Un studiu al unor cercetatori belgieni, publicat in revista Frontiers in Psychology, a analizat viata zilnica a peste 2.000 de parinti si a constatat ca 12,9% dintre mame si 11,6% dintre tati sufera de ceea ce se numeste "epuizare extrema."
Fara indoiala ca parintii nu au nevoie de vreo investigatie pentru a afla ca ingrijirea copiilor este o sarcina extrem de obositoare. Dar exista momente in care aceasta oboseala devine excesiva si ajunge sa afecteze semnificativ bunastarea familiei. Invatarea detectarii semnelor este primul pas in recunoasterea faptului ca ai nevoie de o pauza sau trebuie sa-ti reorganizezi programul, dupa cum spune psihologul Jennifer Delgado.
Semne care iti arata ca suferi de epuizare cronica
1. Uiti totul
Stiai ca memoria este una dintre primele functii cognitive care sunt afectate atunci cand esti foarte stresat? Cand incepi sa uiti lucuri, nu numai unde ai lasat cheile, ci si cele mai importante, cum ar fi programarea la pediatru, este, de obicei, un semn evident de epuizare si trebuie sa pui frana.
2. Reactionezi cu nervozitate
Iti place sa crezi ca ai totul sub control, dar adevarul este ca autocontrolul este o capacitate limitata. Cand trebuie sa faci zeci de lucruri pe parcursul zilei si nu ai niciun minut pentru a respira, este normal sa devii nervos si sa reactionezi urat. Un simptom fara echivoc este atunci cand te enervezi pe partener sau pe copiii pentru lucruri lipsite de importanta, pe care, in alte circumstante nu le-ai baga in seama.
3. Suferi de oboseala cronica
Daca te trezesti deja obosit, cel mai probabil este din cazua epuizarii pe care ai acumulat-o in ultimele saptamani sau luni. Oboseala cronica se manifesta ca o apatie, astfel incat cele mai simple sarcini zilnice ti se par o misiune titanica.
4. Nu iti poti controla emotiile
Epuizarea nu se manifesta doar fizic, ci si emotional. Atunci cand esti epuizat, cortexul prefrontal nu functioneaza asa cum trebuie, deci nu isi exercita rolul regulator asupra emotiilor. De aceea esti foarte labil emotional atunci cand esti stresat sau coplesit. Cu alte cuvinte: nu-ti poti controla emotiile.
5. Ai probleme de concentrare
O alta functie cognitiva care este afectata atunci cand esti obosit este atentia. In mod normal, acest lucru apare din cauza faptului ca, la un momentdat, creierul devine pur si simplu saturat si "deconecteaza" o parte din zonele sale. Cu o minte saturata, este foarte dificil sa te concentrezi, nu numai asupra celor mai complexe sarcini, dar uneori iti va fi greu sa urmaresti firul unei conversatii. In unele cazuri, poti suferi chiar de ceea ce se numeste "ceata mentala." Este o stare de confuzie mentala sau de lipsa de claritate in gandire si poate fi foarte frustrant.
Pentru a avea grija de cei pe care ii iubesti, este important sa ai grija de tine
Este esential sa intelegi ca, pe termen lung, epuizarea psihica nu este daunatoare numai pentru tine, ci si pentru copiii tai. Cu niste parinti nervosi, care sunt intotdeauna prea obositi pentru a se juca si a se distra, se va reflecta asupra starii lor de spirit si va crea o bariera emotionala intre voi.
Starea ta psihica afecteaza, de asemenea, sanatatea mentala a micutilor tai si, fara indoiala, influenteaza atmosfera din casa. De aceea este indicat ca atunci cand poti sa petreci cateva minute pe zi pentru a te relaxa. Aminteste-ti ca pentru a avea grija de cei pe care ui iubesti, trebuie mai intai sa ai grija de tine.