Cum se sarbatoreste Craciunul in jurul lumii. Cinci traditii bizare, de povestit copiilor

/ / Modificat: 2021-12-03
Cum se sarbatoreste Craciunul in jurul lumii. Cinci traditii bizare, de povestit copiilor

Craciunul se apropie cu pasi repezi si cei mici ard deja de nerabdare sa vada ce le aduce Mosul. Probabil ti-au cerut deja sa impodobiti casa pentru Sarbatori, i-au scris lui Mos Craciun si acum vorbesc toata ziua numai despre asta. Nu ar strica sa le povestiti despre aceasta sarbatoare nu doar din perspectiva cadourilor si a bunatatilor si a luminitelor, ci ii puteti invata cate ceva despre spiritualitate, dar si despre cum sarbatoresc altii Craciunul.

Craciunul se sarbatoreste in toate colturile lumii in 25 decembrie. Asa a fost de secole si asa va ramane. In functie de cultura, de religie si de obiceiurile locului, Craciunul are o alta "fata" oriunde ai merge. Exista, desigur, si Craciunul pe rit vechi, sarbatorit de milioane de ortodocsi de rit vechi, care il sarbatoresc pe 7 ianuarie. Si totusi, in majoritatea culturilor ziua de 25 decembrie este cea a Craciunului, cea in jurul careia se invart traditii si obiceiuri care fac ca aceasta sa fie probabil cea mai frumoasa sarbatoare din an.

In multe culturi Craciunul inseamna obiceiuri religioase si traditii din popor. In mai toata lumea, insa, spiritualitatea a fost inlocuita de ideea de material, de cadouri si... cam atat.

Va prezentam in cele de mai jos cateva traditii de Craciun din jurul lumii, pe care toti copiii ar trebui sa le afle, daca nu pentru cultura lor generala, macar pentru ca i-ar putea inspira sa urmeze si ei anumite obiceiuri sau sa isi doreasca sa le imprumute si sa le adapteze la familia lor.

Traditii de Craciun in Islada: 13 Yule Lads

In Islanda, Craciunul este un amestec intre religie si folclor. Ca peste tot, se ofera cadouri, insa islandezii nu au un singur Mos Craciun, ci 13 trolli, cunoscut sub numele de Yule Lads. Fiecare troll lasa copiilor dulciuri sau cartofi stricati in fiecare noapte, in functe de cat de cuminti au fost.

Traditii de Craciun in Filipine: Festivalul lampioanelor uriase

San Fernando este capitala de Craciun a statului Filipine, datorita ornamentelor colorate si stralucitoare care sunt atrnate peste tot in fiecare an. O stea uriasa este amplasata in centrul orasului, iar acolo se organizeaza Festivalul lampioanelor uriase, un obicei care dateaza inca de la inceputul anilor 1900. Festivalul este o competitie intre cartiere; locuitorii din fiecare zona pun mana de la mana pentru a construi un lampion gigantic, iar toate sunt lansate impreuna catre cer chiar inainte de Craciun.

Traditii de Craciun in Austria: Ce este Krampus

Desi multi turisti se inghesuie in Austria in perioada Craciunului, ei au o traditie mai putin festiva, legata de legenda lui Krampus, alter ego-ul malefic al lui Mos Craciun. Despre Krampus se spune ca va rapi intr-un cos copiii care nu sunt cuminti. In fiecare an, oamenii se imbraca in costume inspaimantatoare de Krampus, spre groaza si deliciul trecatorilor din Hollabrunn Market Square.

Traditii de Craciun in Cehia: Aruncarea pantofului

Incaltamintea este o parte importanta a traditiilor de Craciun in mai multe culturi, intre care si cea ceha. De Craciun, fetele si femeile tinere ies in fata casei si arunca un pantof peste umar. Daca pantoful aterizeaza cu varful indreptat spre usa, se vor casatori in curand. Daca nu, inseamna ca vor ramane nemaritate cel putin inca un an.

Traditii de Craciun in Ucraina: Bradul impodobit de paianjeni

In America panzele de paianjen sunt asociate cu sarbatoarea de Halloween. In Ucraina, insa, decoratiunile sub forma de panza de paianjen puse in bradul impodobit sunt considerate aducatoare de noroc. Acest obicei se leaga de o legenda populara despre o familie care nu isi permitea ornamente de Craciun, dar care chiar in ziua binecuvantata s-a trezit cu pomul impodobit de superbe panzae de paianjen care straluceau in lumina soarelui.

FOTO: Pixabay.com

Articole recomandate

Citeste si despre