Ce este serotonina și care este rolul acesteia?

/ / Modificat: 2024-08-13
Ce este serotonina și care este rolul acesteia?

Rolul pe care îl are serotonina când vine vorba de organismul uman este esențial: reglează starea de spirit, comportamentul sau funcțiile fiziologice. Aceasta mai este cunoscută și sub denumirea de „hormon al fericirii”, contribuind în mod semnificativ la obținerea unui sentiment general de bine și echilibru emoțional. Ce este, de fapt, aceasta, cum funcționează serotonina în corpul uman și ce efecte benefice poate avea asupra sănătății mentale sau fizice vei descoperi în acest articol.

 

Ce este serotonina?

Serotonina este un neurotransmițător, o substanță chimică produsă de celulele nervoase din creier și din alte părți ale corpului, în principal în tractul gastrointestinal. Este sintetizată din aminoacidul triptofan, care este obținut din alimentele consumate. Odată produsă, serotonina este stocată în vezicule sinaptice și eliberată atunci când este necesară pentru a transmite semnale între celulele nervoase.

 

Ce rol are serotonina în organism?

Cu rol de reglare a stării de spirit, a somnului sau a funcțiilor intestinale, serotonina este o substanță esențială în organismul uman. Aceasta este asociată cu sentimentele de fericire și bunăstare, iar nivelurile scăzute ale acesteia în organism pot contribui la depresie, la anxietate sau alte tulburări de dispoziție. 

Precursor al melatoninei, hormonul responsabil pentru reglarea ciclului somn-veghe, serotonina reglează somnul și influențează ritmul circadian. Odată ce se lasă întunericul, aceasta se transformă în melatonină, iar corpul știe că trebuie să se odihnească.

Aproximativ 90% din serotonina corpului se găsește în tractul gastrointestinal, ajutând astfel la reglarea funcțiilor intestinale. Controlează mișcările intestinale și ajută la reglarea apetitului, ba chiar joacă un rol important în senzația de sațietate după masă, ajutând la controlul greutății corporale.

 

Influente in sanatatea mentala

Pentru că influențează direct emoțiile și comportamentul, rolul serotoninei este strâns legat și de sănătatea mentală. Dezechilibre în nivelul acestei substanțe în organism duc la tulburări psihologice, inclusiv depresie, anxietate, tulburare obsesiv-compulsivă sau tulburare de stres post-traumatic. 

Și depresia sau anxietatea sunt asociate cu un dezechilibru al serotoninei, iar creșterea nivelului de serotonină prin medicație sau terapie poate ajuta la reducerea simptomelor asociate. 

Dieta sau stilul de viață sunt aspecte care pot ajuta la menținerea unor niveluri adecvate, astfel că sunt recomandate consumul de alimente precum ouă, pește, lactate, nuci, semințe, exercițiile fizice regulate, dar și expunerea la soare pentru sinteza acestui neurotransmițător. 

Esențială pentru sănătatea mentală și fizică, aceasta reglează starea de spirit, somnul, apetitul și multe alte funcții vitale ale corpului. Crucială devine, în acest sens, menținerea unor niveluri adecvate de serotonină prin dietă, exerciții fizice și expunere la lumina soarelui, astfel încât să fie prevenite simptome legate de dezechilibre ale acesteia, cum ar fi depresia sau anxietatea.

Taguri Fericire Creier Hormoni

Articole recomandate

Citeste si despre