Scurgeri si sangerari vaginale anormale la femei - Care sunt cauzele?

/ / Modificat: 2025-02-26
Scurgeri si sangerari vaginale anormale la femei - Care sunt cauzele?

Femeile cu scurgeri si sangerari vaginale anormale sunt de obicei ingrijorate si cauta imediat ajutor medical pentru diagnosticarea si tratamentul unor boli, care au produs aceste simptome. In general, astfel de semne se datoreaza unor probleme de sanatate, care includ: infectii bacteriene, boli inflamatorii pelvine, polipi endometriali, complicatii postoperatorii ori suferinte ce tin de patologia sarcinii.

Secretia vaginala anormala se refera la anumite abateri ale caracteristicilor secretiilor vaginale de la normal in ceea ce priveste: culoarea, consistenta, cantitatea si mirosul. Acest simptom poate indica anumite patologii care afecteaza uretra, mucoasa vaginala, etc.

Cele mai frecvente cauze ale aparitiei secretiei vaginale anormale sunt: candidoza vulvovaginala, vaginita aeroba, vaginoza bacteriana si trichomoniaza. In acelasi timp, infectiile cu chlamydia, gonoreea si anumite patologii neinfectioase pot duce de asemenea la secretii anormale.

La unele femei, poate sa apara o sangerare vaginala abundenta care este cauzata de polipii endometriali, care reprezinta o crestere in exces a endometrului, o hiperplazie endometriala glandulara si stromala, proiectata in afara suprafetei endometriale. Aceasta sangerare poate avea loc atat in perioada de inainte, cat si in cea de dupa menopauza.

Polipii pot fi asimptomatici si in general reprezinta leziuni benigne, dar exista si un risc mic de a deveni maligni. Prevalenta lor exacta nu este cunoscuta si in plus, s-a constatat ca polipii endometriali sunt implicati in 50% din cazurile de sangerare uterina anormala si in 35% din cazurile de infertilitate.

Polipii endometriali benigni se trateaza in clinici medicale de fertilitate si ginecologie prin procedura de histeroscopie. Tratamentul ajuta la atenuarea simptomelor, reducerea riscurilor potentiale pentru sanatate si imbunatatirea fertilitatii. Procedura ajuta la indepartarea rapida a polipului endometrial, natura sa fiind minim invaziva.

La femeile cu polipi endometriali asimptomatici, medicii nu recomanda un tratament imediat, dar sugereaza controale regulate pentru a preveni complicatiile. In cazul in care, ei devin prea mari sau provoaca simptome de sangerare vaginala, atunci indepartarea lor orin histeroscopie este o necesitate.

Polipii endometriali pot produce sangerare dar au si alte riscuri, de infectii, leziuni ale organelor inconjuratoare, complicatii in caz de anestezie. Aceste riscuri se pot preveni prin indepartarea lor, la recomandarea medicului specialist. Dupa acest proces, apare un disconfort si scurgeri vaginale usoare cu sange, care trec odata cu vindecarea corpului in perioada postoperatorie.

Frecventa polipilor creste cu inaintarea in varsta. S-a constatat faptul ca ei apar la 10-24% din femeile care au facut o biopsie de endometru. Prin urmare, polipii reprezinta o patologie frecventa care nu trebuie ignorata. Polipii pot sa apara la femeile cu obezitate, care fac un tratament de substitutie hormonala, care sufera de sindromul Lynch sau care urmeaza un tratament cu tamoxifen in postmenopauza.

Indepartarea polipilor endometriali ajuta in reducerea simptomelor produse de ei si in prevenirea unor complicatii grave, precum: infertilitate si anumite tipuri de cancer.

Cauze ale sindromului de scurgere vaginala anormala la femei

Scurgeri si sangerari vaginale anormale la femei

Femeile care au simptome severe decid sa faca o examinare la medic, analize pentru a vedea care sunt cauzele. Diagnosticul se pune pe baza simptomelor, a rezultatelor testelor medicale de laborator ale secretiilor vaginale. Femeile asimptomatice nu fac astfel de analize si deci nu stiu daca au anumite probleme de sanatate.

Cauzele scurgerii vaginale abundente sunt:

  • Infectia cu specia Candida albicans care produce o inflamatie a mucoasei vaginale si care apare la peste 60% dintre femeile aflate la varsta reproductiva

  • Vaginita aeroba care este inflamatorie si produce secretii vaginale purulente, inflamatii ale mucoasei vaginale, atrofie, pH crescut al vaginului, infectii mixte cu E. coli, streptococi B, stafilococ auriu

  • Trichomonaza care este o infectie cu transmitere sexuala ce produce mancarime, senzatie de arsura, sangerare postcoitala si care se depisteaza prin teste de laborator suplimentare

  • Vaginoza bacteriana care este o infectie vaginala cauzata de o crestere excesiva a organismelor precum Mycoplasma hominis, Gardnerella vaginalis, Atopobium vaginae, Prevotella.

Tratamentul in caz de scurgeri vaginale anormale consta in administrarea de medicamente antibacteriene si antimicrobiene, cu spectru larg de actiune. Cand stabileste un tratament, medicul tine cont de evolutia bolii si de faptul ca femeia este sau nu insarcinata.

In caz de vaginoza bacteriana se aplica un tratament cu Metronidazol timp de 5-7 zile. De asemenea, ajuta si Clindamicina intravaginala – un antibiotic pentru infectii bacteriene. Pentru candidoza vulvovaginala se recomanda Imidazol oral sau intravaginal. in caz de trichomonaza se recomanda medicamente din grupul Derivati de imidazol.

 

Taguri Sanatate femei

Articole recomandate

Citeste si despre