Cand am semnat actele de cedare a custodiei celor doi copii ai mei, Brandon si Shawn, tatalui lor, eram in recuperare dupa ce am fost internata intr-un spital de psihiatrie. A fost picatura care a umplut paharul pentru fostul meu sot, tatal lor, care a venit cu actele a doua zi dupa ce m-am externat.
In apartamentul candva plin de viata, din care rasunau rasete si chicoteli, era acum o liniste asurzitoare. Imi auzeam parca gandurile. Ma intrebam constant ce fac baietii mei si daca se gandesc vreun pic la mine. Ii sunam in fiecare noapte, insa conversatiile nostre se dovedeau de fiecare data a fi un chin agonizant, deoarece ma intrebau, cu vocile lor inocente, de ce nu pot veni acasa. Nestiind ce apucase sotul meu sa le spuna, m-am trezit redusa la tacere. Un sentiment pronuntat de deznadejde a pus stapanire pe mine, mistuit de lacrimi nesfarsite. Aveam impresia ca voi plange la nesfarsit. Doar atunci cand eram in preajma fiicei mele de 8 luni, Victoria, reuseam de undeva sa adun puterea de a ma ridica. Chiar si atunci, nu puteam scapa de sentimentul ca o dezamagesc si pe ea. Tatal ei, diferit de cel al baietilor, ma hartuieste fara incetare de cand l-am parasit din cauza ca ma abuza.
Tatal Victoriei a avut un rol semnificativ in ceea ce priveste plecarea baietilor. A batut in repetate randuri la usa noastra, dorind sa "vorbeasca", iar uneori intra pur si simplu in apartament. Desi ii asigurasem pe Brandon si Shawn ca nu mai face parte din viata lor, intr-o dimineata l-au vazut in sufragerie si s-au speriat.
La scurt timp dupa aceea, am gasit o cerere de evacuare pe usa din fata. Luptandu-ma inca cu depresia si recuperandu-ma dupa spitalizare, abia reuseam sa lucrez. In consecinta, venitul meu nu reusea sa acopere chiria. In ciuda faptului ca ii dadusem proprietarului meu o plata partiala, acesta pusese cererea pe usa mea a doua zi.
"Vino sa locuiesti cu mine", mi-a spus prietena mea Trisha. Ne imprietenisem recent pe Facebook si, sincer, nu o cunosteam prea bine. Mi-a spus ca are un dormitor liber si o baie in care eu si Victoria am putea sta.
Desi Trisha era inca o straina, daca i-as fi refuzat oferta ei, eu si Victoria am fi ramas fara adapost. Asa ca de teama sa nu ajungem in aceasta situatie, i-am acceptat propunerea si ne-am mutat la ea. Trisha mi-a spus de la inceput ca are o casa plina de mobila, iar eu nu aveam voie sa o aduc pe a mea. In ciuda unui atasament profund fata de bunurile din apartamentul meu cu trei camere, stiam ca trebuie sa renunt la ele. Ar fi fost imposibil sa tarasc totul cu mine pe strazi.
In acel weekend, am scos la vanzare lucruri pe care copiii mei nu le mai purtau sau nu le mai voiau, plus articole de mobilier mai mari precum canapele, paturi, fotolii si mese. In doar cateva ore, am reusit sa vand tot. Mai tarziu in cursul dupa-amiezii, cand vremea s-a mai racorit, am scos-o pe Victoria in carucior pentru a se bucura de cateva minute la soare. Peluza goala se intindea in fata noastra, lipsita de orice urma a vietii noastre anterioare. Am stat acolo si am incercat sa ignor tristetea coplesitoare care ameninta sa puna stapanire pe mine, dar adevarul era ca nu ma simtisem niciodata atat de singura.
Tineam strans in mana o bucata de hartie, un mesaj pe care mi l-a dat Shawn, in varsta de trei ani, ultima data cand l-am vazut. Desfacand-o cu delicatete, am citit cele mai simple, inocente si frumoase cuvinte: „Dor de tine”.
Am tinut acest bilet aproape de inima mea in permanenta. Citeam acele cuvinte zi de zi si desi ma zdruncinau cu totul, imi si ofereau un soi de alinare. Ma durea nespus gandul ca poate le lipsesc fiilor mei. In ciuda tuturor luptelor si a lipsurilor mele, dragostea noastra reciproca a ramas de nezdruncinat. Desi am fost devastata, m-am agatat de ideea ca le-ar fi mai bine cu tatal lor, care le poate oferi un trai mai bun. Eu nu mai detineam nici macar o singura furculita.
