafeaua sau alcoolul pe parcursul celor doua saptamani de dieta.
Nu se recomanda tinerea dietei pe o perioada mai lunga de 2 saptamani, intrucat pot aparea efecte adverse asupra sanatatii. Dieta suprasolicita rinichii, iar daca este tinuta pe termen lung, poate conduce la afectiuni ale creierului sau inimii.
Tu ai tinut vreodata dieta cu apa? Ce rezultate ai avut? Spune-ne povestea ta in sectiunea de comentarii de mai jos!