Anemia pernicioasa: cauze, simptome, diagnostic si tratament

/ / Modificat: 2017-01-05
Anemia pernicioasa: cauze, simptome, diagnostic si tratament

Anemia pernicioasa, cunoscuta si sub numele anemia Biermer, este o boala autoimuna, de natura ereditara, cauzata de absorbtia deficitara a vitaminei B12. Ea nu se vindeca, insa administrarea de suplimente cu vitamina B12 toate stopa simptomele si progresia bolii. Netratata, boala da complicatii neurologice ireversibile. Exista si o forma de anemie pernicioasa care are cauze alimentare. Prin urmare, o alimentatie bogata in vitamina B12 te poate apara de acesta forma grava de anemie.

De ce apare anemia?

Globulele rosii din sange, produse in maduva osoasa si responsabile cu transportul oxigenul catre tesuturi si organe vitale, nu traiesc mai mult de patru luni. Pentru a fabrica alte globule rosii si a mentine astfel sanatatea si echilibrul organismului, corpul are nevoie de fier, vitamina B12 si acid folic. Insuficienta oricaruia dintre aceste elemente va duce invariabil la instalarea anemiei. Deficitul de fier va cauza anemie feripriva, carenta de acid folic, anemia prin deficit de acid folic, iar malabsorbtia vitaminei B12, anemie pernicioasa.

Anemia pernicioasa, consecinta unei boli autoimune

In general, termenul de anemie se refera la scaderea valorilor hemoglobinei si a hematocritului sub limita minima, corespunzatoare varstei si sexului. Hemoglobina este pigmentul rosu prezent in globulele rosii (eritrocite), cu rol in transportul oxigenului si al dioxidului de carbon. Hematocritul, pe de alta parte, este testul de sange care masoara procentajul de globule rosii din sange. Valorile hematocritului se exprima in procente.

La copiii cu varste intre 2 si 15 ani, limitele normale ale hematocritului se situeaza intre 36 – 39%. Atunci cand valoarea hematocritului scade sub 36%, putem vorbi despre anemie.

In boala Biermer, anemia este generata de deficitul de vitamina B12. Practic, sistemului imunitar produce anticorpi care ataca celulele parietale ale mucoasei gastrice, responsabile cu secretia acidul clorhidric si a factorul intrinsec, cel care ajuta la absorbitia vitaminei B12 provenita din alimente. Atacul anticorpilor duce in timp la atrofierea mucoasei gastrice fundice si, implicit, la deficit de vitamina B12 si anemie megaloblastica. Atrofiera mucoasei gastrice poate fi probata prin endoscopii si biopsii, iar malabsorbtia vitaminei B12, prin testul Schilling.

Vitamina B12 nu se gaseste decat in alimente de origine animala precum carne, lapte, oua, branza sau peste. Pentru a o absorbi, stomacul produce o substanta numita factor intrinsec. El protejeaza vitamina de actiunea distructiva a sucului gastric. In lipsa factorului intrinsec, vitamina B12 ar fi degradata integral. Prin urmare, daca structura stomacului este afectata, secretia de factor intrinsec scade si, odata cu ea, scade si absorbtia de vitamina B12.

Deficitul de vitamina B12 este deosebit de periculos, putand determina afectiuni neurologice permamente. In cazuri severe, poate cauza si inflamarea nervilor (nevrita) si chiar dementa (deteriorare mentala).

Cauzele anemiei pernicioasa

Anemia Biermer se transmite ereditar. Inainte de descoperirea cauzei alimentare si a tratamenetului pe baza de suplimente cu vitamina B12, acest tip de anemia era fatala, de unde si denumirea de “anemie perniciosa”. Mecanismul bolii este similar cu cel al diabetului. In diabet, pancreasul nu reuseste sa produca suficienta insulina pentru a tine sub control nivelul zaharului din sange. Anemia Biemer, pe de alta parte, este cauzata de incapacitatea celulelor parietale gastrice ce a produce factor intrinsec, in cantitati suficiente, pentru a putea absorbi si metaboliza vitamina B12.

Insuficienta de factor intrinsec a fost asociata si cu alte maladii autoimune sau boli cronice, precum hipotiroidismul, boala Addison sau cancerul gastric.

Deficitului de vitamina B12 poate avea si alte cauze decat cea autoimuna. Vegetarienii, persoanele in varsta care au o dieta neadecvata, precum si alcoolicii se confrunta adesea cu aceasta carenta. O alta categorie de risc este reprezentata de pacienti care au suferit o rezectie gastrica sau au fost diagnsticati cu boala celiaca, boala Crohn ori infectii bacteriene sau parazitare ale intestinului subtire.

Dieta joaca un rol extrem de important in profilaxia bolii. Studiile de specialitate au demostrat ca veganii sufera adesea de deficit de vitamina B12, tulburari ale stomacului, intenstinului si pancreasului, precum si diferite infectii. Sugarii alaptati la san de catre mamicile vegetariene sunt si ei afectati de acest deficit de vitamina B12.

