Maternitatea este cel mai greu si cel mai complex "job" din lume. Si, ca orice job, nu toata lumea care il face il si iubeste. O mama care si-a dorit sa isi pastreze anonimatul a decis sa transmita un mesaj curajos tuturor celorlalte femei care, la fel ca ea, isi iubesc enorm copilul, dar nu iubesc la fel de mult "meseria" de parinte.
Cruda realitate a faptului ca nu am gasit nicio bucurie sau implinire in maternitate, asa cum credeam si citisem ca ar trebui sa fie, m-a zdruncinat serios. Este tabu sa iti exprimi nemultumirea fata de maternitate, dar daca esti una dintre acele mame care nu iubesc sa fie mame, fara ca asta sa insemne ca iti iubesti mai putin copilul, vreau sa stii ca nu esti singura!
Scrisoarea acestei mamici curajoase blameaza toate cliseele care iti spun daca esti sau nu o mama buna si tine sa sublinieze ca doar dragostea si atentia pe care le oferi copilului sunt cele care conteaza cu adevarat.
"Oriunde te uiti, prin social media, la TV, pe un blog, vei gasi o multime de comentarii poetice despre maternitate. «Sa fiu mama ma umple de fericire si de bucurie nesfarsita», «Esti ratiunea mea de a trai, esti ce mai bun lucru care mi s-a intamplat», «Esti lumea mea! Nu am cunoscut dragostea pana nu te-am avut pe tine»... Acest gen de comentarii m-a facut, din ziua in care fiica mea s-a nascut, sa ma gandesc ca maternitatea este acel lucru suprem, fara de care viata nu poate exista, care aduce acea fericire incomparabila, si sa cred ca ceva este inspaimantator si fundamental in neregula cu mine. Pentru ca, ghici ce? NU iubeam sa fiu mama!
M-am simtit incredibil de singura
Toata viata am iubit copiii, nu imi imaginam vreodata ca nu voi deveni si eu mama. Am facut pe baby-sitter-ul, am predat inot si dansuri copiilor, am organizat tabere; am fost acea verisoara si matusa care se aseza pe jos cu copiii din familie si se juca non stop cu ei. Iubeam sa fiu in preajma copiilor. Cand am ramas insarcinata chiar m-am gandit ca poate ar fi bine sa renunt la serviciu complet si sa fiu mama full time pentru tot restul vietii mele.
Dupa ce s-a nascut fiica mea, am asteptat. Am asteptat sa simt acea bucurie, acea stralucire si acea satisfactie absoluta pe care ti le maternitatea. Imi gaseam scuze pentru intarziere, ma gandeam ca este de vina depresia postpartum. Dar, cu trecerea timpului, a trebuit sa infrunt realitatea: nu ma simteam nici stimulata, nici implinita; gaseam maternitatea (si inca o gasesc) plictisitoare, frustranta, fara multumiri si repetitiva. Gateste, fa curatenie, sterge copilul la gura, spala rufe, fa din nou curatenie, plans, smiorcait, din nou plans si de la capat.
Cruda realitate de a nu gasi acea implinire despre care citisem m-a zdruncinat
Daca la inceput am crezut ca este ceva in neregula cu mine, ca sunt o mama rea, acum am inteles ca pur si simplu asta este realitatea mea. Si probabil nu voi mai face alti copii, pentru ca acest gand imi creeaza o stare de panica. Minunata mea fiica, isteata, plina de energie, haioasa si indrazneata, imi consuma toata energia. Si este iubita si se bucura de toata atentia de care are nevoie; ne jucam, citim, ne uitam la filme, iesim mult, alergam, sarim, inotam, dansam, ne imbratisam, ne rasfatam, ne sarutam si imi spune de sute de ori pe zi ca sunt cea mai buna prietena a ei.
Nu regret ca sunt mama ei, dar nu voi fi niciodata genul de mama care prefera sa isi tina copilul acasa cand are o zi libera, in loc sa o trimita la gradinita sau la scoala. Pentru mine asta este normal pentru ca am nevoie si de timp pentru mine. Poate cand va mai creste voi aprecia mai mult maternitatea. Sau poate ca nu. Iar daca si tu esti o mama care nu iubeste sa fie mama, data viitoare cand te simti vinovata pentru ca nu esti ca alte mame, aminteste-ti ca asta nu inseamna ca iti iubesti mai putin copilul".
Sursa: Scarrymom.com
