Fibromialgia este o afectiune a muschilor si tesutului moale din organism care se manifesta prin durere si afecteaza calitatea vietii. Este o problema care apare in general la femei si are o serie de simptome suparatoare ce pot interveni in rutina zilnica.
Ce este fibromialgia?
Fibromialgia nu este o boala sau o afectiune fiziologica, ci mai degraba un sindrom de durere cronica manifestat la nivelul muschilor si tesutului moale (tendoane, ligamente).
Lucruri importante de retinut:
-
afecteaza aproape 5% din populatia globala;
-
apare la toate varstele, inclusiv copii;
-
apare la ambele sexe (desi exista o predominanta la femei);
-
simptomele sunt cronice, dar flucteaza pe timpul zilei;
-
un sfert dintre oamenii care au fibromialgie au probleme cu concentrarea la locul de munca.
Cum recunoastem fibromialgia?
Exista o serie de manifestari ale acestei afectiuni care o fac extrem de usor de recunoscut:
Durere
Durerile provocate de acest sindrom sunt cronice si pot deveni chiar insuportabile. Acestea sunt identificate ca dureri de muschi, pulsatii, junghiuri sau senzatii de arsura. Ele sunt mai intense dimineata, iar grupele de muschi folosite constant vor resimti un grad si mai mare de disconfort.
Oboseala
Cei care sufera de fibromialgie manifesta adesea o stare de oboseala accentuata, ca si cand corpul s-ar pregati sa se prabuseasca, mainile si picioarele devin "grele" si nu mai raspund la comenzi, iar organismul este secat de energie, astfel incat fiecare efort depus reprezinta un chin.
Probleme de concentrare si de memorare
Aceste simptome sunt adesea intalnite pe fondul durerilor si al oboselii deja instalate, iar retinerea informatiilor precum si procesarea altora devin sarcini dificile. Acest efect interfereaza cu eficienta si randamentul la locul de munca, facand anumite sarcini imposibil de rezolvat.
Tulburari ale somnului
Unii dintre cei care prezinta sindromul sustin ca fie au probleme in a adormi sau se trezesc pe timpul noptii, fie nu reusesc sa doarma deloc (insomnie).
Dureri de cap cronice
Migrena recurenta, precum si tensiunile craniene sunt simptome pe care le resimt peste 70% dintre cei care manifesta aceasta afectiune. Cei afectati sustin ca simt durerile la nivelul umerilor, gatului si muschilor capului.
Sindrom de intestin iritabil
Sistemul digestiv poate fi afectat destul de sever in 40 pana la 70% dintre cazuri: diaree, constipatie, dureri abdominale severe, balonare sau greata sunt cele mai des intalnite in fibromialgie.
Acestea sunt cele mai prezente si importante manifestari ale afectiunii, dar mai exista si altele asociate lor:
-
dureri ale cavitatii bucale;
-
dificultati in a face sport;
-
dureri in piept;
-
puls neregulat sau palpitatii;
-
lipsa de aer (senzatie de sufocare);
-
senzatii de amorteala;
-
congestie nazala;
-
sindrom premenstrual si dureri abdominale in timpul menstruatiei;
-
afectiuni ale vezicii urinare;
-
acuitate vizuala scazuta;
-
arsuri si senzatii de uscare ale ochilor si gurii;
-
ameteli;
-
slabirea muschilor si probleme in coordonarea miscarilor (probleme de orientare).
Nu se cunosc cauzele exacte ale fibromialgiei!
Desi s-au formulat mai multe teorii, niciuna nu a avut suficiente dovezi pentru a demonstra ca exista o etiologie clara a acestui sindrom. Ceea ce se stie pana acum este ca fibromialgia:
-
este asociata cu celule nervoase din maduva spinarii si creier (foarte sensibile, de aici aparand si senzatia de durere accentuata);
-
este conectata cu un dezechilibru chimic al creierului (pruducand durerea severa, tulburari de somn si oboseala);
-
este cauzata de dezechilibrul hormonal al cortizolului si al hormonului de crestere.
La cine apelezi cand manifesti simptomele
Nu orice medic este in masura sa depisteze fribromialgia, de aceea trebuie sa te orientezi catre tipuri de doctori care cunosc si jongleaza frecvent cu simptomele principale ale bolii, pentru a-ti oferi tratamentul adecvat:
-
medic reumatolog;
-
medic de familie;
-
medic internist;
-
fizioterapeut.