A fost odata o manuta, un pumnisor inchis, acoperit de vernix caseosa, substanta aceea albicioasa care acopera pielea nou nascutului cand vine pe lume.
A fost odata o viata care a venit pe lume cu plansete, spaime si anxietati, o fiinta care, desi atat de mica, s-a agatat cu o forta imensa de un deget familiar.
Era mana mamei, care primea emotionata acea energie a micutului ei, coplesita de acel instinct atat de natural de atractie catre cea mai importanta figura din viata lui si de acea dragoste infinita care incepea sa prinda contur in inima ei...
Lucrurile cele mai mmici sunt cele care alcatuiesc tesatura magica a vietii. Tot ele sunt refugiul din minte la care ne intoarcem de fiecare data cand suntem in deriva. Omul este un nostalgic incurabil, iar cand esti parinte singurul lucru pe care nu il poti uita niciodata este acel moment in care copilul tau te-a prins prima oara de deget si l-a strans cu putere in manuta lui, ca si cum ar fi vrut sa-ti spuna ca esti persoana in care are cea mai mare incredere.
Acel gest mic, pe care nou nascutul il face instinctiv cand te simte aproape, te face "prizonier" pe viata. Este inceputul pe care niciun parinte nu il poate uita vreodata, este o emotie care ramane acolo pentru totdeauna, nealterata de nimic, niciodata. Este ca si cum bebelusul te recunoaste ca parte din viata lui, este ca si cum iti spune "esti a mea, mami", "esti al meu, tati"; este legatura de care nu vei vrea sa te eliberezi niciodata si singurul moment in care te predai fara lupta in fata cuiva.
A fost o data o manuta care tinea in ea forta, viata si teama si care cauta un refugiu. Este suficient sa ii pui un deget in palma pentru ca aceasta sa il cuprinda intr-o clipa pentru a "trage" din el acea senzatie de calm si siguranta si a pecetlui legatura indestructibila dintre parinte si copil.
Gestul nou nascutului de a apuca degetul cu manutele este un reflex natural, instinctiv, mostenit din mosi stramosi. Agatandu-se de tot ceea ce ii atinge manutele, bebelusul se simte in siguranta. De fapt, o face cu atata forta, incat il putem ridica atunci cand ne tine de degete.
Este un gest natural, iar medicii testeaza acest reflex alaturi de altele pentru a stabili daca un copil este dezvoltat corespunzator.
Acest reflex dispare cu timpul, pe masura ce creierul bebelusului se maturizeaza si ii permite sa manuiasca si sa apuce obiecte intentionat si cu promptitudine.
Este recomandat sa iti tii bebelusul de maini in primele luni de viata
Instinctiv, o mama care alapteaza isi va tine bebelusul de manuta si il va lasa sa o apuce de deget. In prima luna de viata cei mici tin foarte mult pumnii stransi, insa cu timpul vom observa ca acest lucru se schimba. Incet, incet stransoarea pumnului se va diminua, copilul incepe sa agite manutele si sa le priveasca intens si va invata sa miste jucariile pe care i le dam in mana.
Aceasta stimulare continua, acest obicei de a lua bebelusul de manute, de a i le mangaia in timp ce il alaptam sau ii facem baie, poate parea ceva minor, insa este foarte important pentru devzoltarea psihologica a copilului.
La 8 luni bebelusul este deja constient de mainile sale. Datorita coordonarii mana - ochi, vei observa, pe la 8-9 luni, ca bebelusul misca mereu manutele; trage de par, ne atinge in permanenta fata, vrea sa apuce tot ce are in fata ochilor si ii starneste interesul. Este o etapa in care nu le place doar sa atinga lucruri, ci ca acestea sa faca si zgomot. Daca mama sau tata il apuca de mana, ii place sa i se vorbeasca, sa i se cante sau sa i se sopteasca. Este o perioada in care bebelusul este receptiv la mult mai multi stimuli si in care i se dezvolta mecanismul de apucare a lucrurilor, de unire a degetului mare cu aratatorul, in care se dezvolta psihomotricitatea fina.
Mainile reprezinta un canal de comunicare si au un limbaj magic. Cand partenerul ne apuca de mana simtim ca ne ofera sprijin, afectiune, dragoste. Cand ne luam bunicii de mana pentru a-i ajuta sa se deplaseze sau in timp ce vorbim cu ei le aratam ca le suntem aproape. Mainile transmit o serie de emotii pozitive si ne ajuta sa intarim legaturile in acele relatii semnificative; ele ne ajuta sa ne recunoastem si sa avem grija unii de altii. Ne atingem pentru a ne valida sentimentele, pentru a ne recunoaste ca persoane speciale unii pe altii. Asa ca nu trebuie sa neglijam acest limbaj in comunicarea cu propriii copii.
Magia acelui moment in care copilul ne apuca prima oara de deget trebuie prelungita cat mai mult, pastrata si cultivata. Acela este doar inceputul. Mainile nu trebuie sa-i ofere copilului doar siguranta, ci si dragoste, mangaiere, atentie, joaca, plimbare. Sa tii pe cineva de mana este un gest aparent marunt, dar trebuie pretuit tocmai pentru ca nu are pret in viata.