„Dor de tine”
Noptile erau crunte si ma faceau sa ma simt complet abandonata. Nu m-am confesat niciodata niciunui prieten, fiindca imi era teama ca ma vor judeca pentru decizia de a-mi abandona copiii. Am inceput sa ma urasc tot mai mult. Tatal Victoriei continua sa ma sune la fiecare cateva minute, determinandu-ma in cele din urma sa-mi inchid telefonul. Imi faceam griji ca va aparea inainte ca eu si Victoria sa avem ocazia sa plecam.
Tot ceea ce a ramas in fostul meu apartament a incaput in doua cutii mari de plastic. Cu masina incarcata, m-am indreptat spre casa lui Trisha, nesigura de ceea ce va presupune cu adevarat traiul cu o colega de camera. Trisha imi devenise o prietena buna, dar traiul impreuna reprezenta o cu totul alta dinamica.
Trisha ne-a condus cu amabilitate pe Victoria si pe mine in dormitorul nostru, cu un pat spatios si un mic birou in colt. Baia era despartita de o usa. Dupa ce mi-am asezat fiica in tarcul ei de joaca, m-am aventurat afara pentru a aduce restul lucrurilor mele, in principal hainele mele, produsele mele de machiaj si jucariile dragi Victoriei.
Pe masura ce ne instalam in noul loc, depresia mea devenea si mai profunda. Ma ghemuiam in dormitorul meu si deschideam rar usa. Fiecare sunet pe care il scotea Victoria devenea o sursa de anxietate, deoarece am descoperit dispretul Trishei pentru zgomotele puternice. M-am consolat stiind ca tatal ei nu putea ajunge niciodata la mine, deoarece nu mai stia unde locuiesc.
Regulile Trishei deveneau tot mai stricte pe zi ce trecea. Se incrunta cand Victoria plangea si tipa ori de cate ori fiica mea, care incepuse sa faca primii pasi, lasa urme pe perete. Situatia noastra de trai parea nesigura si depindea in mare masura de starea de spirit a Trishei. Din moment ce nu semnasem un contract de inchiriere, Trisha ma putea da afara intr-o clipa. Nu as fi avut niciun recurs legal.
„Dor de tine”
Inca ma plimbam cu biletelul de la fiul meu in buzunar. Tristetea pusese stapanire complet pe mine. Pierderea baietilor se contura ca un nor intunecat de furtuna care ameninta sa declanseze o ploaie torentiala in orice moment.
In acest timp, am primit un telefon de la cumnata mea, Cheryl. Desi era fosta sotie a fratelui fostului meu sot, inca ne consideram rude. M-a contactat intr-un moment de panica, iar eu m-am trezit povestind tot ceea ce se intamplase in luna precedenta.
„Vino in Virginia”, a insistat Cheryl. „Avem tot subsolul amenajat ca un apartament si puteti sta acolo”.
Am ezitat, contempland ideea de a-mi parasi baietii si pe toti cei pe care ii cunosteam. Gandul de a fi atat de departe era nelinistitor, dar chiar nu aveam de ales. Am acceptat oferta lui Cheryl, recunoscand importanta unui camin stabil, cu familia in preajma pentru Victoria. Nu puteam continua sa traim la limita evacuarii. I-am dat Trishei vestea si in acel moment, am stiut ca am luat decizia corecta.
Am facut bagajele si am plecat spre aeroport. Imi scosesem baietii la pranz cu o zi inainte, iar cand le-am spus ca trebuie sa parasesc Florida pentru o vreme, au plans amandoi. Brandon a incercat sa se ascunda, dar Shawn a plans si a sarit in poala mea.
„Dor de tine”
Le-am explicat lui Brandon si Shawn ca ar putea fi un nou capitol in viata noastra. Le-am promis ca imi voi pune bani deoparte pentru a gasi un nou loc unde sa ma poata vizita. De data aceasta, voi fi mai atenta cu banii si imi voi indeplini toate obligatiile profesionale. Depresia mea a inceput sa dispara pe masura ce imi imaginam un viitor mai luminos.
In timp ce ma imbarcam in avion, m-am rugat sa nu dau gres, asa cum facusem atat de des in trecut. Aveam sansa de a o lua de la capat si asta era tot ce conta pentru mine, pentru Victoria si pentru baietii mei iubiti. Strangand cu putere biletul lui Shawn, am soptit o promisiune pentru el si pentru mine insami ca voi deveni o mama mai buna si ca nu va trebui sa le fie dor de mine prea mult timp.
Din pacate, am uitat cel mai important lucru cand am plecat: oriunde te duci, vin si gandurile tale cu tine. Nimic nu avea sa fie diferit daca nu ma opream din fuga si nu incepeam sa ma vindec. Mi-a luat cativa ani sa imi dau seama de asta. Am pastrat biletul fiului meu aproape de mine ca o promisiune ca ma voi intoarce curand.
- Articol tradus si adaptat dupa un material publicat pe site-ul yourtango.com.
- Foto: Freepik
