Vergeturile sunt linii inguste care se pot dezvolta pe suprafata pielii. Pot fi de culoare roz, rosie, violet sau maronie, in functie de tipul de piele. Apar in mod frecvent in sarcina, afectand aproximativ 8 din 10 femei insarcinate.
Ele apar de cele mai multe ori la nivelul abdomenului, coapselor superioare si sanilor, pe masura ce sarcina avanseaza. Primul semn care se observa la aparitia unei vergeturi este inrosirea pielii din zona, care devine din ce in ce mai subtire. Vergeturile nu sunt un factor de ingrijorare pentru femei. Dupa nastere, semnele pot sa dispara, treptat si sa se transforme in cicatrici mai palide, mai putin observabile. Cel mai probabil disparitia acestora nu va fi una totala.
Cum apar vergeturile?
Vergeturile sunt o afectiune frecventa, mai ales in randul femeilor si cu precadere la femeile insarcinate. Apar in conditiile in care pielea este intinsa, de exemplu in perioada de pubertate, sau cand crestem in greutate. Modificarile hormonale din perioada sarcinii pot afecta pielea si astfel pot creste riscul de a dezvolta vergeturi.
Ele apar atunci cand stratul mijlociu al pielii, si anume dermul, devine intins si sufera fragmentari pe alocuri. Aparitia vergeturilor depinde intr-o proportie mare de tipul de piele, deoarece la anumiti pacienti elasticitatea pielii este mai ridicata decat la altii. Cresterea in greutate, din timpul sarcinii, reprezinta cauza aparitiei vergeturilor, cu cat luam mai multe kilograme, cu atat riscul de aparitie creste. Este important ca femeia insarcinata sa nu se infometeze pentru a scadea in greutate, dar in acelasi timp se recomanda o dieta sanatoasa, echilibrata.
Terapii moderne in prevenirea vergeturilor
Cremele sau uleiurile de pe piata nu si-au dovedit eficienta in preventia sau atenuarea vergeturilor. Controlul greutatii pe perioada sarcinii, hidratarea corespunzatoare si dieta echilibrata sunt elementele esentiale in prevenirea aparitiei vergeturilor.
Tratamentele eficiente in tratarea vergeturilor sunt procedurile de microneedling/mezoterapie, laserul non-fractionat de tip CO2, microdermabraziune, peeling, terapia PRP, aplicarea de fire tensoare. Microneedling-ul este o tehnica ce foloseste un dispozitiv care creeaza micropori pana la nivelul dermului. Astfel, se produc microtraumatisme care conduc la stimularea fibroblastilor si secretia de factori de crestere care conduc la regenerare celulara.
Mezoterapia este o tehnica extrem de utila prin efectul traumatic si susbstantele de remodelare introduse la nivelul pielii. Laserterapia utilizata este ablativa fractionata/non-fractionata si induce efect termic prin micro-canale de energie cu minim efect ablativ.
In acest caz, exista un timp de recuperare de cateva zile, 5-6 zile, pielea fiind rosie cu exfoliere. Pentru un rezultat important, cu restitution ad integrum si ameliorare importanta este nevoie de un protocol de tratament cu terapii sociate, sedinte terapii laser alternand cu mezoterapie/microneedeling, pentru un numar de 7-10 sedinte pana la atingerea ameliorarea acestora.
Cu fiecare sedinta de tratament efectuata se obtin rezultate vizibile. De un real folos pot fi asocieri cu terapia vampire (plasma imbogatita in plachete) sau chiar peelingul superficial. Terapia PRP (plasma imbogatita cu trombocite) presupune recoltarea de sânge, centrifugarea acestuia, pentru obtinerea unui precipitat bogat in trombocite care urmeaza a fi injectat la nivelul vergeturilor. Trombocitele sunt bogate in factori de crestere si conduc la stimularea sintezei de colagen la nivelul de injectare.
In perioada tehnologiei si a nenumaratelor tehnici minim invasive pe care le avem la dispozitie putem trata vergeturile chiar daca subt albe (vechi) cu rezultate importante!
Articol scris de doctor in dermatovenerologie Amalia Anghel (FOTO), coordonator Skinmed Clinic