"Doar un minut, puiule’" rostesc pentru a mia oara pe ziua de astazi. Bebelusul plange pentru ca vrea sa il iau in brate, iar toddlerul vrea sa se joace de-a camioanele cu mine. Trebuie sa ii pun celui mic ceai in canuta, iar fiul meu cel mare vrea o gustare, alta decat ce a primit acum 10 minute.
Bebelusul a scapat jucaria dupa canapea si incepe sa planga. In ultima vreme spun "doar un minut" de dimineata pana seara. "Doar un minut" ca sa pot termina de gatit cina in seara aceasta "Doar un minut" ca sa spal vasele. "Doar un minut" pentru ca bucataria este plina de firimituri si trebuie sa dau cu aspiratorul pentru ca altfel vor ajunge pana in sufragerie.
Eu, ca si voi toate celelalte mamici care merg la serviciu full time, am la dispozitie doar cateva minute atunci cand sunt acasa ca sa pot sa pregatesc totul. Si mai des decat imi place sa admit, las acele minute pretioase pe care ar trebui sa le petrec cu copiii mei sa imi scape printre degete si in schimb fac tot felul de alte lucruri. Incerc sa fac mai multe lucruri in acelasi timp.
Incerc sa petrec acele cateva momente atat de pretioase cand sunt acasa asigurandu-ma ca nu traim cu totii intr-o albie de porci si in acelasi timp incerc sa imi distrez cel putin unul dintre copii. Desigur problema este ca invariabil, celalalt copil se va simti neglijat. De obicei imi tin bebelusul in brate atunci cand gatesc, dar fiul meu cel mare vrea si el sa fie luat in brate.
Si uite asa, devin mama "doar un minut"
Asteapta un minut si te iau in brate imediat ce il las pe bebe jos. Doar un minut, dupa care ma poti ajuta. Asteapta un minut sa termine mama ce face aici. Am obosit sa tot aman acele minute. M-am hotarat ca in loc sa imi rog copiii sa aiba rabdare, sa astepte, trebuie sa fac un efort si sa fac toate celelelte lucruri din jurul nostru sa astepte in schimb. Acum, de fiecare data cand toddlerul meu ma trage de fusta atunci cand sunt in bucatarie la cratita pentru ca vrea sa mergem in sufragerie sa dansam, ii fac pe plac.
Cand bebelusul meu incepe sa planga in timp ce spal vasele, opresc apa si il iau in brate. Si nu imi mai intreb fiul la ce vrea sa se uite la televizor cat dau eu cu aspiratorul in bucatarie, ci inchid televizorul si ma joc de-a camioanele cu el.
Poate ca nu mai mancam trei feluri de mancare la cina in fiecare seara, dar nu este un capat de tara, oricum toddlerul meu si le-ar fi pus in cap si nu ar fi mancat mai nimic din ele. Poate ca sunt cateva vase in chiuveta, dar nu vor pati nimic pana mai tarziu. Si jucariile imprastiate in sufragerie nu se vor strange singure, dar nici nu se va intampla nimic daca raman pe parchet pana maine dimineata.
Minutele astea pe care le petrec cu copiii mei, cat inca mai sunt niste copii, sunt pretioase
Urasc gandul ca vor trece atat de repede, dar nici nu pot sa ignor asta. Asa ca incepand de astazi, totul poate sa astepte un minut. Nu le voi mai spune ‘’doar un minut’’ copiilor mei, ci rufelor ce trebuie spalate, cinei ce trebuie pregatita, vaselor ce trebuie spalate. Stiu ca nu pot sa le aman la nesfarsit, dar toate astea pot astepta cateva minute in plus, pentru fiii mei, care parca intr-un minut vor deveni adulti.
