Solutii magice pentru o imagine de vis

/ / Modificat: 2005-08-24
Solutii magice pentru o imagine de vis





 

Machiajul de mireasa este unul cu totul special si trebuie sa-i dam atentia cuvenita. Nu este un machiaj simplu, de zi sau de seara. Cea mai buna investitie ar fi sa apelezi la un make-up artist (machior), care stie exact cum sa-ti puna in valoare trasaturile si sa te faca sa stralucesti in cea mai importanta zi din viata.

Daca te-ai hotarat sa apelezi la un specialist, trebuie sa te programezi din timp la probe. Aceste probe constau in discutii pentru construirea imaginii dorite in functie de personalitate, spatiul in care are loc nunta (machiajul se poate modifica in functie de lumina in care are loc evenimentul), de culorile care se regasesc pe rochie si de gama cromatica potrivita cu tipul de piele si fizionomie. Make-up artistii profesionisti iti pot face si un desen schematic cu machiajul pe care ti-l vor realiza. Dupa proba se fac poze cu machiajul pentru a descoperi eventualele nereguli.

Nu este cazul sa faci vreo schimbare radicala a imaginii tale sau, daca iei aceasta hotarare, acorda-ti timp pentru a te obisnui cu noul look. Daca vrei ca machiajul sa arate perfect, pielea trebuie tratata si ingrijita din timp.

Cu trei luni inainte trebuie sa treci pe la cosmeticiana pentru tratamente complete, fata si corp. Oricat de bun ar fi machiajul si produsele folosite, de cea mai buna calitate, daca tenul este neingrijit si bolnav, machiajul nu va arata bine si chiar va avea un aspect incarcat de masca.

Machiajul de mireasa trebuie sa fie foarte transparent si usor si, cel mai important, rezistent pe intreaga noapte. Culorile frecvent folosite in acest tip de machiaj sunt auriul, nuante perlate de bej, maroul, rozul si, pentru si mai multa stralucire, pudra cu irizari discrete. Daca te hotarasti sa-ti realizezi machiajul singura, trebuie sa exersezi si sa alegi varianta care te atrage cel mai mult.

Cu cateva mici sfaturi poti obtine rezultate poate mai spectaculoase decat cele ale unui specialist. Secretul? Iti stii toate defectele si stii cum sa le maschezi. Dupa ce s-a pregatit tenul in prealabil cu crema hidratanta, se aplica fondul de ten care trebuie sa fie de aceeasi culoare cu pielea sau poate chiar putin mai deschis, deoarece poti adauga oricand perle bronzante sau fard de obraz.

Ultimul lucru de care ai nevoie este ca fata sa fie cu trei tonuri mai inchisa decat decolteul. Pozele vor arata inspaimantator. In schimb, ar fi foarte inspirat sa folosesti o pudra cu irizatii stralucitoare pentru pometi, umeri, decolteu si incheieturi.

Dupa ce ti-ai aplicat baza de machiaj, o crema care se da pe pleoapa ca sa nu se stranga fardul in pliul ochiului, se intinde pe toata pleoapa un fard crem sidefat, care va "prinde" flash-ul aparatului de fotografiat. Apoi se aplica farduri in tonuri din ce in ce mai inchise, gradat, spre coltul extern al ochiului, pentru alungirea si ridicarea pleoapei.

Cel mai spectaculos efect asupra privirii il are tusul auriu aplicat la baza genelor superioare. Nu uita ca rimelul sa fie rezistent la emotii, ploi si sampanie.

Pometii se accentueaza discret, fara a parea prea imbujorati. Nu alege o nuanta rece de roz, deoarece exista posibilitatea sa arate inestetic in poze. Foloseste putina pudra bronzanta sau fard de culoarea piersicii la baza pometilor.

Pentru buze va trebui sa alegi intre rujuri rezistente la transfer, dar iti vor usca buzele sau sa-ti aplici din cand in cand gloss. Nu poti multumi niciodata pe toata lumea, asa ca aminteste-ti ca tu trebuie sa fii cea multumita.

Sursa: Jurnalul National

Articole recomandate

Citeste si despre