Rugaciunea Sfantului Patriarh Tihon pentru fratii nostri prigoniti

/ / Modificat: 2025-04-07
Rugaciunea Sfantului Patriarh Tihon pentru fratii nostri prigoniti

Rugaciunea Sfantului Patriarh Tihon pentru fratii nostri prigoniti este o rugaciune profunda si plina de credinta, ce aduce alinare si speranta celor care sufera din cauza persecutiilor religioase. In aceste vremuri de incercari, cand multi dintre fratii nostri traiesc in locuri unde libertatea religioasa este restransa sau chiar interzisa, aceasta rugaciune devine un mijloc de sustinere spirituala. Sfantul Tihon, cunoscut pentru dragostea si grija fata de cei prigoniti, ne invata cum sa ne rugam pentru cei care sufera si cum sa nu uitam de ei in faptele si gandurile noastre.

Rugaciunea Sfantului Patriarh Tihon pentru fratii nostri prigoniti

Doamne Atotmilostive, Dumnezeul puterilor!

Din adancul sufletului cu smerenie strig catre Tine: cu puterea Crucii Tale potoleste inverisunarea celor ce urasc si hulesc Numele Tau Cel Sfant, pangaresc si nimicesc sfintenia lacasurilor Tale, prigonindu-i cu salbaticie pe fiii credinciosi ai Sfintei Tale Biserici.

Tuturor celor ce patimesc pentru marturisirea adevaratei credinte trimite-le in Numele Tau pe Sfintii Tai Ingeri, ca sa-i intareasca pe cei credinciosi Tie intru purtarea jugului Tau celui bun, sub acoperamântul si mijlocirea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si a tuturor sfintilor Tai.

Milostive Doamne! Cu inima zdrobita si cu lacrimi ne rugam Tie, cauta la plansul, tanguirea si rugile tuturor dreptcredinciosilor crestini patimind de napastuirea vrajmasilor Tai.

Si mai presus de toate intareste, Doamne, cu taria Duhului Tau pe pastorii Tai, ca sa slujeasca cu darzenie, in singuratate, chiar pana la moarte turma Ta.

Iar pe toti cei ce pentru Tine au primit sfarsit mucenicesc, invredneste-i sa imparatiasca cu sfintii Tai in slava Ta cea vesnica.

Tu, Doamne, Cel ce pe Cruce Te-ai rugat pentru cei ce Te rastigneau si in ultimul ceas ai primit pocainta talharului, nu-i pierde pe cei ce s-au lepădat, au hulit si au asuprit Sfanta Credinta si Sfanta Ta Biserica, ci, de este cu putinta, daruieste-le lor bucuria de a Te cunoaste pe Tine, Dragostea si intelepciunea cea Dumnezeiasca, si sa-si sfarseasca zilele in pocainta adevarata.

Catre Tine, Doamne, nadjduim si nu ne vom rusina in veac, caci Tu esti apararea noastra, ajutorul si biruinta care a biruit lumea, lumina mai presus de orice lumina, bucuria mai presus de orice bucurie, nadejdea mai presus de orice nadejde, adevarata viata si mantuire vesnica, si Tie Celui in Treime inchinat, slava iti inaltam, acum si pururea si-n vecii vecilor. Amin.

Sursa: www.doxologia.ro

Sursa foto: freepik

Taguri Rugaciune

Articole recomandate

Citeste si despre