Cancerul cervical sau de col uterin este unul dintre cele mai raspandite forme de cancer printre femei. El afecteaza organele reproducatoare si este una dintre principalele cauze de mortalitate printre femei. In ziua de astazi exista un vaccin care da imunitate organismului impotriva acestui tip de cancer. Descoperirea lui in faza incipienta prin realizarea anuala a unui test Babes Papanicolau a scazut considerabil gradul de mortalitate in ultimii 50 de ani.
Ce este cancerul cervical?
Cancerul de col uterin se defineste prin aparitia unor celule canceroase (atipice) la nivelul crevixului (colului uterin) care au tendinta de a se multiplica constant. Cancerul de col uterin apare mai des la femeile de peste 30 de ani.
Care este cauza aparitiei cancerului de col uterin?
Cancerul este declansat de virusul uman papilomavirus (HPV). Diferite tulpini ale acestui virus joaca un rol in declansarea celor mai multe cazuri de cancer cervical. Atunci cand esti expusa la HPV in mod obisnuit sistemul tau imunitar combate efectul daunator al virusului in organism. Insa in unele cazuri, virusul supravietuieste in organism chiar si ani de zile pana cand afecteaza in cele din urma unele celule sanatoase de pe suprafata cervixului, malignizandu-le. Insa daca esti infectata cu HPV nu este obligatoriu sa faci cancer; chiar daca toate cazurile de cancer cervical au evidentiat prezenta HPV in organism, exista o multime de femei care au avut virusul toata viata, dar nu au facut boala. Nu exista o conditionare obligatorie a celor 2.
Factori de risc
Exista mai degraba o serie de factori de risc implicati in declansarea cancerului de col uterin care le predispun intr-o masura mai mare pe femei acestei boli:
-
mai multi parteneri sexuali (virusul HPV este contractat de la barbati in urma contactelor sexuale neprotejate);
-
inceperea vietii sexuale la o varsta foarte frageda (fetele care fac sex inainte de 18 ani sunt mai predispuse sa faca acest tip de cancer daca constracteaza HPV pentru ca celulele cervixului sunt imature si mai predispuse la malignizare);
-
alte boli cu transmitere sexuala (gonoreea, chlamydia, sifilis etc.);
-
un sistem imunitar slabit (sau o boala auto-imuna, sistemica);
-
fumatul (nu este inca dovedita legatura dintre cancer de col si fumat, dar specialistii sustin ca fumatul plus HPV in organism cresc sansele de declansare a bolii);
-
factorii ereditari (fetele care au avut in familie un caz de cancer de col uterin – in special mama – sunt mai predispuse la a-l face).
Tipuri de cancer de col uterin
-
adenocarcinomul cervical – apare in celulele glandulare care sunt pozitionate in partea superioara a cervixului si se regaseste cam in 10-20% dintre cazurile de cancer de col;
-
cancerul de col uterin cu celule spumoase (epidermoid) – incepe in celulele mici si netede aliniate la capatul cervixului; acest tip apare in cam 80-90% dintre cazurile de cancer cervical.
In unele situatii, pot aparea ambele tipuri de cancer la aceeasi pacienta. In cazuri foarte rare, celulele canceroase pot aparea si in alte zone ale cervixului.
Care sunt simptomele?
Din pacate, cancerul de col uterin este adesea asimptomatic, mai ales in faza initiala. In unele cazuri nici macar in forme mai avansate nu prezinta simptome. De aceea, screening-ul regulat este atat de important. Pe masura ce cancerul de col uterin avanseaza in stare terminala pot aparea urmatoarele semne:
-
sangerari vaginale dupa contacte sexuale, intre menstruatii si dupa menopauza;
-
secretii vaginale apoase, cu urme de sange, care pot fi urat mirositoare;
-
dureri abdominale (pelviene) severe;
-
dureri in timpul actului sexual.
Cum se diagnosticheaza cancerul cervical?
Diagnosticul pozitiv de cancer cervical apare in urma unui consult la medicul ginecolog. Testul citologic Babes Papanicolau este cea mai sigura si eficienta metoda de identificare timpurie a formelor incipiente de cancer, ceea ce creste foarte mult sansele de videcare si supravietuire a celor care sunt depistate cu boala. In timpul testului, medicul recolteaza o mostra de secretie vaginala din cervix si o analizeaza in laborator. Acesta depisteaza celulele anormale din cervix, chiar si in faza precanceroasa, cand se pot trata cu succes.
In plus, medicul poate sa realizeze si alte investigatii in functie de simptomele pe care le prezinti si gardul de susceptibilitate cu privire la boala:
-
examinarea cervixului (colposcopie);
-
recoltarea unei mostre de celule cervicale (biopsie);
-
recoltarea unei forme conice de celule cervicale (conizatie – o biopsie care permite medicului analiza mai multor straturi de celule cervicale, nu numai a celor de suprafata).
Tratamentul cancerului de col uterin
In functie de stadiul in care se afla boala la momentul diagnosticarii se recomanda diverse tipuri de terapii. Unele sunt invazive, altele nu. Cu cat este depistat in stagii incipiente cu atat tratamentul este mai usor de suportat de organism si sansele de vindecare mai mari.
Metode non-invazive
-
Biopsia – conizarea (indepartarea) zonei in care au fost gasite celule anormale, precanceroase (dar nu canceroase);
-
Laserul – distrugerea celulelor canceroase si precanceroase folosindu-se razele infrarosu;
-
Excizia electrochirugicala cu ansa (foloseste curentul electricpentru distrugerea celulelor cauzatoare de cancer);
-
Criochirurgia (inghetarea si distrugerea celulelor canceroase);
-
Histerectomie simpla (indepartarea celulelor canceroase, a cervixului si a uterului).
Metode invazive
-
Histerectomie radicala (implica indepartarea celulelor canceroase, a uterului si cervixului, plus o parte a vaginului si a nodurilor limfatice din zona);
-
Radiatiile – terapia prin radiatii foloseste energia de mare putere pentru distrugerea celulelor maligne;
-
Chimioterapia – medicatie foarte puternica cu efecte secudnare pe masura.
Metode de preventie a cancerului cervical
-
contacte sexuale protejate cu prezervativ;
-
realizarea regulata a testului Papanicolau;
-
vaccinarea importiva bolii.