Daca esti adepta unui regim vegetarian si esti insarcinata sau alaptezi, mai mult ca sigur vei avea nevoie de suplimente cu vitamina B12. Necesarul zilnic de vitamina B12 este de doar un 1 microgram. Exista o rezerva de vitamina B12 stocata in ficat, insa aceasta cantitate, de 1.000 de micrograme, nu iti este suficient decat pe o perioada de 5 ani.

Simptomele anemiei pernicioasa

Anemia pernicioasa se manifesta cu precadere la adulti. Primele semne pot trece neobservate, pacientul ajungand la medic din cauza unor simptome care par sa indice o afectiune cardiaca sau neurologica.

Simptome generale includ:

- scadere in greutate, cauzata de lipsa poftei de mâncare (anorexie);

- o stare de oboseala permenta;

- paloare;

- tahicardie;

- febra moderata.

Anemia Biemer prezinta si o serie de manifestari specifice, de natura gastrointestinala, nervoasa sau uro-genitala.

Tulburarile gastrointestinale includ:

- limba neteda, fara papile, în special pe margini, observata la 50% din cazuri;

- arsuri localizate în treimea anterioara a limbii sau limba rosie si dureroasa;

- constipatie din cauza modificarii celulelor de la nivelul mucoasei intestinale;

- anorexie, greata, varsaturi;

- flatulenta;

- rar, durere abdominala severa, asociata cu rigiditate abdominala.

Manifestarile nervoase in anemia Biemer sunt frecvente si includ:

- parestezii (furnicaturi) determinate de modificari de structura a fibrelor nervoase, in lipsa aportului suficient de vitamina B12;

- slabiciune musculara;

- tulburari de echilibru si de coordonare, manifestate prin dificultati la mers;

- dementa senila in cazul varstnicilor;

- afectarea memoriei, iritabilitate, modificari de comportament si de personalitate;

- rar, dementa megaloblastica caracterizata prin idei aberante, halucinatii, manifestari de tip schizoid sau paranoid.

Manifestarile din sfera urogenitala includ:

- retentie urinara cauzata de afectarea nervilor spinali;

- predispoztie la infectii urinare.

Diagnosticul in amenia pernicioasa

Anemia pernicioasa este un tip de anemie megaloblastica. Megaloblastii sunt eritrocite sau globule rosii de mari dimensiuni. Prin urmare, testele de laborator vor arata un volum mediu eritrocitar crescut. In cazul anemiei de natura autoimuna, endoscopiile si biopsia mucoasei gastrice vor evidentie o atrofiere a celulelor parietale.

Deficitului de vitamina B12 se evidentiaza cu ajutorul testul Shielling. Acesta are doua etape distincte. In prima etapa se administreaza concomitent vitamina B 12, atat pe cale orala cat si pe cale intramusculara:

- pe cale orala se administreaza un microgram de vitamina B 12 marcata radioactiv;
- pe cale intramusculara se administreaza 1000 micrograme de vitamina neradioactiva.

Vitamina B12 administrata pe cale orala se va elimina in mai mare masura pe cale urinara. Testul este considerat pozitiv daca eliminarea urinara a vitaminei este mai mica de 10 % din cantitatea administrata.

In anemia Biermer, excretia urinara este de obicei mai mica de 5 %.

A doua etapa a testului testul Shielling se efectueaza doar daca prima etapa este pozitiva. Pacientului i se se administreaza pe cale orala factor intrinsec, impreuna cu vitamina B12 marcata radioactiv. Daca vitamina B 12 este scazuta din cauza deficitului de factor intrinsec, se va ameliora excretia urinara.

Tratamentul anemiei pernicioasa

In functie de cauza deficitului de vitamina B12, tratamentul anemiei pernicioasa poate varia. In general, vorbim despre un tratament de substitutie, prin administrarea de vitamina B12 pe cale injectabila. Dupa ce rezervele de vitamina B12 ale organismului sunt refacute, simptomele dispar. Pacientii diagnosticati cu anemie Biermer trebuie sa urmeze acest tratament de substitutie toata viata, exact ca bolnavii de diabet.

Injectiile de vitamina B12 nu sunt toxice, exceptand cazurile rare de alergie. Medicul specialist este cel care va stabili doza optima, numarul de injectii pe saptamana si durata unei serii de tratament. Unii pacienti au nevoie de injectii saptamanale, in doze de 1.000 micrograme, timp de 6 saptamani, urmate apoi de injectii lunare.

Rareori, bolnavii de anemie pernicioasa au nevoie de tranfuzii de sange. Acestea se impun doar in cazul unei insuficiente cardiace congestive severe.

Anemie pernicioasa de cauza alimentara se poate rezolva prin modificarea dietei. Consumul de oua, lapte sau carne este cel mai indicat, pentru remedierea deficitul de vitamina B12. In cazul vegetarienilor, se impune administrarea de vitamina B12 pe cale orala. O tableta de 100 de micrograme de vitamina B12 pe saptamana reprezinta o terapie adecvata.

Diagnosticata la timp, anemia pernicioasa iti permite sa iti desfasori o viata normala. Din contra, intarzierea tratamentului poate duce la aparitia unor leziuni neurologice si mentale ireversibile.

Taguri Anemie

Articole recomandate

Citeste si despre