E trecut de miezul noptii si e in sfarsit liniste in casa. As vrea sa fac o baie luuunga, dar pur si simplu nu ma pot misca din pat, de parca cineva mi-ar fi turnat plumb in vene.
Abia am reusit sa conving copiii sa se culce, sa termin de spalat vasele, sa le pregatesc hainele pentru maine si as fi vrut putin timp si pentru mine, dupa o zi care parca nu se mai termina.
Dar acum nu vreau decat sa stau asa, intinsa, si sa ma intreb cum ar fi sa stau in imponderabilitate, sa ma simt usoara si sa imi simt mintea usoara...
- Mami, nu pot sa dorm, se aude din cadrul usii de la dormitor.
"Poate daca tac o sa creada ca dorm si o sa se duca inapoi in pat", imi trece prin cap pentru o nanosecunda, inainte sa ma dau mai incolo pentru a-i face loc sa se cuibareasca langa mine.
- Ai visat urat?
- Nu, nici nu am adormit, de fapt.
- Si de ce nu poti sa dormi?
- Pentru ca nu ti-am spus ca te iubesc.
- (Avalansa de emotii, lacrimi care simt ca se aduna ca o tornada in spatele ochilor, si un bulgare de fericire care se formeaza undeva in capul pieptului si navaleste spre gat) Si eu te iubesc, asa ca acum putem sa dormim.
Si se lasa o liniste perfecta, in care ma simt usoara ca si cum as pluti in imponderabilitate, iar ghemul asta de suflet se lipeste de mine ca si cum ar vrea sa intre inapoi in pantecul in care l-am protejat 9 luni inainte de a-l aduce in lumea asta care de multe ori ma oboseste prea tare pentru a mai avea rabdare sa-mi amintesc ce conteaza cu adevarat.
Am ramas asa pentru nu stiu cat timp, uitand ca imi doream doar sa dorm. Ecoul acelui "te iubesc" rostit de galusca asta mica de langa mine ma legana dulce si moale, alungand toate grijile, tot plumbul pe care il simteam, toate deadline-urile care stiam ca ma asteapta a doua zi. Simteam aceste doua cuvinte ca pe doua brate care ma mangaiau si ma ocroteau. "Te iubesc"… Cel mai frumos si dulce "te iubesc" pe care o femeie il poate auzi vreodata... Parca imi era teama sa adorm, ca sa nu se piarda ca si cum n-ar fi fost.
Mi-am promis si i-am promis atunci ca nu se va mai duce niciodata la culcare fara sa ne spunem "te iubesc" si ca nu voi mai grabi niciodata zilele sa treaca doar pentru ca eu sa ma pot odihni sau sa am timp pentru mine.
Mi-am promis si i-am promis ca, oricat de obosita as fi, oricat de grele imi vor fi fost zilele, oricat de mult imi voi dori sa am cateva clipe de liniste pentru o cafea, o baie, o carte, nimic nu va fi mai important decat sa stie ca eu sunt aici, cu toata dragostea de care sunt capabila ca mama.
Mi-am promis si i-am promis ca ii voi da timp, oricat de greu ar parea ca este. Iar cand pur si simplu nu va fi timp, voi mai adauga o ora la cele 24 ale zilei doar pentru ca noi sa o putem petrece impreuna.
Sunt multi cei care spun ca a fi parinte nu inseamna sa uiti de tine complet de dragul copilului. Dar cum se poate altfel cand timpul asta, al copilariei, e, pana la urma, atat de scurt. Curand ghemotocul asta care doarme adanc si respira fericirea de a sta la pieptul meu va creste si va sta tot mai putin langa mine. Atunci voi avea tot timpul din lume pentru momentele de singuratate dupa care tanjesc acum, pentru cafelele lungi si cartile citite pe nerasuflate, pentru baile relaxante cu un pahar de vin alaturi si cu o muzica placuta pe fundal, pentru plimbarile alea care nu vor trebui sa se incheie doar pentru ca sunt atat de multe de facut acasa.
Pana atunci stiu, insa, ca nu am altceva mai bun de facut decat sa ii fiu mama in deplinatatea cuvantului, chiar daca asta va insemna de multe ori sa fiu obosita, sleita de puteri, sa zac seara in pat cu plumb in vene, incapabila sa ma ridic pentru a face o baie cat de scurta dupa o zi care parca nu se mai termina... Pentru ca mereu voi purta in mine ecoul acestui prim "te iubesc" si al celor pe care ni le vom spune de acum incolo. In fiecare seara!
