Totusi, golurile de memorie sunt cel mai adesea reprosate batranetii. O persoana din doua, trecute de 50 de ani, se plange de memoria sa! Si ponderea acestui simptom creste in mod linear cu varsta. Tulburarile de memorie sunt comune unor situatii foarte diferite, de la plictiseala si singuratate pana la dementa. Intr-un numar mic de cazuri deficitul de memorie face parte din tabloul clinic al unei boli grave. Cel mai adesea este o tulburare benigna si izolata, fara nici o alterare a facultatilor mentale. Tulburarile de memorie pot fi favorizate si de o anxietate, o stare proasta de sanatate, o decadere sociala, o depresie. A acuza o pierdere de memorie aparent banala poate traduce si un risc mai important de deteriorare intelectuala. Nu o certitudine, doar un risc. De aceea, chiar daca cea mai mare probabilitate este cea a benignitatii, tulburarile de memorie trebuie sa fie luate in serios. Masuratorile obiective ale deficitului, obtinute cu ajutorul testelor, raman cei mai buni indicatori ai unui risc major.
Golurile de memorie nelinistesc intotdeauna, fie si in formele lor benigne cele mai curente. Spectrul maladiei Alzheimer da tarcoale! Tulburarile benigne sunt adesea dificil de obiectivat, chiar cu teste psihotehnice. Nu exista vreo corelatie intre gravitatea plangerii exprimate de subiect si intensitatea deficitului masurat de teste. Sau invers. Se intampla destul de des: cu cat plangerea este mai grava cu atat deficitul real este mai modest si functionarea cognitiva normala! Din contra, un subiect care devine dement (eventualitate mult mai rara), pierde destul de repede constiinta neta a tulburarilor si nu se plange de memorie.
Memoria trebuie – si poate fi – pastrata. Ea asigura continuitatea fiintei noastre, continuitatea fiecaruia. Aceasta functie, neglijata multa vreme de cercetare, intereseaza astazi in cel mai inalt grad. Se cunosc din ce in ce mai bine mecanismele fiziologice si electrice care sustin activitatea cerebrala. Neuronii – celule nervoase ale creierului nostru – sunt, chiar izolat, mici minuni ale tehnologiei, capabile de inteligenta si adaptare. Stabilesc conexiuni, retele care devin din ce in ce mai elaborate pe masura ce acumuleaza cunostinte. Cu cat cunostintele sunt mai multe si mai variate (fie abstracte, pur intelectuale, fie practice – ca folosirea unei rindele sau a unei rachete de tenis), cu atat numarul de conexiuni intre neuroni este mai mare. Aceste jonctiuni sunt vizibile la microscop. Creierul este capabil si de plasticitate, adica de adaptare la diferite circumstante, modificand numarul si calitatea jonctiunilor interneuronale care formeaza reteaua de comunicare interna. Dar nu va reactiona decat la cerere. Pentru el, nu este vorba de efort. Functia creeaza organul. Si, ca toate organele, ca un muschi care se atrofiaza daca nu este – cel putin – utilizat, un creier in repaus isi vede capacitatile diminuandu-se.
Continutul acestor pagini poate fi preluat doar cu acordul scris al www.copilul.ro"
Trebuie sa mizam pe stimularea cerebrala!
Trebuie, asadar, sa mizam puternic pe stimularea cerebrala! La scoala, de voie sau fortat, ne-am antrenat creierul, l-am somat sa „digere” un numar mare de cunostinte. Ce se intampla peste 30 de ani? Creierul nostru sta adesea in asteptare, doarme. Rezultat: tulburarile de memorie sunt atat de frecvente dupa varsta de 50 de ani incat medicii si pacientii sunt tentati sa vada in aceasta o fatalitate. Nimic mai fals!
Remediul este simplu: nu trebuie sa incetezi niciodata sa inveti, sa-ti antrenezi memoria, sa-ti stimulezi creierul! De un deceniu, am vazut luand amploare in Franta consultatiile pentru memorie in care neurologi, psihologi si geriatri se ocupa de cei care se plang de memoria lor. Dupa niste analize care elimina ipoteza unei afectiuni neurologice (maladia Alzheimer in faza incipienta sau o alta) sau o boala asociata, care ar putea agrava tulburarea (depresia…), subiectul beneficiaza de o adevarata recuperare cognitiva asociata cu tratament medicamentos. I se prezinta mecanismele elementare ale functionarii memoriei si miile de trucuri care permit o crestere a eficacitatii ei. Aceste tehnici de antrenare a memoriei sunt de o eficacitate remarcabila.
Medicamentele care le sunt asociate nu redau – cu siguranta, o memorie de politehnist – pe care multi, de altfel, n-au avut-o niciodata, ci contribuie activ la compensarea deficientei.
Continutul acestor pagini poate fi preluat doar cu acordul scris al www.copilul.ro"
