- Am 24 de ani sunt casatorita de 1 an jumatate si de aproape 7 luni am incercat sa avem un copil, ne dorim f mult. Nu am avut probleme ginecologice niciodata, nu am ramas insarcinata niciodata. Problema este ca acum 3 zile mi-a fost f. rau: dureri de burta mari si lesinuri (initial am crezut ca e o sarcina, dar era doar o menstruatie scurta dar cu multe dureri si probleme) si am ajuns la urgenta, am fost internata iar acum fac tratament pt "metroanexita subacuta cu stari lipotimice". In spital mi s-au facut injectii de ampicilina, gentamicina si movalis. Pt acasa mi s-a dat tratament: augmentin, metronidazol, movalis pastile si pt lipsa de calciu glutanolact de ca+mg- injectii. Ma simt mai bine, dar la iesirile in aer liber simt niste dureri de burta; de asemeni, de cand am inceput tratamentul acasa am niste scurgeri de sange, cu picaturi mult mai rosii decat la ciclu si pur si simplu nu simt cand apar. E normal asa ceva? Imi afecteaza aceasta boala viata sexuala? Se trateaza sau va recidiva? Voi mai putea avea copii? Mi s-a spus ca s-ar putea sa am trompele infundate, dar nu am facut ecografie.
Raspuns:Metro-anexita reprezinta o reactie inflamatorie localizata la nivelul endometrului (endometrita) si/sau miometrului (miometrita) asociata cu inflamatia anexelor (trompa, ovar). Aceasta reactie inflamatorie apare ca raspuns la o agresiune fizica sau infectioasa la acest nivel.
Probabil este vorba de o metro-anexita infectioasa, din moment ce tratamentul administrat cuprinde o serie de antibiotice. Durata tratamentului poate sa fie pana la 21 de zile in anexitele cronice sau recidivante.
Pe durata tratamentului trebuie evitate contactele sexuale (chiar cele protejate). De asemenea, sunt anumite afectiuni infectios inflamatorii la care se impune tratament si pentru partener, chiar daca acesta nu prezinta nici un fel de acuze (altfel exista riscul reinfectiei).
Exista anumiti agenti patogeni ce pot produce crearea aderentelor intre anexe si organele învecinate (de ex. sindromul Fitz Hugh Curtis din cadrul infectiei cu Chlamydia), aderente ce se manifesta clinic prin durere rebela la tratamentul antiinflamator (cedand doar in urma inlaturarii chirurgicale a aderentelor - interventie laparoscopica cel mai frecvent); aderente care pot constitui o cauza de infertilitate, putand obstrua pavilionul trompelor uterine.
Un proces inflamator anexial poate modifica secretia hormonilor ovarieni, modificare ce ingreuneaza atat realizarea fecundatiei in sine cat si sustinerea ulterioara a unei eventuale sarcini; modificare ce poate fi raspunzatoare si de prezenta simptomatologiei prezentate de dumneavoastra.
Odata rezolvat acest proces inflamator, va trebui sa va prezentati la un centru specializat in infertilitatea de cuplu pentru reevaluarea situatiei si stabilirea conduitei terapeutice ulterioare.