Copiii se nasc liberi si singura lor menire este sa se faca fericiti pe ei insisi. Multi parinti, din pacate, nu inteleg acest lucru si ajung sa traiasca prin copii. Adica sa isi proiecteze asupra copiilor propriile visuri, idealuri, temeri si frustrari. A-l face pe copil responsabil pentru neimplinirea ta ca adult este un gest de profund egoism, o atitudine toxica din care copilul nu se alege cu nimic bun, dimpotriva.
Copilul nu trebuie sa faca tot ce nu ai facut tu
De cate ori nu ati auzit parinti spunand: „Vreau ca al meu copil sa devina medic, pentru ca eu nu am reusit”? Ce nu inteleg acesti parinti este ca ai lor copii sunt indivizi cu o viata separata, nu o extensie a lor. Niciun copil nu are datoria sa indeplineasca alte idealuri decat pe ale lui, iar fericirea sau nefericirea parintilor nu ar trebui niciodata sa fie pusa pe seama celor mici.
Copiii sunt rezultatul educatiei si valorilor pe care le primesc de la parinti. Cu toate acestea, niciun copil nu ar trebui sa fie considerat cartea de vizita a parintilor in lume. Multi parinti, din pacate, nu inteleg acest lucru si pun o presiune uriasa pe umerii copiilor lor. Aceea de a-i implini pe ei, de a nu-i dezamagi si de a nu-i face de rusine.
Chiar te gandesti la binele copilului?
Asteptam constant de la copiii nostri succese, realizari pe toate planurile si nu pentru ca ne gandim la binele lor, ci pentru a ne mandri cu ei, iar acest lucru nu este deloc corect fata de cei mici.
Din dorinta ca al lor copil sa fie cel mai bun, multi parinti ajung sa ii impovareze pe cei mici cu nenumarate activitati extrascolare; pentru ca, nu-i asa, cel mic trebuie sa fie bun la toate: si la scoala, si la sport, sa stie sa cante si cu vocea, si la un instrument muzical. Ii comparam non-stop si punem presiune pe ei, incercand sa ii transformam intr-un ideal, in cum credem noi ca ar trebui sa fie.
Nu le dam voie sa greseasca si sa invete din greseli, ii pedepsim cand o fac, nu le dam libertatea sa aleaga si mergem adesea pe principiul „Eu sunt adultul, tu faci cum iti spun eu!”
Cat de toxic este sa traiesti prin copilul tau?
In unele cazuri, presiunea este dublata de dorinta parintilor de a-i face pe copii sa traiasca dupa normele pe care ei le considera corecte. De exemplu, ii forteaza pe copii sa le calce pe urme, sa preia afacerea familiei, desi poate ei au cu totul alte visuri si planuri. Atunci cand adultii sunt dezamagiti de alegerile copiilor, pun acest lucru pe seama lor, iar sentimentul de vina pe care il transmit copilului este coplesitor.
Parintii care traiesc prin intermediul copiilor ii impovareaza pe acestia cu propria neimplinire. Fericirea lor depinde de succesul copiilor si de faptul ca acestia le indeplinesc sau nu asteptarile. Daca un copil greseste sau iese in afara liniei trasate de parinte, acesta din urma o va lua personal si va fi dezamagit. Daca fiica sau fiul decide sa-si urmeze visul si sa se rupa de familie, parintii percep acest lucru ca pe o tradare, ca pe un abandon.
Acesti parinti isi protejeaza copiii pana la punctul in care ii fac dependenti, le judeca alegerile si le dau de inteles ca orice cale care se abate de la dorintele lor (ale parintilor) este gresita. Copilul nu are libertatea de a alege nici macar cand devine major. Si chiar daca o are, sentimentul vinovatiei de a face ceva ce parintii considera gresit pluteste precum sabia lui Damocles deasupra lui.
Copiii nu sunt responsabili nici pentru fericirea, nici pentru nefericirea parintilor
Adultii nu ar trebui sa puna niciodata pe seama copiilor faptul ca ei se simt intr-un fel sau in altul. Iar daca tu, ca adult, ajungi la concluzia ca ai fost proiectia parintilor tai, nu este niciodata prea tarziu sa rupi cercul vicios si sa incepi sa traiesti pentru tine. In plus, poti oricand sa alegi sa le dai copiilor tai sansa sa fie liberi si sa nu iti proiectezi valorile asupra lor, asa cum au facut-o parintii tai.
Copiii vin pe lume pentru a se implini pe ei insisi si tot ce ar trebui sa conteze pentru orice parinte este bunastarea lor, mai presus decat cea proprie.
FOTO: Freepik
